Florin Iaru și problematica violului

Florin Iaru a apărut ieri 6 oct. 2019, cu o postare pe fb. despre Frank Bidart, ”marele” poet american contestatar și revoluționar din anii 70, din mișcarea Flower pover (Allen Ginsberg, Bob Dylan, hippies, beatnicii, Contracultura, Ferlinghetti etc.). Cartea lui Bidart, Miile de tehnologii ale extazului, apărută recent la Ed. Tracus Arte, în traducerea lui Tiberiu Neacșu, este în curs de lansare.
Ei, Florin Iaru a decupat din poemele acestuia un scurt fragment, pus sub numele de autor Herbert White, în care se relatează cum un tip ucide o fată cu o lovitură în cap, o violează, îi ascunde cadavrul într-o pădure și, de câte ori are ocazia, trece prin zonă cu mașina, cu nevasta și copiii, oprește și le spune acestora că merge în pădure să se pișe, ajunge la cadavru și îl posedă, iar după ce hoitul putrezește prea tare, face laba deasupra lui și se întoarce satisfăcut la mașină, continuându-și drumul cu familia.

În opinia lui Florin Iaru și a multor altora (printre care Dan Coman!) miza acestei intervenții literare este una pur estetică, aceea de a demonstra expiraților și pudibonzilor că în adevărata poezie nu e nimic de înțeles, ci doar de simțit o emoție, comunicată cititorului prin cuvinte – în cazul de față, oroarea, pe care Bidart reușește perfect s-o provoace, fie și cu de-a sila, ghinionistului care nimerește cu privirea peste textul cu pricina.

Cu alte cuvinte, Bidart se pricepe ca nimeni altul să comită un viol emoțional asupra întâmplătoarei victime a lecturii poemului său.

Cu regret, aici nu e nimic altceva decât ipostaza literară a mașinii-capcană a lui Gheorghe Dincă din Caracal, despre care, vrând-nevrând, a fost musai să aflăm cu toții în această vară a tuturor ororilor.

Ce bine, totuși, că literatura lumii n-a început cu Frank Bidart, nici cu Tiberiu Neacșu, nici cu Dan Coman, și nici măcar cu Florin Iaru - deși s-ar putea să se încheie cu ei...