De Ziua IEi, cu Ica Tomi, promotoarea lăzii de zestre din Ţara Năsăudului la Madrid: Indiferent unde am fi în lumea aceasta, când îmbrăcăm costumul popular e ca şi cum ne-ar îmbrăţişa toţi moşii şi strămoşii noştri

Rep: - Aţi pornit din Ţara Năsăudului cu lada noastră de zestre departe, la Madrid, şi i-aţi făcut pe spanioli să se îndrăgostească de tot ceea ce avem noi  mai frumos. Am văzut multe evenimente realizate de domnia sa în care tradiţiile noastre, poveştile noastre, tot ce are mai frumos Ţara Năsăudului a fost pus în scenă, la Madrid. Cum este pentru dumneavoastră fiecare revenire acasă, al Salva?

Ica Tomi: - Cred că niciodată nu plecăm definitiv şi nu plecăm cu totul. Totdeauna suntem cu gândul acasă, cu un picior acasă şi cu unul în Spania. Dacă la început era puţin mai complicată viaţa  – eu sunt de 18 ani în Spania – încă nu era comunicarea online, nu puteai vorbi pe internet, cu cameră, atunci exista un dor nebun permanent, nu ştiai de ai tăi cu săptămânile, nu ştiai ce fac cei dragi de acasă. La un moment dat m-am gândit că, dacă nu pot să mă duc în România să aduc România la mine. Aşa am început să mă implic în evenimente culturale, mi-am dus lada de zestre cu mine.

         Rep: - Aveţi acolo un colţ de Românie pe care-l promovaţi în mod deosebit, dar şi o asociaţie căreia i-aţi pus numele „Salva”, pornind de aici, de pe meleagurile noastre, o asociaţie foarte vizibilă. S-o luăm cu începutul. Aţi ajuns în Spania? Cum v-aţi adaptat acolo?

         Ica Tomi: - Am plecat la fel cum pleacă fiecare emigrant, pentru 2-3 luni, cu ideea de a-şi rezolva o problemă şi pe urmă să vină înapoi. Şi eu am plecat cu ideea de a sta acolo pentru un timp scurt. Niciodată nu am plecat cu ideea de a mă stabili în Spania. Nici acum nu am această idee de a mă stabili definitiv în Spania. La un moment dat, vreau să mă întorc acasă, de fapt, în fiecare an mă întorc acasă, dar deocamdată nu am o dată stabilită pentru a mă întoarce definitiv.

         Rep.: - Câteva cuvinte despre Asociaţia „Salva”.

         Ica Tomi: - Asociaţia „Salva” am înfiinţat-o în 2013. Eu deja lucram la FEDROM (Federaţia Asociaţiilor Româneşti din Spania). Cred că FEDROM a fost singura organizaţie care a cuprins asociaţii de pe întreg teritoriul Spaniei. Asociaţia „Salva” are nivel naţional, dar fiind o asociaţie mai micuţă, lucrăm mai mult la nivel de regiune, pe Comunidad de Madrid. În momentul înfiinţării, în 2013, am intrat în Federaţie ca asociaţie şi de atunci activitatea a fost neîntreruptă. Suntem puţini, suntem mici, dar ca nivel de activităţi suntem foarte mari şi foarte vizibili pentru că nu stăm absolut deloc şi ne adaptăm la toate activităţile. Dacă am început cu acţiuni culturale –pentru că tuturor ne este foarte dor de casă, la un moment dat toţi ajungem să idolatrizăm ţara şi locurile de unde am plecat. Nu întotdeauna este reală percepţia noastră, pentru că intervine dorul, dorul de casă, de părinţi, de prieteni, dor de gardul porţii şi de pietrele de pe stradă, astfel că percepţia noastră este puţin schimbată. I-am pus acest nume - Asociaţia „Salva” – pentru că Salva este locul de unde am plecat, Salva este locul unde-mi este sufletul şi atunci, în momentul în care a trebuit să-i pun un nume asociaţiei i-am pus Salva, pentru că este şi a fost, de-a lungul anilor, locul de unde venim, într-un fel, fiecare să se regăsească în asociaţia noastră, să-şi stâmpere dorul şi să fie locul de acasă.

         Rep.: - Concret, aveţi întâlniri nu doar la marile sărbători – de Crăciun colindaţi împreună, de Paşti, iarăşi, sunteţi împreună -, dar i-aţi învăţat şi pe copiii românilor de acolo inclusiv ce înseamnă portul nostru popular. Aveţi multe acţiuni.

