Figa, Saltland

O călătorie virtuală prin peisajele culturale salifere ale Transilvaniei, organizată de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni în Covasna, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Alba și Sibiu, așază Figa în atenția publicului larg, într-un proiect ce vizează patrimoniul natural și cultural și rezultatele cercetărilor efectuate în perioada 2000 – 2014 în teritoriile amintite.
“Transilvania este una dintre cele mai bogate provincii salifere din Europa. Pe cea mai mare parte a teritoriului acestei provincii sunt cunoscute numeroase manifestări saline: depozite de sare gemă, diverse surse de slatină, sărături cu vegetație halofilă abundentă ș.a. – ușor accesibile exploatării. Totodată, teritoriile adiacente aflate la vest și sud-vest de Transilvania – Banat, Crișana și Câmpia Maghiară, precum și cea mai mare parte a Peninsulei Balcanice – sunt deosebit de sărace în surse naturale de sare. În aceste condiții, pe parcursul mileniilor, sarea extrasă din zăcămintele transilvănene a fost în mod sistematic și în cantități semnificative exportată în teritoriile menționate, în principal pe Someș, Mureș și Tisa.
În acest context, sunt deosebit de importante vestigiile arheologice privind exploatarea sării din Transilvania, precum și cele privind traficul acestui mineral. Pe teritoriul Transilvaniei au fost descoperite și cercetate numeroase vestigii care atestă exploatarea și schimbul sării pe parcursul ultimelor cca. 4000 de ani. Cele mai relevante vestigii în acest sens au fost cercetate în ultimii 15 ani – sub egida (MNCR), Academiei Britanice, Institutului German de Arheologie și Universității Cornel din USA – pe teritoriul județelor Bistrița-Năsăud, Mureș și Harghita.
De exemplu, în partea central-vestică a județului Bistrița-Năsăud, între mun. Bistrița și orașul Beclean, pe raza de cca. 30 x 10 km, a fost cercetat un grup de situri interconectate. Acesta include 4 situri de exploatare a sării, aflate la Băile Figa (or. Beclean), Caila (com. Șintereag), Săsarm (com. Chiuza), și Domnești (com. Măreșelu). Cercetările efectuate în primele trei dintre acestea au scos în evidență vestigii din epoca bronzului (cca. 2500 – 800 i. Hr.), din a doua epocă a fierului (cca. 400 – 200 i. Hr.), precum și elemente izolate din perioadele post-romană, medievală și pre-moderna (cca. 500 – 1800 d. Hr.). Situl de la Domnești datează din perioada Daciei romane (106 - 271 d. Hr.), fiind singurul de acest gen în Transilvania. În perimetrele siturilor menționate au fost descoperite mine, galerii și cariere saline, construcții și instalații confecționate din lemn, numeroase unelte de minerit și alte artefacte. Toate aceste situri se află în văile afluenților Someșului Mare, care a fost navigabil până la perioada modernă și asigură legătura cu Someșul și Tisa. Totodată, de-a lungul acestui râu, în punctele sale nodale, în vecinătatea siturilor de exploatare a sării, au fost identificate câteva așezări fortificate. Astfel, la Coldău, în dreptul sitului de la Băile Figa, la confluența Someșului Mare cu Meleșul se află un port fortificat datând din cca. 1600 – 800 î. Hr.; la Beclean, în locul unde în Someșul Mare se varsă Șieul, se află o așezare fortificată din cca. 800 î. Hr. – 100 d. Hr, iar la Ilișua, în valea râului omonim - afluent al Someșului Mare - un castru Roman din cca. 150 - 260 d. Hr. Plecând de la aceste descoperiri, cercetătorii au ajuns la concluzia că, pe parcursul a cca. 2000 de ani, în Bazinul Someșului Mare au funcționat sisteme complexe de exploatare industrială a sării, control politic-militar și transport al acestui mineral.
Au fost descoperite totodată câteva situri din epoca bronzului mai modeste, însă importante pentru reconstituirea vieții economice a unor comunități din zonele mai izolate. Astfel de situri au fost descoperite la Comănești (jud. Harghita) și Orșova (jud. Mureș).
Rezultatele cercetărilor arheologice menționate au fost pe larg publicate în reviste științifice de prestigiu din Germania, Marea Britanie și Romania. În mediile academice, aceste lucrări au fost receptate ca fiind dintre cele mai importante publicații arheologice din întreaga Europă și sunt larg citate. După aprecierea co-președintelui Comitetului de Patrimoniu Arheologic din cadrul ICOMOS-ului, dr. Douglas Comer, peisajele salifere din bazinul Someșului Mare, de exemplu, întrunesc condiții de valoare pentru a fi introduse în Lista Patrimoniului Mondial. Dincolo de valoarea lor științifică și patrimonială, patrimoniul menționat dispune de un potențial de dezvoltare turistică, educațională, teritorială și economică durabilă”, se arată în descrierea proiectului.