Concertul de colinde „Cerul Betleemului”, la Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” din Beclean

Greu de redat în câteva cuvinte evenimentul care a avut loc vineri seară, după Vecernie, la Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” din Beclean. Mai exact spus, greu de redat atmosfera concertului de colinde - căci despre acesta este vorba -, sugestiv intitulat „Cerul Betleemului”, susţinut de patru formaţii corale, despre care vom vorbi ceva mai încolo.

Mai întâi, însă, facem precizarea că acest concert a fost prefaţat de o conferinţă intitulată „Crăciunul în poezia închisorilor comuniste”, care stă sub semnul anului 2017, an omagial dedicat mărturisitorilor din temniţele comuniste. Temă magistral prezentată, mărturisesc cu toată sinceritatea, de părintele Vasile Motogna din Parohia Ortodoxă Teaca.

  Radu Gyr, Nichifor Crainic, Ion Caraion, Vasile Militaru, Vasile Voiculescu, Dinu Pillat, Valeriu Anania sunt doar câteva nume din lungul şir al poeţilor condamnaţi la ani grei de puşcărie în regimul comunist. Poeţi pe care părintele Motogna i-a evocat, cu evlavie şi respect, insistînd mai mult, din motive lesne de înţeles, asupra lui Radu Gyr, despre care spunea, printre altele: „L-a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de deţinuţi.Drept dovadă, poezia „Iisus în celulă”, pe care o reproducem şi noi în cele ce urmează: „Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă/ O, ce trist şi ce-nalt părea Crist!/ Luna venea după El, în celulă/ Şi-L făcea mai înalt şi mai trist// Mâinile Lui păreau crini pe morminte,/ Ochii adânci ca nişte păduri/ Luna-L bătea cu argint pe veşminte/ Argintându-I pe mâini vechi spărturi// Uimit am sărit de sub pătura sură:/ De unde vii, Doamne, din ce veac?/ Iisus a dus un deget la gură/ Şi mi-a făcut semn ca să tac».

 „Radu Gyr, mai spunea părintele Motogna, vădit emoţionat, era patriarhul şi îmbărbătarea deţinuţilor din Aiud. Prin el, frumosul şi spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci.Iar pentru poezia «Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane», poetul a fost condamnat la închisoare pe viaţă, pedeapsa fiindu-i ulterior comutată la 25 de ani de temniţă grea, eliberându-se în 1964, prin decretul de graţiere a deţinuţilor politic”.

Prin discursul sfinţiei sale, de o mare încărcătură emoţională, părintele Motogna a oferit asistenţei, iată, o întoarcere la trăirea atmosferei de Crăciun din temniţele comuniste, unde poezia şi rugăciunea constituiau forma de rezistenţă spirituală.

Concertul de colinde a fost deschis (şi ce deschidere frumoasă!) de un grup de copii din Parohia Ortodoxă Coldău, dirijat de părintele paroh Liviu Colcer, reuşind încă de la „primele acorduri”, cum s-ar zice, să creeze acea atmosferă autentică de Crăciun.

A urmat Corul Parohiei „Buna Vestire” Beclean, condus de Vasile Tecar, un cor pe cât de tânăr, pe atât de… profesionist, am zice noi, performanţă dobândită într-un timp record, apoi Grupul vocal „Omnia Voces”, proaspăt înfiinţat (la iniţiativa tânărului Kiş Ştefan din Figa, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, avându-l ca dirijor pe părintele Cristian Dragoş), dar care şi-a găsit repede albia, iar în final, Corala preoţilor „Osana”, care numără aproape 30 de membri (toţi preoţi care provin din Protopopiatele Beclean şi Bistriţa), formaţiune aflată în al zecelea an de activitate, sub aceeaşi baghetă, marca preot Cristian Dragoş. Concertul de colinde „Cerul Betleemului” a fost, nu în ultimul rând, şi un pios omagiu adus ultimului Rege al României, M.S. Mihai I, plecat în aceste zile pe drumul veşniciei.

„Peste câteva zile vom sărbători Crăciunul, a spus părintele Cristian Dragoş în încheierea acestei seri de neuitat. Să colindăm împreună! Anul Nou este anul Centenarului Marii Uniri, a mai adăugat minunata noastră gazdă. Să-l sărbătorim împreună!”

De fapt, la drept vorbind, mesajul transmis pe tot parcursul evenimentului de vineri seară a fost chiar acesta: „Să fim împreună!”

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5