Frumoasa Otikubo

Păstrez cu drag cărţile pe care le-am primit personal de la autorii lor.

De curând, am citit cartea FRUMOASA OTIKUBO, autor prefaţă şi traducere medic Alexandru Ivănescu, Editura Univers, Bucureşti, 1986. Autorul cărţii este necunoscut.

Medicul-scriitor Alexandru Ivănescu mi-a înmânat cartea în luna mai 1986, în biroul meu, scriindu-mi: „Doamnei Jăniţa Naidin, colega noastră întru compasiunea tragicului vieţii, acest imn al frumuseţii din epoca Heian.”

Sunt emoţionată să scriu despre această carte ce este, iată, de peste 23 de ani în biblioteca mea, dar şi bucuroasă să vă transmit impresii despre întâmplări din locuri atât de îndepărtate spaţial, vorbim de Japonia, cât şi temporal, adică de acum 1300 ani!

Opera vorbeşte, în principal, despre iubirea dintre Otikubo şi Mitiori, dar şi despre „ecoul confucianismului ce străbate în simţul datoriei faţă de părinţi, atât de viu la eroina romanului.” Se ştie că Japonia secolului al VII-lea, aflată în plină orînduire gentilică, intră direct şi în cea mai mare parte în contact cu civilizaţia şi cultura cea mai evoluată a timpului, cultura chineză. Astfel, Japonia trece, aproape direct, la feudalism, fără a cunoaşte secole de sclavagism, aşa cum s-a întâmplat la alte state (India, China, Grecia, Roma). În planurile: economic, social, administrativ, aristocraţia feudală japoneză adoptă noile reguli, etichete, adoptă scrisul şi limba chineză ca limbă oficială. În ceea ce priveşte planul trăirilor sufleteşti, a psihologiei personale, a felului de a concepe lumea, Japonia acelor ani păstrează vechile tradiţii gentilice ale matriarhatului, sentimentul egalităţii între sexe, animismul-religia de baştină-sinto adânc înrădăcinate în sufletul japonezului. În perioada Heianului femeia nu era sclava bărbatului, dimpotrivă era un element esenţial al vieţii cetăţii.

Din frumuseţea poveştii de iubire dintre Otikubo şi Mitiori se desprinde, printre altele, faptul că cei doi îndrăgostiţi îşi scriau scrisori permanent, iar unele scrisori cuprind doar poezii. Iată prima scrisoare a tânărului Mitiori către Otikubo, pe care încă nu o văzuse fizic, doar auzise de ea:

„Abia am aflat că exişti pe lume,/ Şi inima mea te-a şi îndrăgit./ O, izvor din muntele Tsukuba,/ Neprihănit de nici un călător, spune-mi:/ Unde e cheia iubirii mele nevăzute?/”

Mă întreb: dacă oamenii au trăit atât de frumos, oare de ce au involuat, şi, în zilele noastre tinerii nu mai scriu scrisori, fie ele şi E-mailuri, deşi, scrisoarea scrisă de căldura mâinii are farmecul ei binecunoscut, în care să îşi descarce sufletul prin poezii create de frumuseţea sentimentelor lor de iubire, create de sufletul lor? Scrisul, vă spun, este binefăcător.

Ştiu că sunt şi acum tineri romantici, dar e de dorit să fie cât mai mulţi creatori de poezie.

Noi, adulţii din jurul lor, avem datoria să îi îndrumăm spre Iubire, spre a fi creativi.

Impresionant este faptul că „între anii 750-780 apare prima culegere de poezie japoneză Maniesyu, Culegerea miriadelor de petale, care este un monument literar unic (nu numai pentru epoca respectivă şi nu numai în planul literaturii nipone), o adevărată antologie a poeziei naţionale şi în acelaşi timp o enciclopedie a culturii, vieţii materiale şi spirituale a Japoniei antice. În această antologie sânt reprezentate toate păturile societăţii nipone, «de la tăietorul de lemne până la Împărat». [...] În antologie figurează un număr mare de femei-poete.” Japonezii secolului VII au meritul de a fi adus în ţara lor creaţiile a două mari culturi: cultura chineză şi cultura indiană. Este inteligent să adopţi ceva evoluat, creat de alţii.

