Gânduri ce prind glas

      Textul de față s-ar putea numi și gânduri la „Gânduri”, pentru că astfel se numește volumul lui Dumitru Alexandru Bar, apărut la Editura „Ecou transilvan”, din Cluj-Napoca, în anul 2020. Un volum bilingv, aflat pe drumul traducerilor. În limba engleză, evident. Traducătorul, și prefațator al cărții, Zorin Diaconescu, spune despre autor, aflat la al treilea volum, că „poate trece drept neo-impresionist în devenire, captivat deopotrivă de dilemele existențiale și de varietatea exprimării poetice de care se apropie în manieră experimentală”. Din acest „experiment” anunțat, reiese o poezie. Poezie, așa cum se scrie, la toate vârstele și de toate felurile. Scrierea despre carte este un exercițiu de scoaterea la/ în lumină, de a nu trece nepăsători și insensibili la intențiile creatoare, care – știm – pornesc din frământări, din neliniști, din multe „gânduri”. Și gândul nu se vede, doar dacă primește cuvânt, text, vorbă, chiar vers. Atunci ne este mai ușor să ajungem la adevărul poetic, atât cât există.

       Dumitru Alexandru Bar are un fel propriu de a dialoga cu cititorul poeziei lui, un dialog de o singură parte, dar care îl scoate mai mult în față, în evidență pe „tu”, decât pe des întâlnitul eu poetic. Surprinzător sau nu, D. A. Bar este un autor care propune un fel de lume de luat în seamă, de model, de care el se ocupă și o găsește mai curată, mai pură. „Să nu-ți dorești s-ajungi în vârf de piramidă/ Și nici bătând la porți, s-aștepți să se deschidă./ Nici să-ți dorești în noapte lumini strălucitoare,/ Sau umbra cea mai deasă în zi dogoritoare.// (...) O să găsești în tine, și nu la porți închise,/ Înțelepciunea vieții, nu jocuri de culise!” Întoarcerea către ființă, cu trimiteri la poeții de la începuturi, adresabilitatea spre câte o doamnă, cu descrieri de comportament, „Azi te-am prins la colț, cucoană/ Și mă bucur de-ntâmplare,/ Mă gândeam că, de pomană,/ Îmi vei da o sărutare”, meditația pe seama timpului, „Viața curge,/ Timpul trece,/ Florile se ofilesc”, a existenței și a salvării prin credință, „Când ajungi ca să fii singur,/ Te-ntâlnești cu Dumnezeu”, sunt tonuri discrete ale unui discurs pornit să cucerească prin el însuși.

       Poezia din „Gânduri” cu deschidere la lume prin traducerea în limba engleză, păstrează din farmec, din „frumusețea unei tristeți, pe scara vieții/ întoarsă pe dos”, din întâlnirea cu un om „mai trist ca toamna”, din aspectul ludic și parodic, întâlnit deseori la poezia lui Dumitru Alexandru Bar, din jocuri de cuvinte, „plete-n vânt/ și vânt în plete”, din metafore, „prin poarta vieții vom pătrunde/ în taina lumii...” sau din reminiscențe ale unor versuri ce par cunoscute, „iară omul visător/ irosește clipa zilei și ajunge cerșetor.”

      Titlul acestui volum, „Gânduri”, este decodificat în una dintre poezii: „Trecători nu sunt/ Să-i număr./ Stau la geam/ Și număr gânduri.”

      Dintre poezii, multe cu rimă, cu formă fixă, există una intitulată „visul”, care parcă iese din acest volum, are trăsături moderne, aspect descriptiv, reflexivitate, repetiție, o interpretare pur și simplu a unui vis: „eram pe câmp,/ o femeie tânără, cu un copil în brațe,/ erau și ei pe câmp./ Am întrebat de ce este slabă și amărâtă,/ mi-a spus de foame”... și în final bucuria dăruirii creează emoție, nu doar artistică.

      Cu acest volum de versuri, Dumitru Alexandru Bar demonstrează că are ce spune, că îndrăgește poezia și o scrie firesc, natural, așa cum crede el de cuviință, că are un fel propriu,  prin cuvinte, de a se raporta la o lume, la marginea căreia stă și privește, poetic, același Univers în destrămare.