Evreii şi cultura universală

         Când vorbim despre istoria culturii este absolut necesar a se scoate în evidenţă rolul pe care l-au jucat evreii în întreaga evoluţie a societăţii omeneşti. Se poate începe cu faptul că aceştia aveau legături strânse cu fenicienii şi erau, ca şi ei, purtătorii culturii mixte egipteano-babilonene. Trăim în mijlocul unor popoare războinice: egiptenii, filistenii şi asirienii, mai târziu perşii şi grecii, şi fiind lipsiţi de posibilitatea de a face comerţ maritim, independenţa lor a fost întotdeauna ameninţată. Existenţa lor naţională a fost salvată în cele din urmă prin dezvoltarea unei tradiţii culturale sau legi fixate în scris într-o carte cu valoare universală: Biblia. Totodată, fiind un popor mic şi trăind într-o ţară săracă, au putut să limiteze, prin străduinţa continuă, dominaţia unor regi sau oligarhi băştinaşi. Pentru aceste motive, independenţa, libertatea şi democraţia au fost indisolubil legate în religia lor. Din aceste puncte de vedere, evreii au fost unici în lumea veche, iar influenţa religiei lor şi a cărţilor sfinte s-au dovedit de o mare importanţă în dezvoltarea ulterioară a civilizaţiei. De amintit doar faptul că în Germania, Luther a contribuit semnificativ, prin traducerea Bibliei, la formarea limbii germane.

         Evreii au fost primul popor care se ştie că a luptat pentru o idee, iar războaiele macabeilor sunt o mărturie a fanatismului şi a spiritului lor de luptă. Istoria evreilor este istoria neîntreruptă a apărării drepturilor poporului în numele lui Dumnezeu. Biblia a servit în mod direct, în creştinism, şi indirect, în islam, prin Coran, ca o sursă de inspiraţie şi de justificare pentru mişcări revoluţionare de masă. Pentru evrei, valoarea culturii consta în efectul acesteia asupra caracterului, aceasta nefiind de niciun folos dacă nu-l înnobilează şi nu-l întăreşte, ea slujind însăşi viaţa.

         În ceea ce priveşte raportul special cu comunitatea evreilor, este greşit a se presupune că aceştia compun şi azi o naţiune unitară, oricât de bine ar funcţiona solidaritatea dintre fracţiunile risipite în diferite ţări. Fiecare fracţiune a luat caracterul specific naţiunii cu care convieţuieşte, singurul caracter comun între ele fiind acela care derivă din situaţia de paria, ce le este rezervată pe nedrept în sânul oricăror naţiuni, în care tot ceea ce pot pretinde este să poată să trăiască în bună comuniune cu acestea. Iar dacă mulţi dintre ei întrec uneori membrii naţiunii cu care conlocuiesc, e fiindcă evreii, suferind de-a lungul vrecurilor cea mai teribilă prigoană  din istoria umanităţii, au ajuns, dintre toate naţiunile, cea mai rezistentă şi mai antrenată în lupta aprigă pentru supravieţuire. Să nu se uite aportul lor extraordinar în ceea ce priveşte ştiinţa şi cultura care au contribuit la schimbări uriaşe a lumii moderne. Se poate lua doar un exemplu a modului în care evreii au constituit o forţă culturală la Viena, în perioada când aceasta era capitală imperială. Din întreaga populaţie a Vienei anului 1910, evreii constituiau 10% cel mai puternic curent politic fiind antisemitismul, sincer în fond, însă practicat mai mult din obişnuinţă decât din vreun sentiment, însuşi primarul Vienei obişnuind să spună: „Eu hotărăsc cine-i evreu!” În oraşul lui Beethoven, muzica şi opera erau la mare cinste, cultura şi arta fiind onoarea oraşului. Această onoare însă era ocrotită de către marea burghezie şi de către evreii culţi, noii patroni ai artei. În pofida unor dezavantaje, evreii erau cei care fertilizau întreaga cultură vieneză. Ei jucau un rol proeminent în presă, teatru, muzică, finanţe, medicină şi justiţie. Din rândurile lor s-au ridicat Gustav Mahler, dirijorul şi directorul Operei Imperiale şi compozitor de frunte al Austriei, dar şi Arthur Schnitzler, cea mai fidelă oglindă a Vienei, de profesie medic, ca şi Cehov, devenind un dramaturg celebru. Despre Împăratul Austriei şi Ungariei, Franz Joseph se spunea că acesta nu citise vreodată o carte şi avea o repulsie nedisimulată pentru muzică. Nobilimea nu numai că se ţinea la distanţă de viaţa artistică şi intelectuală, dar şi temea de ea dezapropând-o. În schimb, avea cele mai desăvârşite maniere sociale din Europa. Chiar Theodore Roosevelt, întrebat care fusese tipul de om pe care-l găsise cel mai simpatic în decursul călătoriilor sale prin Europa, el a răspuns: gentilomul austriac.

         În acest context, trebuie neapărat amintit că evreii reprezintă azi 0,02% din populaţia lumii, iar contribuţia lor culturală depăşeşte aportul oricărei naţiuni. Din anul 1901, spre exemplu, cel puţin până în 2007, din cele 750 de personalităţi distinse cu Premiul Nobel, un număr de 170 sunt evrei. Privind până azi problema evreiască, în decursul celor două milenii, creştinismul, chiar în parte secularizat, s-a încărcat însă cu o uriaşă datorie morală faţă de evrei, fiind necesar, în condiţiile în care antisemitismul se ascute, să se producă anumite reparaţii, Biblia zicând „Nu este nici iudeu, nici grec... căci Hristos este în toţi şi în toate” text important care în rândul creştinilor convertiţi ar putea să capete azi o atitudine relevantă, cel puţin din respect pentru Mântuitorul nostru născut din seminţia lui Iuda. Important în abordarea problemei evreilor împrăştiaţi în lume este ca acei care convieţuiesc cu aceştia să se privească în propria oglindă, pentru a vedea cât de adevărată sau cât de falsificată este imaginea din oglindă. S-ar descoperi, fără îndoială, că de fapt nu sunt deosebiri esenţiale între ei, toţi făcând parte din acea specie ce poartă predestinat numele de Homo sapiens, specia care în evoluţia ei de-a lungul secolelor a folosit elementele materializate ale ştiinţei la distrugerea a tot ce a atins, spre satisfacerea tuturor dorinţelor ce sălăşluiesc în subconştient. În acest fel, toţi ar conştientiza că evreii sunt parte intrisecă a popoarelor lumii, care trebuie să se unească, în numele libertăţii şi democraţiei, pentru a construi o lume mai bună şi mai dreaptă, până nu este prea târziu.