Germania ,,a întors” armele

Pe când armatele lumii erau desfășurate în poziție de luptă, având în față nevăzutele divizii Coronavirus - 19, ne trezim cu o mare surpriză. Ostașii noștri, pe care îi grijeam cu toate puterile să nu fie luați și trecuți în lumea cealaltă, dispar, în secret, și frontul nostru se sparge, o parte dintre luptători fiind așezați, fără nicio protecție, în brațele inamicului. Nici mai mult nici mai puţin, mii de muncitori agricoli au plecat la aeroporturi, în baza unor contracte sumare, pentru a ajunge la cules de sparanghel în Germania, în timp ce, deplasarea românului în țară era draconic reglementată. Oamenii au devenit vulnerabili nemairespectând condițiile care se cereau: masca, distanța socială, orele de deplasare etc., pentru a nu se infecta cu virusul venit de peste mări și țări, din necunoscuta Chină. Nici una nici alta, legile noastre au fost călcate de aliatul cel mai important din UE, de Germania, tartorul legislaţiei şi punctualităţii, și ne-am văzut, dintr-odată, trădaţi, descoperiți, umiliți în credința noastră, că suntem şi noi coerenţi și compacţi, capabili să ne respectăm normele date de o administrația aproape militară a țării.
Gestul Germaniei de a recruta întru un mod discret, dacă nu secret, muncitorii care să scoată sparanghelul din solul saxon, și să asigure, astfel, bunăstarea unui patronat care s-a dovedit apoi lipsit de loialitate, a fost în măsură să ne umple de indignare și să ne scadă moralul de luptători cu epidemia. Luptători, nu în stepa calmucă, nici pe Prut, ca în Al Doilea Război Mondial, ci în confruntarea cu virusul încoronat.
Era strângerea recoltei o problemă pe care nu putea să o rezolve Germania cu mijloacele pe care le are? Se pare că da. Probabil nu există mașini specializate care să scoată sparanghelul din pământ și să îl sorteze, iar autohtonii au depășit pasiunea pentru aşa o muncă agricolă. Munca acelor mașini o poate face, însă, lucrând ca un automat, muncitorul român ajuns să nu mai aibă cu ce trăi în țara sa. Lipsa locurilor de muncă, a unei preocupări naţionale de relansare a economiei româneşti la posibilităţile resurselor, i-a transformat pe lucrătorii noştri în sclavi pe plantaţie, la mâna a patronatului german și ale altora din UE.
Se pare, viața muncitorului român nu contează, ci profitul culturii sparanghlului. Lucrătorilor li s-au luat actele și, după cum s-a văzut în reportajul televizat, nu pot să plece de pe plantație chiar dacă nu se respectă înțelegerea anterioară, privind plata unei zile de muncă, și condițiile de cazare, lipsite de confort. S-a spus, tarifele de plată a muncii la oră nu sunt respectate, iar retribuirea după cantitatea culeasă este în detrimentul muncitorilor, recolta nefiind constant abundentă pentru a se îndeplini normele. Pentru conducerea echipelor de lucru, implicit pentru ,,disciplinarea” lor, supraveghetori români, având rolul similar cu cel al vestiţilor kapo evrei de la lagăre, nu mai lovesc cu vâna de bou, ci doar cu vorba.
Umilința la care sunt supuși conaționalii nu este ceva nou, fiind întâlnită în sudul Italiei unde, în destule cazuri, muncitori români și muncitoare sunt ținuți în sclavie, cazuri anunțate, de asemenea, în Slovacia, probabil și în alte țări. S-au făcut publice și cazuri de sclavie sexuală în cazul femeilor. Faptele se petrec în secolul al XXI-lea, după mai bine de un secol și ceva, doua, de la desfiinţarea sclaviei, perioadă în care s-au clamat drepturile individuale și s-a ajuns să fie călcate în picioare fără nicio intervenție a înaltelor administrații democratice din Europa occidentală.
În viziunea multora, iniţiativa germană care calcă regulile de principiu dictate de statul român în epidemie apare ca o ,,răzbunare”, ca un retur al insurecţiei românești de la 23 august 1945, când forțați de istorie, pentru a ne scăpat pielea, a trebuit să părăsim alianţa în care am intrat forţaţi alături de Germania fascistă. Se va spune că este o exagerare, dar numai așa se poate evidenția situația tragică în care este forța de muncă românească, în patria cu resurse, însă cu câștiguri care nu-i satisfac pe lucrătorii agricoli.
Este adevărat că partea bună, câștigarea mijloacelor de trai este importantă, dar prețul vieții?... Nu mai vorbim de demnitate pentru că, în prezent, în situația României, nu se pune problema.