Holocaustul, comemorat şi la Bistriţa

Holocaustul trebuie povestit şi repovestit. Mai sunt oameni care poartă şi azi, chiar şi după tragedia Holocaustului, sâmburele antisemitismului. Puţini oameni cunosc sau vor să afle câteva lucruri despre evreii care au făcut parte din naţiunea română mai bine de trei secole. Primul lucru care trebuie făcut este recunoaşterea acestor fapte, fie că ne place sau nu, apoi ar urma acceptarea şi încercarea de a nu mai judeca colectiv.

Lagărul de pe Dealul Dumitrei

În Bistriţa, lagărul de concentrare s-a făcut în afara oraşului şi au fost adunaţi evrei din Bistriţa, Năsăud şi satele din judeţ. La 28 aprilie 1944, Szomlenschi Laszlo (subprefectul judeţului), Kuales Norbert (primarul oraşului)şi locotenent-colonel Pastohi Ernest (comandat al legiunii de jandarmi)au participat la conferinţa administrativă din Târgu-Mureş, la care s-a luat hotărârea de adunare a evreilor în lagăre şi ghetouri.

Împreună cu Bethlen Bela, prefectul judeţului, s-a hotărât construirea lagărului pentru evrei pe terenul fermei agricole „Stamboli”, pe dealul Dumitrei, la 3-4 kilometri de oraş. Autorităţile bistriţene au lansat zvonul că pe acel loc urma să se construiască o crescătorie de porci. Cu câteva zile înainte de ridicarea evreilor, aceleaşi autorităţi au dat ordin preşedintelui comunităţii evreieşti, Rozenfeld Aron, să trimită la fermă 50-80 de evrei, care să efectueze munca obştească.

Zvonul că evreii urmau să fie deportaţi era răspândit în întreg oraşul, în special în rândul populaţiei evreieşti. Pentru a calma spiritele şi a dezminţi aceste zvonuri, primarul i-a acuzat pe evrei ca fiind ei cei care au lansat acest zvon şi i-a ameninţat pe instigatori cu trimiterea în faţa Curţii Marţiale.

Într-o şedinţă, ţinută pe 2 mai 1944, s-au dat instrucţiunicu privire la ridicarea evreilor de la domiciliu şi internarea lor în lagărul de concentrare. Tot la 2 mai, Debreczenyi Miklos, şeful Poliţiei Bistriţa, a dat ordinul prin care evreii au fost obligaţi la purtarea stelei galbene şi, începând din aceea zi, până în 4 mai, nu au avut voie să-şi părăsească domiciliul.

Acelaşi ordin cerea ca fiecare evreu să-şi împacheteze două rânduri de haine, lenjerie intimă şi de pat, o pătură, tacâmuri şi alte obiecte necesare, într-un bagaj de maximum 50 kilograme. De asemenea, se interzicea evreilor să îşi ia cu ei banii, hârtii de valoare, bijuterii sau obiecte preţioase şi, totodată, se ameninţa cu internarea în lagăr a persoanelor care luau în păstrare astfel de bunuri de la evrei.

La data de 3 mai, când s-a făcut public acest ordin prin batere de tobă, zvonul deportării nu mai era zvon, ci era deja realitate.

Peste 6.000 de evrei din judeţ au fost supuşi la umilinţe

Evreii au fost scoşi în stradă de echipele formate şi au fost transportaţi la punctele de adunare, de unde, în camioanele primăriei, au fost duşi în lagărul de concentrare. Lagărul era construit pe un teren viran, înconjurat cu sârmă ghimpată, în interior existând barăcile şi coteţelede porci construite chiar de evrei. La intrare, evreii au fost percheziţionaţi de poliţie, iar obiectele de valoare şi banii găsiţi au fost confiscate. Din cei 6.800 de evrei existenţi în judeţ, 6.300 s-au aflat în acest lagăr şi au fost supuşi la umilinţe şi cruzimi inimaginabile omului modern. Puţini evrei au avut curajul sau şansa să se refugieze ilegal în alte părţi. În lagăr, evreii au avut voie să-şi păstreze îmbrăcămintea de corp şi un singur schimb de haine. Nu existau fântâni şi nici condiţii pentru pregătirea hranei. Nu existau condiţii de igienă sau pentru tratarea bolnavilor. În loc de closete amenajate, au fost săpate gropi în mijlocul lagărului.