Revenim la eroii cărţii despre care vorbim. După ce la prima lui scrisoare nu primeşte răspuns, tânărul revine: „A dat în spic firul/ Iubirii din inima mea./ O, floare de câmp minunată!/ Foşneşte dar,/ Înclină capu-ncet ca drept răspuns/”.

Cu câtă frumuseţe şi delicateţe o îndeamnă să îi răspundă! Luaţi aminte tineri ai zilelor noastre cei care sunteţi aşa de grăbiţi! Iubirea reală cere un comportament blând, respectuos. Răbdarea este o mare virtute şi aduce mult bine în relaţiile umane.

După ce scrie scrisori rămase fără răspuns, tânărul Mitiori, ajutat de soţul celei care avea grijă de tânără, reuşeşte să o vadă pentru prima dată. Scrisoarea lui, scrisă a doua zi, descrie ce simte: „Cine mi-ar putea spune de ce/ Azi te iubesc într-alt fel?/ Dragostea mea de ieri/ Era doar o scânteie firavă/ Faţă de pojarul de-acum./”.

După atâtea declaraţii, Otikubo a început să îl iubească, dar şoptea, în timp ce afară ploua, doar pentru ea, cuvintele unui vechi cântec de dragoste: „Aflându-mi tristeţea,/ Ploaia varsă căldări de lacrimi.” Pe acea ploaie năprasnică iubitul o vizitează din nou. Ea îi cere hainele să i le usuce, dar el vroia să ştie dacă este iubit, moment în care observă că ea plânsese de dorul lui, având haina udă de lacrimi. A fost atât de mişcat văzând reciprocitatea iubirii, încât compuse pe loc trei versuri: „Cât de tristă ai fost/ Îmi povestesc fără cuvinte/ Mânecile tale./. Până la urmă ei reuşesc să fie soţ şi soţie.

Aceşti tineri trec, în viaţa ce o duc împreună, ca şi în alte poveşti de dragoste universale, prin tot felul de greutăţi. În timp ce urmărim cu atenţie viaţa lor, cartea ne dezvăluie climatul spiritual al epocii în care au trăit, organizarea socială, oamenii din acele timpuri, convingerile lor religioase, modul cum priveau lumea şi viaţa. Religia epocii Heian era Sintoismul care ulterior a existat armonios împreună cu Budismul.

Sintoismul nu era, de fapt, o religie în adevăratul sens al cuvântului, ci însemna, simplu spus, faptul că oamenii se închinau zeităţilor-kami. Dar nu respingeau nici o altă religie şi astfel puteau deveni şi călugări budişti. Având rădăcinile în India, Budismul pătrunde în Coreea, China, Japonia şi apoi are destinul de a fi o religie principală în întregul Orient. Sincretismul religios budisto-sintoist se păstrează în Japonia şi în zilele noastre. Oamenii îndeplinesc concomitent ritualuri diferite şi respectă interdicţiile impuse de ambele religii. În epoca în care au trăit eroii cărţii FRUMOASA OTIKUBO, sintoismul cuprindea toate păturile sociale ale Japoniei, fără excepţie, budismul doar cercurile culte, iar doctrina confucianistă, aristocraţia de curte şi familia imperială.

În încheiere, dăm un mic citat despre viaţa în „Capitala liniştii şi a păcii” din ampla Prefaţă a doctorului Alexandru Ivănescu, pentru ca să avem prilej de cunoaştere şi de meditaţie:

„Femeia epocii Heian şi-a păstrat independenţa materială, având dreptul de a poseda bunuri, moşii, palate, de a le moşteni şi transmite urmaşilor. Ea nu putea fi măritată împotriva voinţei ei. Ea îşi putea părăsi soţul şi alege nestingherită pe altul, sau fără a-şi părăsi soţul să aibă amant cunoscut de anturaj. Rolul femeii în cultură era considerabil. [...] cucereşte şi în literatură şi în viaţă o poziţie de prim rang.” Am spus, să cunoaştem şi să medităm, iar acum precizez un lucru ştiut: noi creştinii avem valori morale, etice de o frumuseţe inestimabilă.

Acest articol este un îndemn blând şi plin de dragoste pentru ca să citiţi FRUMOASA OTIKUBO şi, astfel, veţi parcurge 287 de pagini pline de informaţii utile şi frumuseţe.

Săptămâna viitoare vorbim despre: CĂRŢILE DOMNULUI MENUŢ MAXIMINIAN.