Ica Tomi, președinte Asociația Salva-Madrid: Pentru toţi cei care ne trec pragul, găsim o soluţie. Pe copii îi învăţăm care le sunt rădăcinile

Rep.: - Ica Tomi păstrează tradiţiile noastre româneşti, este aici cu lada de zestre, cu casa dinainte, tocmai în inima Madridului.
    Ica Tomi: - Ne bucurăm tare mult că avem o casă dinainte atât de frumoasă, la care ai contribuit şi tu cu nişte perne şi prosoape. Îţi mulţumim foarte mult. Este un colţ foarte îndrăgit de toată lumea. Dintre cei care ne calcă pragul, în momentul în care văd acest colţ de casă românească, unii plâng, toată lumea se emoţionează foarte tare.

    Rep.: - Este foarte important să arătăm spaniolilor – pentru că multe dintre colaborările Asociaţiei Salva sunt şi cu celelalte comunităţi venite la Madrid – frumuseţile noastre. Într-adevăr, toată lumea când vine aici, la dumneavoastră, rămâne impresionată de această ladă de zestre. Aici vin nu doar năsăudenii, ci toţi românii dornici să-şi cunoască rădăcinile.
    Ica Tomi: - Sigur că da, mai ales la evenimentele noastre culturale. Şi nu vin doar români. De exemplu, de Ziua Diversităţii au participat patru ţări – Ecuador, Bulgaria, Moldova şi România – atât printr-o prezentare de folclor, cât şi o prezentare gastronomică a fiecărei ţări.

    Rep.: - Nu sunt doar acţiuni pe tradiţii, sunt şi pe partea socială. Cât am stat la Madrid, am asistat doar la câteva telefoane şi la cu cazuri care îţi rup inima.
    Ica Tomi: - Asociaţia noastră a împlinit zece ani. Chiar de la început, noi ne-am axat pe proiectele sociale, pentru că, comunitatea românească este foarte diversă. Sunt persoane care sunt mai puţin bine din punct de vedere financiar. Să nu uităm că marea majoritate nu au emigrat în Spania pentru climă sau pentru studii. Procentajul cel mai mare este emigrarea din motive economice. Şi atunci, se poate întâmpla şi aici ca, în momentul în care rămân fără serviciu, să devină persoane vulnerabile. Sau au nevoie de informaţii despre anumite instituţii, despre cum să se descurce într-o anumită situaţie. Noi organizăm foarte multe sesiuni informative, atât pe teme juridice, cât şi consulare, pe violenţă de gen, tot ceea ce considerăm noi că ar fi nevoie. Dar, oricum, ai văzut şi tu, în fiecare zi, vine cineva şi ne calcă pragul. Fiecare vine cu o problemă, dar sunt şi cei pe care i-am ajutat să-şi găsească un loc de muncă, şi nu sunt puţini. Anul trecut am dat cam 100 de locuri de muncă persoanelor care aveau nevoie. Am ajutat şi la repatrierea unor persoane. Este mai complicat să dăm direct bani cuiva dar, de trei ani de zile, în fiecare săptămână, dăm la 3-5 sau chiar şapte familii, alimente în valoare de 100 euro la fiecare familie. Este un ajutor foarte bun pentru familii pentru că, atunci când n-ai ce pune pe masă, un ajutor alimentare de aşa valoare te ajută să supravieţuieşti un timp.

    Rep.: - Cei care s-au trezit singuri în această lume străină au venit şi au apelat la dumneavoastră şi i-aţi sfătuit, i-aţi ajutat, i-aţi îndrumat şi au reuşit să iasă la liman. E mare lucru.
    Ica Tomi: - Sigur că este, pentru că, cu toţii avem nevoie. Odată ce pleci de acasă – şi nu toată lumea a plecat de acasă de bucurie, au plecat pentru că au fost nevoiţi sau au avut o situaţie deosebită – te duci să ai o viaţă mai bună pentru tine, dar mai ales pentru copiii tăi. Pentru toţi cei care ne trec pragul, încercăm să găsim o soluţie. Dacă noi nu-i putem ajuta, atunci încercăm să-i trimitem la alte organizaţii care-i pot ajuta. Noi trăim în Spania şi beneficiarii noştri sunt doar români, dar colaborăm şi suntem în diferite grupări sau reţele cu spanioli sau alte naţionalităţi. Noi nu suntem singuri aici, suntem într-o ţară străină unde luptăm foarte mult şi pentru integrare, pentru că, dacă nu te integrezi, nu poţi supravieţui. Trebuie să ştii limba, să ai documentele necesare să poţi lucra, să-ţi iei o casă, fie în chirie, fie cumpărată ca să poţi sta undeva. Noi îi cunoaştem foarte bine pe cei mai necăjiţi, pe cei mai vulnerabili. Şi oricine poate fi. În momentul în care rămâi fără serviciu, devii o persoană vulnerabilă, pentru că nu eşti cu casa în grădină, nu eşti pe grădina ta să vină vecinul să-ţi dea o mână de ajutor, să vină mama, să vină tata sau să vină nu ştiu cine. Aici eşti singur şi te lupţi cu viaţa să supravieţuieşti, să mergi înainte. Deja putem spune că suntem la a doua generaţie de români în Spania. Copiii deja sunt destul de mărişori, sunt studenţi. Primul val de emigrare, cel care a fost cel mai mare, a fost în anii 2000-2004. Emigranţii de atunci au copii, copiii sunt mari, au chiar nepoţi.