         Ica Tomi: - Am avut foarte multe activităţi şi încă mai avem. Voi puncta câteva dintre activităţi. Timp de şase ani, am avut un atelier de artizanat în care i-am învăţat pe fiecare cum să-şi coase propria cămaşă, cămaşa tradiţională, ia, din zona din care provine fiecare. Mi-a luat foarte mult timp acest atelier pentru că a necesitat foarte multă cercetare. Eu cunoscut foarte bine zona din care sunt, dar nu le putem lua împreună, pentru că sunt zone şi subzone. A fost foarte greu, pentru că acolo suntem din toată zonele ţării – din Dobrogea, din Oltenia, din Muntenia, Maramureş, Moldova – şi a trebuit să fac foarte multă cercetare ca să pot să îi îndrum pe fiecare dintre ei să-şi poată coase cămaşa tradiţional, o cămaşă veche, autentică, valoroasă, din zona de unde a venit fiecare. La aceste ateliere au venit şi spanioli, şi băieţi, am avut multe cupluri de mamă-fiică, mame care veneau să-şi înveţe fiicele, dar între timp îşi coseau şi ele câte o cămaşă. Au fost evenimente foarte frumoase şi de suflet. În afară de aceste ateliere, noi am organizat foarte multe spectacole. În Coslada, în 2015, am organizat un festival de folclor la care am avut onoarea de a o primi pe Domnica Dologa, pe Ion Creţeanu, un festival de folclor internaţional, la care am încercat să ne cunoaştem noi pe noi, cultura noastră, dar şi pe cei cu care convieţuim acolo, pentru că Spania este o ţară multiculturală. În anul 20216, am făcut cel mai frumos spectacol – cireaşa de pe tort – de până acum, o Nuntă a Zamfirei, pe care dumneavoastră o aveţi la Bistriţa, dar noi am pus-o în scenă la Ateneul din Madrid. Toate spectacolele noastre sunt tematice pentru că, dacă în zona noastră încă se mai păstrează obiceiul sau cel puţin generaţia mea, care îşi aduc aminte şi povestesc lucrurile pe care le-au trăit pe viu, deja copiii şi tinerii ştiu de aceste obiceiuri doar din poveşti, în rest se mai pun undeva în scenă, pentru că liber nu se mai practică. Acum noi suntem acolo deja la a doua generaţie de emigranţi, pentru copiii de acolo România e ţara bunicilor şi a părinţilor lor, dar nu este ţara lor, pentru că ei nu o cunosc absolut deloc, ei se nasc vorbind în limba spaniolă şi atunci ei învaţă cultura spaniolă, iar cultura românească ajunge foarte greu la ei, doar prin intermediul părinţilor sau a copiilor care merg la şcoala românească, pentru că sunt şi clase cu predare în limba română. Noi încercăm, prin toate evenimentelor pe care le facem, să-i învăţăm, să le arătăm şi lor tradiţiilor noastre. La spectacolele noastre, punem şi traducerea în limba spaniolă, ca la Operă, să înţeleagă toată lumea, atât copiii care nu ştiu limba română, cât şi părinţii, pentru că sunt şi părinţi, mai ales cei din sud, unde nu s-au păstrat obiceiurile aşa ca la noi. La aceste spectacole toată lumea învaţă, de aceea preferăm să avem spectacole tematice. „Nunta Zamfirei” a fost un spectacol extraordinar, cu o punere în scenă extraordinară, o găsiţi pe canalul de youtube al Asociaţiei Salva (Asociation Salva, este în spaniolă pentru că noi trăim acolo). Un alt spectacol de mare anvergură a fost „Şezătoarea”, pe care am pus-o în scenă într-o sală mare, cu 1000 de locuri, în buricul târgului, în Madrid. A fost un spectacol deosebit de frumos. Aceste spectacole, la care au participat foarte mulţi oameni, s-au făcut cu resurse locale, cu oameni şi interpreţi care trăiesc acolo.  Luni de zile am făcut repetiţii, dar a meritat pentru că a ieşit foarte frumos, sunt spectacole care ne umplu sufletele. De când am înfiinţat asociaţia, în fiecare an avem spectacole şi evenimente, ca de exemplu, vine „Moş Crăciun” sau Moş Nicolae. În fiecare an, la începutul lui decembrie facem un eveniment, uneori chiar la Muzeul Costumului din Madrid, o locaţie deosebită. Acolo vinde de fiecare dată Moşul şi le aduce cadouri la toţi copiii care participă la eveniment. Moşul e o figură şi jumătate pentru că nu vorbeşte decât în limba română. Copiii, dacă îi întreabă Moşul, trebuie să răspundă în limba română, pentru că dacă nu ştiu, nu primesc cadoul.

         Rep.: - Bravo Moşului!

