Floriile sufletului
Mâine e Duminica Floriilor, prilejuită de intrarea triumfală a Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Floriile înseamnă primul praznic împărătesc, numit şi Duminica Stâlparilor (popular Florii sau Flurii). După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, prin rugăciune şi stropirea cu agheasmă, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare. De Florii, atenţia comunităţii tradiţionale era îndreptată, pe lângă sărbătoarea religioasă, către renaşterea vegetaţiei. De fapt, denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a Intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână. De Florii se obişnuieşte să se facă "de ursită", astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor cunoscute la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim. Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli.
Citiţi şi:
- Duminica Floriilor
- Predică la Duminica Floriilor a părintelui Vasile Beni
- SALCIA – SIMBOLUL FLORIILOR
- Ramurile înmugurite, talisman în vremuri grele! Preoţii le-au sfinţit, de Florii, singuri în biserici, dar au găsit metode de a ajunge la credincioşi. Tradiţii din Bistriţa-Năsăud
- (Foto) Mulţime de credincioşi, pe bulevardele Bistriţei, de Florii, alături de Mitropolitul Andrei, preşedintele Radu Moldovan, primarul Ovidiu Creţu
Adaugă comentariu nou