    Rep.: - Aici, la asociaţie, se cere foarte mult ajutor, dar este şi foarte multă bucurie. Şi, când vorbim de bucurie, aceşti copii, pe care-i numiţi copiii dumneavoastră, în momentul în care vin aici vă îmbrăţişează toţi. Aici învaţă să vorbească româneşte, aici învaţă să joace ca pe la noi, să îmbrace un costum popular. Spuneţi-mi despre copiii dumneavoastră de la Madrid.
    Ica Tomi: - Am foarte multe să vă spun despre copii. Sunt nişte copii extraordinari, sunt minunaţi şi foarte ambiţioşi. Noi lucrăm cu copiii chiar de la început. La Asociaţia Salva a venit întotdeauna, neapărat, Moş Crăciun. De doi ani de zile lucrăm intens cu copiii, ziua de sâmbătă este dedicată lor. Avem o şcoală de sâmbătă la Asociaţia Salva şi avem destul de mulţi copii. Am înfiinţat un ansamblu – Muguraşii Salvei. Sunt extraordinar de frumoşi, foarte drăguţi, foarte talentaţi, sunt micuţi, de la 4-5 anişori până la 12 ani. Sunt foarte talentaţi şi foarte ambiţioşi. Este mare lucru să-i convingem, în ziua de azi, pe copii. Ei cresc în cultura spaniolă, se identifică cu cultura spaniolă, nu se identifică cu România. Noi le prezentăm România ca pe o poveste extraordinar de frumoasă. România este ţara vacanţelor, este ţara părinţilor lor, dar pentru ei nu reprezintă ceva care să-i atragă în mod deosebit. Da, îi atrage vacanţa pentru că nu merg la şcoală, pentru că nu au teme de făcut şi toată lumea se bucură cu bunicii care-i răsfaţă. Asta pentru cei care pot merge în România, pentru că nu toţi pot merge. Şi atunci, noi încercăm aici să-i învăţăm, prin joacă, care le sunt rădăcinile, cine sunt, de unde vin, cine sunt părinţii lor. În programul lor de sâmbătă, în jur de două ore, sunt repetiţii la dansuri, învaţă dansuri din diferite zone ale ţării. Avem costume populare pe care le-am cumpărat de la Virginia Linul din Salva – şi-i mulţumim pe această cale pentru că ne-a făcut nişte costume extraordinar de frumoase, foarte colorate, exact ca-n zona noastră. Când ieşim undeva cu copiii, chiar dacă nu le iasă un dans, chiar dacă mai scapă un pas, nici nu se observă pentru că au costume atât de frumoase şi sunt atât de frumoşi şi ei, încât trece neobservat. Pe urmă, continuăm cu lecţiile de Limba română, pentru că sunt anumite sunete în Limba spaniolă care nu se pronunţă ca în limba română, şi atunci noi insistăm pe pronunţie şi pe vorbirea corectă în Limba română, dar şi pe scris. Avem profesoară de Limba română, Laura Ciubotaru, care predă în fiecare săptămână orele de română. Pe urmă ne jucăm. Într-o perioadă i-am invitat şi pe părinţi să vină şi să facă o prezentare a locului de unde vin, fiecare de unde vine. Şi atunci, părinţii, împreună cu copiii, au pregătit o prezentare video cu fotografii. Şi-au prezentat tuturor rădăcinile, le-au arătat de unde vin. Încercăm să-i atragem spre România, dar într-un alt mod, într-un mod foarte plăcut şi în joacă. Oricum, nu se ştie niciodată. Sunt multe familii care s-au repatriat pentru că au vrut, pentru că deja au considerat România o ţară atrăgătoare pentru a înfiinţa o afacere sau au rămas fără nicio sursă de venit, dar mai aveau ceva în România şi au preferat să se întoarcă acasă. Copiii care de micuţi sunt la grădiniţă, sunt la şcoală, vorbesc limba spaniolă perfect, româna aşa şi aşa sau chiar deloc, şi, dintr-odată, sunt emigranţi în ţara părinţilor lor.

