Horia Gârbea: Vacanțele copilăriei

Anchetă Răsunetul cultural:
După ce terminaţi şcoala şi puneaţi ghiozdanul în cui cum era vacanţa dumneavoastră de vară (vacanţa mare) din timpul cât aţi fost elev?
Ce vă plăcea să faceţi cel mai mult şi ce nu vă plăcea, dar vă puneau părinţii (bunicii) să faceţi?
Ce nu vă lipsea din vacanţele copilăriei şi ce uitaţi intenţionat acasă?
Dar acum?
Menuț Maximinian

Deși copilăria mea (în perioada școlară, deci cu vacanțe), adică 1970-1981, și studenția (1981-1986) s-au petrecut în vremuri foarte grele și într-o societate din care părinții mei erau excluși: intelectuali din părinți burghezi și refuzînd să intre în pe-ce-re, declar sincer că ea a fost una fericită. Fratele meu și cu mine aveam bunici și mătuși din generația acestor bunici care ne ofereau vacanțe frumoase. Nu am fost niciodată „în tabără”, eram sensibil, predispus mai ales la boli digestive, și ai mei mă protejau.
Părinții, în măsura posibilităților, făceau economii și ne duceau, de regulă cu o mătușă sau două, care ne purtau de grijă, la munte (Poiana Țapului, Bușteni) și la mare, de regulă la Mangalia, unde ne vizitau săptămînal și ne mai plimbau cu o Dacia 1100, care apoi a fost schimbată (1973) pe una 1300. Ni se părea un lux, azi ar părea o tortură! Drumul pînă la mare dura 5-6 ore, fără aer condiționat. Dar urmau zile plăcute. Niciodată părinții mei și ai fratelui meu, mai tînăr cu 5 ani, nu ne-au obligat să „studiem” în vacanțe. De altfel eram premianți, eu chiar cu premiul I în clasele I-VIII și olimpic la matematică. Din 1972, ne-am însoțit părinții în vacanțe, cu cortul, de regulă în circuit prin țară și cu un grup de prieteni ai celor mari. Cele 3-5 mașini cu 3-5 corturi formau o tabără veselă care se muta din loc în loc, în Făgăraș, Bucegi, pe văile Putnei și Oituzului, în Rarău, iar din 1980 și la mare, la Năvodari. Cu focuri de tabără, pe care se frigea ce se găsea sau ce se aduna în congelatoare peste an.
După 1981, eu student, fratele meu încă liceean, ne luam și prietenele și, din 1990, deja conducători auto, propriile mașini, corturi tot mai performante și gadgeturi de camping precum lămpi cu neon alimentate la baterii la lumina cărora jucam canastă și bridge nopți întregi. Sportul favorit, încă din 1972, era badmintonul, pentru care aveam teren cu fileu regulamentar. Vacanța mare era prefațată de o ieșire în grup, de 2-3 zile, uneori coincideau fericit cu Paștele, de 1 Mai (muncitoresc) pe valea Oltului, la Cozia, în cele trei hoteluri care există și azi în Căciulata, cu incursiuni pe Valea Lotrului. Și sezonul se închidea la 23 august, în zona Pietroșița-Moroieni, în moteluri improvizate, în care veneam cu toate cele de-acasă. Totul mi se părea și probabil chiar era romantic și aventuros.
Moșia bunicilor mei, din Bengești-Gorj, confiscată în 1949, mi-a oferit vacanțe minunate abia după 1992, cînd a fost retrocedată, și, mai ales, a devenit domeniul copliăriei fiului meu, născut în 2006, așa cum fusese al tatălui meu, născut în 1933. Eu, din păcate, am căzut la mijloc, am crescut ca un „copil de asfalt”. Dar am amintiri de vacanță poate la fel de impunătoare. Ca o revanșă, caut să-i ofer vacanțe cît mai frumoase lui Tudor, fiul meu.