Apa transportată de primărie era insuficientă. Hrana le-a fost oferită din propriile alimente confiscate, iar pentru pregătirea ei, li s-au adus vane de baie, tot din casele evreieşti. Paza a fost asigurată de şeful poliţiei şi doi agenţi SS din localitate, Smolka Heinrich şi Orendi Gustav. Aceştia i-au supus pe evrei la maltratări fizice şi morale. De exemplu, aceştia interziceau, în zilele călduroase, transportul de apă în lagăr sau interziceau procurarea de lapte pentru copiii mici.

Totodată, s-a format o echipă specială de jandarmi din Târgu-Mureş, pentru cercetarea şi maltratarea persoanelor bănuite că ar deţine bunuri de valoare ascunse. Unii oameni s-au sinucis, cum a fost şi cazul doctorului Roeznar, supus la bătăi şi schingiuri numeroase.

Drumul deportării

Evenimentele se precipitau şi, la data de 10 mai 1944, Comandamentul Corpului IX al armatei maghiare din Cluj a ordonat autorităţilor din Bistriţa deportarea populaţiei evreieşti din judeţul nostru, în Germania. Ordinul acesta a fost doar una dintre numeroasele dovezi ale implicării armatei ungare la deportarea evreilor, la nivelul Comandamentului armatei şi al comandaţilor de unităţi afl aţi în teritoriu. În Bistriţa, deportarea s-a efectuat între 1 iunie şi 7 iunie 1944 şi s-a făcut în două tranşe: pe 2 iunie au plecat spre lagăre 3.106 evrei, iar pe 6 iunie au plecat un număr de 2.875 de evrei.

Moshe Carmily- Weinberger, evreu deportat, profesor şi scriitor, oferă aceleaşi cifre în cartea „Drumul vieţii”. Între 2-6 iunie, au fost deportaţi 5.891 de evrei. Actul de acuzare al Tribunalului Poporului consemnează: „La sfârşitul lunii mai 1944, a început organizarea şi trimiterea evreilor din ghetoul din Bistriţa în lagăre de exterminare. La ieşire, evreii au fost dezbrăcaţi la piele, bărbaţii la dreapta, iar femeile la stânga, în faţa porţii ghetoului, şi percheziţionaţi de către detectivi, jandarmi din Bistriţa. Cu această ocazie, s-au confiscat de la evrei toate lucrurile, afară de un rând de haine, două rânduri de lenjerie de corp, două batiste, o pătură, o jumătate de kilogram de pâine de o persoană şi o găleată de apă de vagon. Vagoanele au fost închise cu lacăt şi ferecate cu sârmă ghimpată. Pe lângă umilirile suferite în lagăr, evreii au avut de înfruntat un drum lung înspre lagărele de exterminare, unde au fost riguros selectaţi. Înghesuiţi în vagoane de transportat vaci, câte 60 într-un vagon, având puţină apă şi puţină pâine, mulţi nu au rezistat acestui drum, triere făcându-se din mers”.

Un alt fenomen revoltător a fost moartea a mii de copii, deoarece, aşa cum s-a notat în acelaşi act de acuzare menţionat mai sus, nu s-a reîntorsniciun copil. Vârsta la care se referă autorii este de maxim 13 ani, aceştia fiind primii care au mers spre camerele de gazare.

Din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost deportaţi 1.016 copii cu vârsta sub 13 ani, dintre care nu s-a mai întors niciunul. Trenurile, astfel pregătite pentru deportare, au fost păzite de poliţie şi jandarmi până în oraşul Kosice, iar de acolo, însoţite de Gestapo, până la Auschwitz.

Oameni de omenie

În aceste vremuri de restrişte, au existat, însă, şi oameni care au riscat şi au avut curajul să întreprindă acţiuni de ajutorare, neţinând cont de religie sau alte diferenţe, dovedindu-se a fi „oameni de omenie”, cum îi vor numi istoricii mai târziu. Un astfel de om a fost locotententul-colonel Imre Revicky, care a salvat tineri evrei din Transilvania de nord de la deportare prin concentrare la muncă obligatorie.