    Rep.: - Şi nu reuşesc să se înţeleagă cu bunicii lor.
     Ica Tomi: - Nici cu bunicii, nici cu profesorii, cu nimeni, pentru că e o ţară străină pentru ei, la fel ca şi pentru noi, adulţii, atunci când am venit în Spania. Nu ştiam limba, nu ştiam să vorbim, a durat o vreme până când am putut comunica. Şi ei sunt la fel, doar că sunt nişte copii şi sunt mult mai sensibili. Noi de aceea insistăm să conserve ambele limbi. Încercăm să vorbim şi cu părinţii ca să vorbească şi ei acasă româneşte. Aici, la Asociaţia Salva se vorbeşte doar limba română.

    Rep.: - De multe ori părinţii sunt plecaţi la lucru până seara, la şcoală copiii învaţă doar spaniola, şi nu mai apucă să vorbească foarte mult acasă. Ce le este mai greu la învăţarea limbii române? Pronunţia? Ce?
     Ica Tomi: - Da – ţ, ş, î, sunt foarte greu de pronunţat pentru ei. Dar acum, cel puţin copiii care vin la noi, la şcoală, deja cât de cât vorbesc corect limba română, o pronunţă corect. Ei tot vin, tot vin, pentru că se întâmplă ceva foarte frumos. Eu sunt foarte încântată şi foarte fericită pentru că la noi, la asociaţie, nu părinţii îi aduc pe copii, ci copiii îi aduc pe părinţi, pentru că le place, ne jucăm, mâncăm, ne distrăm, mergem în turnee. De curând am avut un spectacol cu copiii în Coslada, un orăşel de lângă Madrid, la un târg de asociaţii, unde am dansat cu copilaşii noştri. Au fost atât de frumoşi, extraordinari. Ei au reprezentat România cu mare, mare succes. Şi aici, cadrul evenimentul pe care-l vom avea sâmbătă, în cadrul asociaţiei, vor dansa. Dar mai avem o invitaţie de la Primăria Madridului - Madridul este un oraş foarte mare, şi este mare lucru să te invite Primăria Madridului, nu o primărie de zonă, de cartier -  să dansăm cu copiii. Noi suntem foarte mândri, suntem nişte ambasadori ai României. Şi ei sunt mândri, să ştiţi. Cred că încep să realizeze că sunt aşa, nişte vedete. În acest an am fost în Arajuez şi, după spectacol, ne-am plimbat cu un trenuleţ turistic şi, unde vedeau mai mulţi oameni la terase, strigau cu toţii în cor: Suntem vedete!

    Rep.: Într-adevăr, costumele noastre sunt foarte frumoase. Sunt curios, dacă am merge îmbrăcaţi aşa, în costume tradiţionale, cu metroul, cum s-ar uita lumea la noi?
    Ica Tomi: - Să ştiţi că eu am mers de mai multe ori pentru că mie îmi place să îmbrac costumul popular, este ca şi cum m-ar îmbrăţişa cei dragi, ai mei. Hainele pe care le port le-a purtat bunica mea. Este ca şi cum m-ar lua ea în braţe. Îmi trece dorul de ea şi de tot ceea ce reprezenta ea pentru mine, dar şi ce reprezintă, în ziua de azi, pentru că, chiar dacă nu mai este în această lume, ea este cu mine atâta timp cât voi trăi. Mergând cu metroul sau cu mijloacele de transport publice, multă lume m-a întrebat de unde sunt, ce este cu hainele, dacă mi-am pus un costum de carnaval. Şi atunci el le explic că este un costum din România, din nordul Transilvaniei. Mă întreabă dacă de acolo de unde este Dracula. Le spun că da, de unde este Dracula, dar că nu era Dracula, şi încep să le spun câte ceva despre România. Atunci încep să-mi pipăie hainele, să aprecieze materialele.

    Rep.: - Totul este cusut manual.
    Ica Tomi: - Da, să ştiţi că apreciază foarte mult şi eu mă simt ca o vedetă de la Hollywood când le explic tuturor, se face cerc pe lângă mine şi eu le explic frumuseţea costumului popular românesc.

