George Barițiu despre ceea ce s-a petrecut la anul 1763 la Salva

Planul primitiv la compunerea acestei istorii fragmentare fusese numai a scrie o dizertațiune a cărei lectură să țină cel mult o oră și jumătate. Mă văzusem îndemnat a mă restrânge în cadrul unei dizertațiuni cu atât mai vârtos, ca rugările mele ca să se comunice și din ținuturile fostelor regimente confiniare documente demne de a cuprinde loc în istoria patriei și a națiunii, în curs de șapte ani, au rămas fără rezultat; iar a călători în persoană pe la arhive, pe lângă ce costă timp și spese grele, nu permitea celelalte ocupațiuni. De altă parte credeam că scopul pe care-l urmărim de mulți ani, de a îndemna pe junime la purtarea armelor, se poate ajunge și cu mai puține documente și cu vorbe mai puține. Cu toate acestea, nu știu cum se întâmplă, că scriind, materialul mi se îmbulzea în pană și dizertațiunea creștea fără voia mea.

După ce începurăm a publica fragmente în „Transilvania” și după ce în nr. 20 se anunțase ieșirea acestei istorioare, veniră abia, spre cea mai plăcută surprindere, din vreo trei părți, câteva informațiuni istorice și unele observațiuni critice. Acum însă ieșise și coala a patra de sub tipar, prin urmare era prea târziu ca să mă folosesc de acele informațiuni și observațiuni în contextul istorioarei; iar ca să le dau cu totul la [o] parte până la altă ocazie, îmi țineam de păcat. Așa, m-am decis a scoate din toate acelea ce mi s-a părut a fi mai esențial, poate și mai de urgență, iar restul rămâne ca să-l folosească acei bărbați de la Năsăud și Orlat, care se vor decide a scrie sau a pune să se scrie istoria regimentelor confiniare. Atunci, apoi, documentele pe care le-au ars insurgenții unguri în Năsăud, se vor căuta în duplicate și în copii la Sibiu, Buda, Viena.

Despre tulburările din a[nul] 1763 însoțite de pedepse fioroase, luarăm de la Ioan Mărginean aceste informațiuni.

Năsăud în 5 noiembrie st. n. 1874[1].

Prea onorate Domnule!

La prețuita scrisoare a d-voastră din 29 octombrie st. n. 1874 am onoare a vă da la 2 puncte din acea scrisoare următoarele informațiuni autentice:

Tănase Todoran, născut în comuna Bichigiu, în partea septentrională a acestui district, situată sub muntele Țibleș, ai cărui strănepoți și acuma trăiesc, a fost după tradiție cunoscător de carte, om fruntaș în comună, și precum se zice, colector de contribuțiune în comunele de pe apa Bichigiu și Sălăuța, pe care o administra după spusele bătrânilor la magistratul din cetatea Bistriței. Acel român, învoit cu mai mulți fruntași, a tratat în anul 1761 și 1762 cu guvernul de atunci din Viena pentru de a se militariza 21 comune de pe valea Bichigiu, Sălăuța și Someșul Mare; el a fost și în persoană la Viena, însoțit de alți oameni fruntași, unde a și încheiat pactul cu guvernul din Viena pentru militarizare și li s-au făcut cunoscute acolo în Viena condiții favorabile pentru locuitorii români liberi de pe văile sus-menționate.

Acei bărbați români fruntași din mai multe comune întorcându-se de la Viena mulțumiți, au comunicat poporului pactul și condițiile de militarizare încheiate în Viena cu guvernul militar de acolo, la a căror sfătuire românii sătui de asuprirea sașilor din districtul Bistriței, au primit cu mulțumire acel pact, și încă în anul 1761, 1762 li s-au trimis ofițeri militari spre a-i deprinde în arme și au format dintre români miliția pedestră, tunari și călăreți. Sosind anul 1763, vara, s-au trimis comisari împărătești de la Viena, ca pe acei români deprinși în arme să-i jure sub steagul lor propriu și să continue cu formarea și regularea și să-i deprindă în arta militară.

