Gingii inflamate - cauze, simptome și tratamentul acestora la o clinică stomatologică

De foarte multe ori, pe lângă complicațiile la nivelul coroanei anatomice a dintelui, pot apărea afecțiuni probleme care pot afecta integritatea și funcționalitatea dintelui. Spre exemplu, pot exista cazuri de gingii inflamate, sângerări sau alte complicații la nivelul țesutului parodontal.

Ce este gingivita?

După cum apare și denumirea, gingivita este o boală care apare la nivelul gingiei și care se manifestă prin inflamarea superficială a țesutului parodontal. Această afecțiune reprezintă primul stadiu al parodontozei, iar netratată la timp poate determina pierderea completă a dintelui.

Cauzele gingivitei

Există o mulțime de cauze care duc la apariția gingivitei, însă cea mai importantă este igiena orală necorespunzătoare. Acumularea de placă bacteriană afectează în mod direct parodontiul, având ca și consecință apariția unor modificări de aspect, culoare și funcție la nivelul acestui țesut. Depozitarea constanța a plăcii bacteriene pe suprafața dinților duce la apariția tartrului care se poate infiltra subgingival, determinând astfel sângerări, durere și inflamație la nivelul gingiei.

Tipuri de gingivită

Există mai multe tipuri de gingivite, în funcție de modul de apariție și factorii de risc:

  • Gingivita cronică– apare ca urmare a acumulării progresive a plăcii bacteriene;
  • Gingivita diabetică- apare ca urmare a afecțiunilor diabetice;
  • Gingivita gravidică– apare la femei în perioada de sarcina, urmând ca după momentul nașterii aceasa să se retragă;
  • Gingivită medicamentoasă– apare în urmă unui tratament medicamentos, cu precădere la femeile care utilizează anticoncepționale.

Simptome ale gingivitei

 

Printre principalele simptome care apar în cazul gingivitei se enumeră roșeața la nivelul gingiei, inflamație și sângerare ușoară. Sângerarea gingiei se poate observa la o simplă atingere, în timpul periajului sau în timpul inciziei unor alimente dure. De asemenea, gingivita are ca și simptom și o respirație urât mirositoare, ca urmare a acumulării de placă bacteriană și a afectării parodonțiului.

Măsuri de prevenție în cazul gingivitei

O primă măsură prin care putem preveni apariția gingivitei este respectarea și menținerea unei igiene orale corespunzătoare. În acest sens, este recomandat periajul dinților de minim două ori pe zi, cu înlocuirea periuței de dinți la un interval de 3-4 luni. Pentru o igienă orală cât mai corectă se recomandă folosirea unor periuțe de dinți electrice, care au capacitatea de a elimina placă bacteriană chiar și din zonele mai puțin accesibile. O altă măsură de prevenție a gingivitei este folosirea atei dentare pentru igienizarea dinților în zonele cele mai greu accesibile, precum zonele de ambrazuri cervicale și a punctelor de contact interdentare.

Tratamentul gingivitei

Metoda principala de tratament în cazul gingivitei are la baza detartrajul dentar, airflow și periajul dentar, factori care contribuie la eliminarea tartrului de pe suprafața dinților. Ulterior, se realizează chiuretajul subgingival, care ajută la eliminarea tartrului acumulat imediat sub gingia liberă. În final, se pot folosi soluții antiseptice și substanțe medicamentoase care se vor administra local.

Când este timpul să mergi la medicul stomatolog?

Chiar și cele mai mici modificări la nivelul gingiei pot indica debutul unei gingivite, moment în care este recomandat să te programezi la o clinică stomatologică. De obicei, retracția gingivală este primul semnal de alarmă care determină pacienții să se prezinte la medicul stomatolog. Cu toate acestea, inflamația, sângerările gingivale și alte simptome minime nu trebuie neglijate nicidecum.

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/TqS6pLZ0X-8

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5