    Rep.: - Mai ales că aici este monarhie – spunea Valeria Peter Predescu – în costumul popular mă simt ca o regină. Un eveniment care a adunat foarte multă lume şi care a avut ecouri foarte bune – pentru prima dată la Madrid s-a pus în scenă „Cununa grâului” cu cei de aici, cu românii de la Madrid. Toţi cei pe care i-aţi pregătit au fost cei de aici, nu au fost românii din ţară. Noi am venit doar la un spectacol după. Ei au pus în scenă, domnul Vasile Tomi v-a ajutat la partea de punere în scenă, la scenariu, şi am văzut că ambasadorul şi toţi cei prezenţi au fost impresionaţi, dar au venit şi spanioli. În rândul doi, unde am stat, în spatele meu, era un tătic, cam de generaţia mea, cu un copil de vreo 7-8 ani, la care i-au dat lacrimile şi i-a spus copilului: Uite, aşa am crescut eu în Ţara Năsăudului. Foarte emoţionant.
    Ica Tomi: - Noi avem multe spectacole, sunt spectacole tematice la care Vasile scrie scenariul, are o sursă de inspiraţie inepuizabilă, pentru că, practic, el a trăit toate aceste momente. Am pus în scenă „Nunta Zamfirei”, prezentată pe versurile lui Coşbuc, în Ateneul din Madrid; am pus în scenă „Şezătoarea”, am făcut Festivalul de Folclor, toate aceste spectacole cu artişti amatori, cu oameni simpli de aici, şi nu doar din zona Năsăudului sau din zona noastră. Sunt din toate zonele ţării, chiar şi din Basarabia. În „Cununa grâului” au fost vreo şase-şapte persoane pe scenă, din Basarabia. Toţi sunt foarte încântaţi, vin la repetiţii şi învaţă fără niciun fel de probleme, pentru că sunt obiceiuri necunoscute pentru mulţi dintre ei. Dacă noi avem memoria obiceiului, ei nu le ştiu. Mai ales în sudul ţării s-au pierdut obiceiurile foarte mult. Dacă în zona noastră se mai face câte ceva, mai merg oamenii îmbrăcaţi în costume populare la Biserică, în alte zone nici nu mai ştiu cum e costumul popular din zona lor. Cam asta facem noi aici. Nu facem spectacole foarte des, dar le facem de calitate foarte bună, iar pentru cei care vin la spectacole să fie ca o lecţie de istorie.

    Rep.: - O lecţie de istorie, pentru că ne-aţi povestit foarte multe lucruri frumoase. Vă mulţumesc foarte mult că ne-aţi primit în casa dinainte de la Asociaţia Salva din Madrid. Un gând pentru cititorii noştri, pentru românii noştri de pretutindeni, legat de rădăcinile lor.
     Ica Tomi: - Chiar dacă ne-am luat toată zestrea de acasă (nu chiar toată, mai am resurse), să ştiţi că sufletul meu este tot acasă. Aşa este.  Până când vom muri, pentru noi, cei care ne-am născut în România, sufletul nostru este acasă. Nu am venit în Spania cu ideea de a rămâne definitiv aici. Gândul meu este să mă întorc într-o zi acasă. Nu ştiu când va fi acea zi, dar vreau să mă întorc acasă. Le spun românilor că-i îmbrăţişăm cu mare drag şi îi iubim mult. Noi ne bucurăm de fiecare dată când vine cineva din România pentru că veniţi cu un pic de casă aici, la noi, în Madrid. Ne bucurăm din tot sufletul şi sunteţi foarte bine primiţi. Ne bucurăm şi noi că vă putem arăta ceea ce ştim să facem aici, pentru că nu vă putem aduce atât de des pe cât ne-am dori, pe interpreţii de muzică populară, pe scriitori, pe artiştii din România. Noi nu am primit niciodată o invitaţie din România, să mergem şi noi. Şi noi realizăm lucruri frumoase, şi noi ne străduim să ne păstrăm tradiţiile şi obiceiurile, poate mai mult un pic decât cei de acasă.

    Rep.: - Unul dintre gândurile mele de viitor este ca ansamblul de aici, care poartă şi numele Salvei în titlul lui, „Mugurașii Salvei” să vină acasă, în România şi toţi aceşti copilaşi să joace pe scenă acasă, în România, să-i vadă toate neamurile din zonă. Mă voi strădui ca acest proiect să iasă anul viitor. Eu ţin foarte mult la tradiţiile noastre. Şi, dacă vorbesc despre tradiţii, dumneavoastră sunteţi unul dintre oamenii care fac ceva, într-adevăr, pentru aceste tradiţii.
     Ica Tomi: - Vă mulţumesc.
Menuț Maximinian