Cu această ocazie au chemat pe toți fruntașii de pe sate și miliția tânără la comuna Salva, situată pe ambele maluri ale apei Sălăuța, care e de la Năsăud spre apus în depărtare de 4/8 mile. Deasupra acestei comune în partea orientală se ridică un poderei larg, numit „Mocirla”. Pe acest platou frumos comisarii trimiși au publicat miliției pactul și condițiile încheiate în Viena, apoi au voit a lua jurământul prescris pentru soldați. Cu acea ocazie fiind de față și Tănase Tudoran cu alți fruntași care fuseseră la Viena, - s-a sculat acesta și a spus miliției tinere că pactul e falsificat și nu e acel original, căci condițiile publicate sunt prea apăsătoare pentru ei și au îndemnat pe popor ca sub acele condiții să nu se primească armele și să nu se depună jurământul. De aici s-a născut tumult și din această cauză Tănase Todoran și vreo 20 consorți ai săi au fost arestați și tratați ca tumultuatori după legile marțiale. După spusele autentice ale consângenilor lui și ale altor oameni bătrâni, procesul lor a decurs cam în 14 zile, în urma căruia Tănase Todoran a fost tras pe roată, iar unii din soții lui au fost trași în țeapă și alții condamnați la moarte prin ștreang, și anume deasupra comunei Salva în marginea de către comună a podereiului „Mocirla”, unde și astăzi se află mormântul sau groapa sedriei unde sunt înmormântați acei atleți români.

În memoria acestor bărbați s-a serbat parastas în 18 iunie 1863 tocmai în locul unde sunt înmormântați pe podereiul „Mocirla”, deasupra comunei salva, la care și eu ca asesor la Sedria districtului Năsăud am luat parte și am fost de față cu toată familia. Procesiunea a fost încântătoare și mișcătoare de inimi; conducător al ei a fost fericitul în Domnul, prepozit Macedon Pop, vicarul foraneu Grigore Moisil din Năsăud, apoi toată preoțimea din district și mai multe mii de oameni din tot districtul și din împrejur, așa cât tot platoul acela mare era un câmp de sărbătoare unde fâlfâiau mai multe stindarde și prapori în onoarea repausaților bravi români.

Bătrânii mai spun că în 1763, cu ocazia tumultului cauzat între popor prin Tănase Todoran și consorții, ar fi fost de față și un episcop românesc (după cum știu eu din istoria bisericească, acel episcop a putut să fie Petru Pavel Aron de Bistra, care a murit în vizitațiune canonică în Baia-Mare la 25 februarie 1764). Acel episcop văzând tumultul și neputând molcomi cu orațiunile sale pe contenți și neputându-i aplica la supunere, s-a depărtat de pe „Mocirlă” fără nici un succes. Unii vor a ști, că cronica, pentru că Grigore Maior a fost consacrat de episcop în 23 aprilie 1773 în Viena prin Vasiliu Bosicoviciu, episcopul din Crișu, în Croația.

Locotenentul cezaro-regesc, în pensie, Petru Tanco mi-a narat că după cum își aduce el aminte din istoria regimentului scrisă prin fostul director școlar Istrate și copiată prin Petru Tanco pe la anul 1830, însă pierdută în anii 1848/1849[2], la acel tumult între tumultuatori pe „Mocirlă” ar fi fost de față și un călugăr cu numele Sofroniu Pop, care încă ar fi fost condamnat la moarte. Eu în această privință știu din istoria bisericească a lui Petru Maior, că pe acel timp agita între români călugărul Sofronie, ca poporul să nu se unească cu biserica Romei; însă cum a fost finitul vieții călugărului Sofronie, nu-mi mai aduc aminte din istorie, pentru că acuma nu o am la mână. Toate acestea din spuse și izvoare autentice[3].

Alexandru Dărăban