Fabule rebrenduite

Fabula capătă o nouă dimensiune prin viziunea poetului Gavril Moisa. La Editura Grinta din Cluj-Napoca apare volumul „Fabule trăsnite”, în care Moisa forţează mecanismele interne ale speciei mizând pe o altă haină a poveştilor pe care le-a învăţat de la clasici. După cum afirmă în prefaţă Victor Gubleşan, povestea primează întotdeauna în faţa tehnicii poetice, doar câteodată, din dorinţa unor calamburi, versul tulburând curgerea fluentă. Pornind de la premisa că „un vis este mereu frumos”, parcurgem o etapă în care primează lumea animalelor, dar în care ne recunoaştem cu toţii. Fiecare învăţătură, care apare la sfârşitul fabulei, conturează un nou îndemn pe care dacă-l vom urma vom şti să avem o viaţă fericită: „Azi dacă ştii unde să cânţi/ E mai uşor să te învârţi”. Şoarecele şi pisica sunt priviţi cu şarm într-o epocă în care dragostea sparge barierele, însă tot interesul primează: „Pe alea unui parc/ Un şoricel frumos în frac/…/ O pisicuţă drăgălaşă/ Pe care o cunoştea din faşă/…/ El dintr-o dragoste aleasă/ Visa să-i fie chiar mireasă”, însă iubirea se spulberă: „Ea a venit pe înserat/ Cu un dulău/ În jeep decapotat”. Concluzia fiind „Una e rangul, alta e… ranga”. Corbul şi pitulicea, lebăda şi brotăcelul, coţofana pentru care „mulţi urşi şi-au vândut şi blana”, privighetoarea şi ciocănitoarea, boul şi viţelul, pupăza şi bufniţa sunt personajele fabulelor moisene. Povestea caprei şi a lupului nu se mai desfăşoară în bătătura românească deoarece „Rămasă solo, fără ţap/ Şi cu un ied de alăptat/ N-a aşteptat să-i cânte popa/ S-a dus hai-hui prin Europa/ Stăpână pe destin şi trup/ S-a măritat aici cu-n lup”. În viaţa animalelor, fiind la cel ca în cea a oamenilor, „Când nu mai poţi să-ţi duci sacul / Te faci prieten şi cu dracul”. La fel, furnica şi greierele trec prin întâmplări adaptate vremurilor noastre: „Lucra cât ţine ziulica/ Să-şi facă treaba pe nimic/ Plătită de patronii noi/ Trăia modest în muşuroi/ Sătulă de promisiuni/ S-a dus în vest la strâns căpşuni”, aceasta este furnica, iar greierele „Necunoscut artist/ O duce greu, era tot trist/ Se chinuia de ani şi ani/ În sărăcie, fără bani/…/ Şi a ajuns peste hotare/ Celebru şi un nume mare”, concluzia fiind „Cu hărnicia şi talentul,/ Poţi cuceri tot continentul/ Fiindcă la noi de ani şi ani/ Cu ele nu mai faci doi bani”.

Gavril Moisa reuşeşte, în momentul în care îi citim fabulele, să ne ducă într-o lume a bunei dispoziţii în care realităţile amare devin subiecte de umor în care lumea îşi răstoarnă axa priorităţilor ca, mai apoi, să revenim cu picioarele pe pământ în urma învăţăturilor pentru care Moisa merită felicitări.