„...iar paiele miroseau a trandafiri ”

Criticul literar Nicolae Manolescu îşi aduce aminte că „Mama mea, incapabilă să spună pe dinafară o poezie şi fără să aibă un spirit religios pronunţat, ni-a recitat, dpă ce ieşise din închisoare, „As-noapte IISUS” a lui Radu Gyr, Atât de mult o impresionase...”
Prigonit în timpul vieţii, duşmănit încă după moarte, Radu Gyr este –după modesta-mi opinie- un adevărat ”Eminescu al spaţiului concentraţionar”, iar poezia pe care v-o propun are ceva din mireasma prozei lui Dostoievski:
„As-noapte IISUS mi-a intrat în celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ!
Luna a intrat după El în celulă
şi-l făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri
Luna-L spoia cu argint pe veşminte,
argintându-i pe mâini vechi spărturi.

M-am ridicat de sub pătura sură:
-Doamne, de unde vii? Din ce veac?
IISUS a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn să tac....

A stat lângă mine pe rogojină:
-Pune-mi pe răni mâna ta.
Pe glezne avea urme de răni şi rugină,
parcă purtase lanţuri cândva...

Părea celula munte, părea căpăţână,
şi mişunau lighioane, guzgani,
Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână
şi am dormit o mie de ani.

Când m-am trezit din grozava genune,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celuă şi era lună,
numai IISUS nu era nicăiiri....

Am întins braţele. Nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul. Niciun răspuns.
Doar razele reci ascuţite-n unghere,
cu suliţa lor m-au împuns.

Sfântul Grigore de Nyssa ne îndemna ca „atunci când suntem în imposibilitate de a ajuta pe cineva, măcar inima să ne vibreze compasional cu cel aflat în suferinţă.”