Elena M. Cîmpan: Valea unui liceu, liceul unei Văi

Liceul nu se numește „Valea Bârgăului”, pentru că ne-am obișnuit să dăm școlilor nume de oameni, după cum nici Valea nu este trecută pe hartă ca Valea „Radu Petrescu”, pentru că văile, de obicei, poartă nume de râuri, ce străbat prin apropiere.

     Noroc pentru acest scriitor, cu un meteoric și episodic fragment de viață petrecut ca profesor la Prundu- Bârgăului, între anii 1952-1954, să-i stea numele de veghe la marginea lanului de generații ce se vor coace pe băncile uneia dintre cele mai bune școli. „De aici... ai putea zări toată țara”, scrie Radu Petrescu în opera „Ocheanul întors”, referindu-se la privilegiul de a înnobila cu prezența-i un timp și un loc unice, încărcate de semnificații, de nostalgii. Dar din care alt spațiu, unde ne aflăm și învățăm, n-am avea dreptul să spunem la fel: de aici, se poate zări toată țara?!...  Chiar toată lumea. Locul, la un moment dat, împrumută din specificul oamenilor, este încărcat de energiile pământului și ochii văd peste zări cât pot cuprinde, într-o armonie om, pământ și cer. Vedem atât cât știm, cât suntem. Cu bagajul de lecturi, de idei, așezați ca într-o gară, visăm la lumea toată, în vreme ce ea se desfășoară în fața noastră ca un covor fermecat.

      A fi pe frontispiciul unui liceu de elită înseamnă a rămâne în memoria colectivă, a imprima un spirit, mai mult chiar decât reușesc numele din manuale, cu operele lor, practice, teoretice. Un liceu de elită. Dintre liceele care mai sunt. E frumos numele de „liceu”, cu care am crescut unii dintre noi. Liceul adună în palmele lui  prospețime, chipuri de lumină, minți strălucite, cuprinde în brațele lui bucurii, emoții, gânduri și vise ale unei vârste de neuitat, ale unor adolescenți cu ochii în soare.

      Atât de frumoși sunt feții Văii Bârgăului! Și educați. Și dornici de carte spre a-și lua zborul către universități de prestigiu. Bulgăre de aur este școala care-i are. Din care pleacă, an după an, generații împlinite, cu glorie pe măsură. Ele vor crește, vor forma o ( nouă ) națiune.

     Ce suflu proaspăt! Ce înnoire și speranță! Eleganță, demnitate, seriozitate. Toate se regăsesc în culorile alb și negru, din uniformele purtate firesc, frumos, ca un semn de recunoaștere. Negru pe alb. E sărbătoare. Coboară tinerii/ urcă tinerii de pe Vale, din întreaga vale, de la un capăt la altul, un alai de bucurie, cu rost și cu speranță.

     Liceul acesta cu trepte, care urcă și coboară, pentru ca iar să coboare, ca să urce. Trepte care unesc două lumi. Lumea elevilor și lumea profesorilor, într-un schimb ritmic, așa ca într-un carusel ce rotește odată cu el și valea, și munții, și apele... Un fel de ochean întors spre sine. Ce să faci în Prundu-Bârgăului, când școala este gata, când elevii pleacă acasă, când totul intră într-o altă ordine, care nu-ți mai aparține, din care nu faci parte, simțind puțin, solitudinea, ca pe o trăire? Depărtările îți vin în ajutor, cu crestele jumătate de brazi, jumătate de zăpadă, cu cerul atât de albastru, de parcă toți elevii, din prima până în ultima clasă, au avut astăzi în ghiozdan doar culoarea albastră, pe care să se sprijine ocheanul fiecăruia dintre noi.

     Oricât am dorit să rămân clipe cu mine însămi, nu am avut răgaz. M-au însoțit în permanență Carmen, Sorina, Simona, Corina, Anamaria, Raluca, într-o succesiune de ore și pauze, de discursuri și dezbateri, de pase, ca la joc/ la joacă, de participare și implicare în viața școlii. Auzind limba engleză, la standarde europene, ca primă limbă de studiu la „Liceul din Prund”, de la noțiuni de gramatică și până la susținerea unor proiecte cu drepturile copiilor, de la fragmente de opere citite și comentate, la viitorul și prezentul de referință, înțelegând limba franceză, a doua limbă de studiu la „Liceul din Prund”, ca o vatră de cuvinte regăsite și în limba română, cu farmecul și romantismul cântecelor, cu nelipsita lume a poeziilor, prin care învățăm, deprindem, exersăm, cu ajutorul nelipsitei tehnologii, m-am bucurat să particip la momente de școală, unice în felul lor, de care, cu siguranță, unii dintre elevi își vor aminti mai târziu, în exercițiul lor de ochean întors. Și mi-am amintit că aici, la „Radu Petrescu”, se studiau altădată și limba italiană, și limba germană. Poate că se vor întoarce vremurile acelea.

      Nimic nu vorbește aici despre viața la țară. De fapt, locul se află atât de aproape de Bistrița și mulți profesori sunt din categoria „navetiști”, încât, parcă, venind dinspre Vatra Dornei, Liceul Teoretic ”Radu Petrescu” ar fi primul de la intrarea, mai extinsă, în oraș. O poartă a școlilor din Transilvania.

     Îmi iau rămas bun de la un liceu ( mai rar folosită imaginea ), cu dorința de-a reveni, cu aceleași gânduri bune, care, spre bucuria mea, au fost inspirate chiar din realitate. Nu așa a procedat și Radu Petrescu în jurnalul „Ocheanul întors”?!...