„Familia” de la Catedrala Coroana. Oameni ÎMPREUNĂ cu care ai putea merge până la capătul pământului

 „Toate orele, toate zilele le topesc doar în palma Ta, Doamne....Inima se desface ca un crin și miroase a Dragoste.”                                    (Hrisostom Filipescu)

            În părtășie cu Tatăl nostru Ceresc, în părtășie cu oameni cu sufletul frumos, chiar și cele mai opace momente din viață se luminează, precum și noduri reînnodate pot fi deznodate și devin clipe de pace, de armonie, de regăsire. Oamenii intră în viața noastră nu întâmplător, ci cu un scop știut uneori doar de Dumnezeu. Unii intră și ies, alții poposesc mai mult pe lângă noi, dar știu sigur că sunt oameni cu ÎMPREUNĂ care ai putea merge până la capătul pământului și până la capătul lumii. Te țin strâns de mână, nu îți lasă pașii să rătăcească.

            Da, uimitor, dar foarte adevărat. Am întâlnit astfel de oameni și pentru aceasta Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Aceștia reprezintă ceea ce mie îmi place să numesc „familia” de la Catedrala Coroana Maicii Domnului, a doua mea familie, ai cărei părinți dragi, Părintele Protopop Alexandru Vidican, Părintele profesor Nicolae Feier, Părintele Protoereu Vasile Beni, Părintele Secretar Emanuel Vidican, ne sunt aproape mereu, rugându-se neîncetat pentru viața și sufletul nostru.

La ceas de sărbătoare, în după-amiaza zilei de 2 februarie, când creștinii ortodocși au sărbătorit Întâmpinarea Domnului, a avut loc o frumoasă întâlnire a tuturor membrilor Consiliului Parohial și a Comitetului parohial de femei. În liniștea serii, după slujba vecerniei, s-au rostit cuvinte înălțătoare, legăminte de slujire cu dragoste bisericii noastre și a credincioșilor acesteia. Au fost desemnați și felicitați cei trei epitropi: Alexandru Simionca, Ioan Runcan și Ursa Vasile, precum și bărbații de încredere ce vor răspunde, timp de 4 ani, de buna rânduială din fiecare din cele trei parohii: „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” și „Pogorârea Sfântului Duh”.  De asemenea, doamnele ce alcătuiesc, cu demnitate și responsabilitate, Comitetul parohial, de a cărei activitate sunt  onorată să mă îngrijesc, și-au asumat, în fața lui Dumnezeu, această nobilă, sfântă misiune, de a-I sluji Lui și bisericii acesteia. Părintele Protopop, cu blândețea-i nelipsită, a mulțumit tuturor „truditorilor”, cum îi place să-i numească pe cei care fac bine Sfintei biserici, arătând că și în vremuri mai tulburi, cum ne-a fost dat să trăim în ultimii doi ani, din cauza acestui virus, mesager al răului, credința, apropierea de semenul nostru, ajutorul acordat celui slab și în suferință sunt tămăduitoare și înalță sufletul spre Dumnezeu. Părintele profesor Nicolae Feier a ținut să mulțumească, la rândul său, tuturor, începând cu cei mai în vârstă „slujitori”, oferind spre exemplu și spre laudă munca și dedicarea de atâția ani, prea mulți să îi mai numărăm, a domnului Dumbrăvean Iosif, fătul (cum se spune) Catedralei Coroana Maicii Domnului. Cu emoție în suflet și în glas, și-a exprimat recunoștința față de acele „mâini nemuritoare” și neobosite care, săptămână de săptămână și ori de câte ori este nevoie, fac totul ca biserica noastră să fie precum o mireasă. Rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit unii altora au rostit părinții Vasile Beni și Emanuel Vidican. Toți cei prezenți am avut plăcerea de a ura unei credincioase a bisericii noastre „mulți ani fericiți și binecuvântați”, fiind ziua ei de naștere, o membră de seamă a Comitetului parohial, Daria Septelici, un suflet blând și iubitor de oameni și de Dumnezeu. Vorbele domnului Alexandru Simionca, epitropul parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, au venit să încununeze oarecum evenimentul, deoarece au transmis o caldă rugăminte: „Să vă iubiți unii pe alții...!” Ce poate fi altceva mai potrivit și mai frumos decât să vorbești despre DRAGOSTE, în Casa Tatălui nostru ceresc!  Fiecare greșește, căci „erare humanum est”, nu? Dar știm sau trebuie să iertăm, vrem sau trebuie să-l îndreptăm pe celălalt pe drumul bun, avem nevoie să fim împreună, pentru a clădi ceva.

            Trebuie să ne acceptăm unii pe alții, să ne tolerăm, mai mult, să privim cu dragoste înspre aproapele nostru. Oamenii sunt alcătuiți din minusuri și plusuri. Nu luăm de la celălalt sau nu acceptăm doar ceea ce ne convine și ce ne face comozi, deoarece iubirea față de semeni implică TOT. Aceasta este esența lecției pe care trebuie să o învățăm aici, în biserica noastră, cârmuiți de preabunii părinți și împreună cu toți cei care aducem, după putință, jertfa noastră, sfintei biserici. Să „construim cu iubire” și să „culegem” orice fărâmă de suflet rănit sau sfâșiat de cei care poate nu au învățat să prețuiască adevăratul sens al vieții.

            În momentul când simți energia pozitivă, tămăduitoare, căldura sufletească a acestor oameni de care m-am legat sufletește, sper, până la capăt, îți e cu atât mai drag și mai cu folos să dăruiești și să te dăruiești și simți cu adevărat că „Hristos e în mijlocul nostru”. Așadar „mă cuibăresc lângă Doamne ca lângă un Tată și primesc Iubirea. Împărăția lui Dumnezeu este în inimile pline de iubire.”    (Hrisostom Filipescu)