Fotbal. Liga a II-a, etapa a IV-a

Gloria Bistriţa – Poli Timişoara 2-2 (1-1)

Am ratat victoria spre final

Luni, 12 septembrie, de la ora 19.00, pe stadionul municipal, Gloria a primit vizita bănăţenilor de la Poli. Am asistat cu toţii la un joc frumos, prestat de două combatante cu vechi state pe prima scenă fotbalistică a ţării, chiar dacă în ultimii ani vizitatorii au mai călcat pragul Ligii a II-a, iar jucătorii noştri nu au gustat din această ligă de mai bine de 22 ani de la promovare. Legile proaste, împuţite, făcute de mai marii fotbalului au scos pe uşa din dos două forţe ale fotbalului românesc – Poli Timişoara, vicecampioana ediţiei trecute, şi, bineînţeles, Gloria Bistriţa, o echipă care a supărat pe unii oameni ai fotbalului prin rezultatele obţinute de aceştia pe terenul lor. Mi-e greu să scriu despre aceste echipe aflate în liga secundă, dar încerc să mă acomodez şi din această postură. Revenind la joc, tinerii fotbalişti antrenaţi de Nae Manea şi Sebastian Moga încep bine partida, având un ritm bun, creându-şi ocazii de poartă prin jucătorii Predescu, din min. 6, când şutează de la 18 m, dar portarul Lepmets scoate cu piciorul în corner. Min. 13, Silveşan este faultat dur, nemaiputând continua partida, iar în locul lui intră Voinea. Jocul dur al bănăţenilor este sancţionat de centralul Deaconu cu două cartonaşe galbene, văzute de Sepsi şi Poparadu. Min. 19, Predescu este faultat la 28 m de poartă, execută Năstase direct în braţele goalkeperul bănăţean. Două minute mai târziu bucurie mare în tabăra noastră. Tânărul Feher şutează cu exteriorul de la marginea careului de 16 m, deschizând scorul, 1-0. Din acel moment au urmat minute foarte bune pentru Glorioşi, presând bănăţenii în propriul lor careu, aceştia comiţând greşeli în lanţ. Cea mai mare greşeală a echipei noastre, după un joc frumos, cu atacuri continue, din min. 30 aceştia au luat piciorul de pe acceleraţie, dând posibilitate oaspeţilor să marcheze. Min. 34, Curtean este angajat excelent de către Poparadu, acesta înscrie cu un şut sec, pe lângă portarul Gloriei, Irimia, 1-1. Min. 45, Fl. Ilie salvează echipa de la gol, deviind balonul cu capul către portarul Lepmets. Min. 47, s-a lăsat liniştea în parcul municipal, când bănăţenii preiau conducerea prin Goga, acesta trimite cu latul de la 18 m în plasă, după o greşeală a defensivei noastre, 1-2. Min. 48, lovitură liberă executată rapid de către Costache, trimite în plasa porţii, dar golul nu este validat de centralul „Brichetă”, Diaconu, motivând că a executat lovitura înainte de fluierul său. După opinia mea, domnule Diaconu, golul este perfect valabil, atâta timp cât nu s-a cerut 9 m şi nu aţi avertizat jucătorul să nu execute înainte. Aţi fost luat prin surprindere, nemaiştiind unde vă aflaţi şi aţi întors jocul. Min. 52, Voinea restabileşte egalitatea la 2, balonul fiind deviat precum o minge de biliard de picioarele fotbaliştilor. Min. 60, pe un contraatac, Ricketts este deposedat în ultimul moment de către Tudose. Trei minute mai târziu, Velcovici putea marca dintr-o poziţie bună, întoarce doi jucători şi trimite direct în braţele portarului. În min. 86, Pătraş execută o lovitură liberă din lateral, direct pe poartă, dar Irimia respinge. Min. 88, Curtuiuş scapă singur spre poartă, trimite pe sub portar, dar balonul este respins aproape de pe linia porţii de către Scutaru, cea mai mare ocazie de gol a partidei, partidă care putea fi câştigată de către echipa noastră, Gloria, raportat la ocaziile clare de gol.

În etapa viitoare, echipa noastră, Gloria, se va deplasa la o altă pretendentă la titlu, fostă echipă din Liga I, FC Argeş.

Gloria: Irimia, Roman, Tudose, Năstase, Costache, Predescu, Mărginean, Feher, Velcovici, Anton şi Silveşan. Au mai intrat Curtuiuş, Voinea. Antrenor Nicolae Manea, ajutat de Sebastian Moga.

FC Timişoara: Lepmets, Dăruială, Scutaru, Mera, Sepsi, Poparadu, Ilie, Tameş, Curtean, Axente, Goga. Au mai intrat Ricketts, Pătraş, Gorobsov. Antrenor Valentin Velcea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5