La şase kilometri de Bistriţa, şi-a riscat viaţa văduva Ioana Onişor, care a ţinut ascunsă într-o şură cu fân şi a hrănit familia Kandel, formată din soţii David şi Roza şi doi băieţi, atunci când autorităţile maghiare au ordonat deportarea evreilor. În Bistriţa, populaţia locală l-a ascuns şi adăpostit pe rabinul Mayer Spitz, în momentele deportării. Acesta a reuşit să scape şi să emigreze în America în anul 1959. Asemenea cazuri au mai fost de-a lungul acestor ani în memoria celor salvaţi şi a celor care au salvat.

Există încă oameni care se întreabă de ce este nevoie de o istorie a unor comunităţi evreieşti de pe teritoriul românesc. Răspunsul cel mai potrivit ni-l dă istoricul Harry Kuller, care spunea că românii au nevoie de această istorie, „pentru a-şi înţelege mai bine propria istorie, pentru a înţelege cum au reuşit să convieţuiască împreună cu evreii atâta timp şi ce i-a determinat, mai apoi, să-i ostracizeze şi chiar să-i extermine; în ceea ce-i priveşte pe evrei, au nevoie de această istorie, deoarece evreimea, în general, se îmbogăţeşte prin istoria triburilor ei”.

Alina Bulz

*Holocaustul a fost comemorat şi la Bistriţa, în prezenţa lui Fredi Deac, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Bistriţa-Năsăud, a primarului Ovidiu Creţu, a subprefectului Ovidiu Frenţ, a vicepreşedintelui CJ Alexandru Pugna, alături de elevi şi profesori.

Fredi Deac, preşedintele Comunităţii Evreilor din judeţul Bistriţa-Năsăud.: Holocaustul produs în România nu este cum cred unii o problemă a evreilor. Este de asemenea o problemă a românilor, dar evident nu poporul român este culpabil de acest genocid. De fapt, Holocaustul din România este o problemă a noastră, a tuturor. Rolul jucat de cetăţenii români în salvarea unor concetăţeni evrei e la deportare şi ucidere s-a materializat şi în oraşul nostru.

Ovidiu Creţu, primarul municipiului Bistriţa: Holocaustul este o pată în istorie. Trebuie să ni-l asumăm Şi facem acest lucru, facem acest lucru şi la Bistriţa, pentru că şi aici la Bistriţa au fost oameni care au avut inimă, care au avut suflet, care au sprijinit şi au salvat ceea ce se putea salva. Ştim că au fost şi oameni care nu au făcut acest lucru. Sunt oameni care la Bistriţa au făcut altceva, au turnat sau au informat, astfel încât evreii să poată să fie ridicaţi. Şi noi trebuie să spunem lucrul acesta, să ne dezicem, să amintim tinerei generaţii că a existat acea dată ruşinoasă în istoria omenirii şi ea nu trebuie să se mai întâmple. Aduc un omagiu din partea cetăţenilor municipiului Bistriţa tuturor martirilor evrei din judeţul Bistriţa-Năsăud. Dumnzeu să-i odihnească în pace!

Ovidiu Frenţ, subprefect: Ne aflăm la comemorarea unui moment care nu face cinste nu doar poporului român, ci umanităţii, şi anume genocidul împotriva evreilor. Este o lecţie de istorie, este foarte bine ca la şcoală să fie punctat foarte mult acest moment de gravă eroare politico-militară, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple niciodată.

Alexandru Pugna, vicepreşedinte CJ: Comunitatea evreiască aduce un aport valoros la binele comun şi la patrimoniul cultural al judeţului Bistriţa-Năsăud, prin urmare consider că este firesc să răspundem printr-un gest de aducere aminte faţă de cei care au suferit asumarea propriei istorii. Aşa cum bine arăta domnul Fredi Deac aici, oamenii din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost alături de evrei şi cunosc şi eu astfel de episoade povestite chiar de bunica mea, legate de evreii care au trăit la Căianu Mare. Aş vrea să aduc în atenţia dumneavoastră numele unei personalităţi remarcabile, ce a plecat din judeţul Bistriţa-Năsăud, este vorba de Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, din acea perioadă, care prin intervenţia sa a salvat zeci de mii de evrei de la lagărele de concentrare naziste. În numele Consiliului Judeţean, aducem un omagiu tuturor celor ce şi-au pierdut viaţa în lagărele de concentrare şi familiilor acestora.

Angelo Manea, inspector şcolar istorie: În unele şcoli din judeţul nostru vor fi organizate cursuri opţionale care au vedere istoria Holocaustului, cursuri ce se desfăşoară pe parcursul unui an de zile.