Greşelile noastre

Pentru un profesor, greşelile sunt obiectul activităţii lui. Indiferent ce predă, „menirea” lui este să corecteze, să scadă din punctajul maxim.
Pentru un profesor de română, cu atât mai mult, severitatea cu care se apropie de un text, până la virgulă, până la punct, îi conferă un statut aparte în rândul colegilor. Se spune că şi din avion, de-ar fi, el observă pe o foaie de hârtie de pe pământ şi cea mai mică eroare.
Când citim un text numai în această cheie, de a depista, ca un radar, abaterile usturătoare, pericolul este de a pierde farmecul în sine al poveştii, al relatării, al stilului ales ( în sens de opţiune).
Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul textelor religioase, din rugăciuni. Azi, la porţile fiecărei biserici, mănăstire, se dezvoltă o industrie de carte religioasă, de toate facturile şi de toate dimensiunile.
Ca să ne transpunem în cele citite, ca ele să aibă efect, esenţial este să închidem ochii la greşeli. Greşeli de tipar, de ştiinţă, care apar, în mod inerent, şi în astfel de texte. Este – fără exagerare – primul pas în a ne izbăvi. Acela de a ierta, în primul rând greşelile. Altfel, mesajul religios, împăciuitor, ziditor, îşi pierde din efectul binefăcător.
În plină eră digitală, nu mai suntem atraşi de firava lumină din grotă. Acum, lumea întreagă trăieşte acolo, s-a mutat, şi abia dacă mai zăreşte o lumină înafară.