         Ica Tomi: - Da, trebuie să-i motivăm cumva. În urmă cu doi ani de zile, am avut bucuria şi plăcerea de a-i avea în mijlocul nostru pe „Păunaşii Salvei”, nişte copii deosebiţi. A fost o bucurie pentru noi şi cred că şi pentru ei, pentru că îmi spuneau că jumătate dintre ei au zburat pentru prima dată cu avionul. Am organizat evenimentul într-o sală a sindicatelor, iar sala s-a umplut foarte repede. Toate evenimentele pe care le facem sunt gratuite pentru a putea intra şi cel care doarme pe stradă, şi cel care buzunarele pline, să nu facem diferenţe, să poată veni toată lumea. Niciodată nu am făcut vreun eveniment la care noi să percepem vreo taxă. Când am făcut primul spectacol cu „Păunaşii Salvei”, imediat, în câteva minute, sala s-a umplut, iar strada încă era plină cu oameni care aşteptau să intre la spectacol. Nu am ştiut ce să facem. Am ieşit şi le-am spus că peste două ore vom face încă un spectacol, copiii au înţeles şi toată lumea a fost de acord să mai facem un spectacol, fără pauză. Deşi era decembrie, frig, au aşteptat în drum, în frig, în picioare două ore ca să se termine spectacolul, s-a umplut a doua oară sala şi, deşi mai erau doritori nu am putut face şi a treia oară spectacolul. Este foarte emoţionant şi pentru noi contează foarte mult când vine cineva de acasă, e ca şi cum ne-ar aduce casa la noi. Cu toţii ne bucurăm şi ne-am bucurat de prezenţa lor. Şi atunci a venit Moşul, un Moş frumos din Baia Mare, am făcut cadouri pentru 200 de copii.

         Rep.: - Tot ceea ce faceţi dumneavoastră faceţi din suflet, din pasiune, că totul se face gratuit, deşi de multe ori puneţi de la dumneavoastră banii ca să iasă totul bine, nu este o asociaţie care să facă profit sau o firmă de impresariat, este o asociaţie care aduce frumosul, cu voluntari.

         Ica Tomi: - Noi suntem o asociaţie nonprofit, lucrăm, în primul rând, pe bază de voluntariat, dar nu numai. Avem şi proiecte. Pentru că avem sediu, un sediu pe care trebuie să-l plăteşti, trebuie să plăteşti facturile de întreţinere. În 2018, am avut un proiect finanţat de POCU, Diaspora Start Up. A fost foarte greoaie finanţarea, cu foarte mari întârzieri de plată, iar noi am plătit multe penalizăm.  A fost foarte greu să lucrăm cu România – pentru că de Departamentul Românilor de Pretutindeni nici nu mai vorbesc – adică, tu trebuie să-ţi finanţezi acum jumătate din proiect şi pe urmă, la sfârşit, după ce justifici toată finanţarea, se mai gândesc dacă-ţi dau banii sau nu. Dar sunt cam singurii care ar finanţe evenimentele culturale. O singură dată am avut o finanţare din partea lor, ne-au finanţat parţial şezătoarea, dar până la urmă am renunţat noi pentru că este extraordinar de greu, trebuie să scoţi 10-15.000 euro din buzunar, să plăteşti tot proiectul şi pe urmă să vadă ei dacă îţi sau sau nu banii, iar acest lucru nu mi se pare corect, astfel că ne-am reorientat. În comunitatea românească din Spania, pe care-l compar cu un oraş mare, cu oameni foarte bine situaţi, foarte bine integraţi în societatea spaniolă, dar sunt şi persoane cărora le este foarte greu, încă se zbat ca să reuşească ca emigranţi, pentru că, totuşi, toţi suntem emigranţi într-o ţară străină, în care se vorbeşte o limbă diferită, sunt legi diferite. Suntem egali în drepturi toţi, ca cetăţeni europeni, dar trăim în Spania şi atunci trebuie să ne adaptăm la societatea în care trăim. În această perioadă de criză sanitară am început să lucrăm pe proiecte sociale. Şi înainte aveam proiecte sociale, doar că lucram la o scară mult mai mică. Acum lucrăm la un nivel mult mai amplu. În 2021, avem deja trei proiecte finanţate de Guvernul Regiunii Madrid, nu de Primărie, pentru că merge pe regiune, pe Comunidad de Madrid.  Anul trecut, când a fost criza sanitară, foarte multe familii de români au fost afectate, pentru că majoritatea lucrează în HoReCa, lucrează în serviciul domestic, lucrează în construcţii şi aceste posturi au fost primele care au dispărut de pe piaţa muncii. În afară de faptul că multe familii au fost bolnave, de exemplu, într-o biserică de penticostali, s-au îmbolnăvit deodată 56 de persoane. Din aceste familii, unii erau la spital, alţii acasă, nu avem pe nimeni să le facă cumpărături, a fost o situaţie dramatică. Primul proiect pe care l-am făcut anul trecut a fost un proiect particular, o campanie de strângere de fonduri, împreună cu alte organizaţii nonprofit spaniole, iar partea care ni s-a cuvenit nouă, partea financiară, noi am dedicat-o integral comunităţii româneşti. Şi acum, la toate proiectele pe care le avem, dedicăm integral aceste sume doar comunităţii româneşti. Am scris proiecte, participăm la concursuri de proiecte în care ne batem cu Crucea Roşie, cu Caritasul – amintesc de ele pentru că sunt mai cunoscute în România. Am câştigat finanţare pentru trei proiecte: unul este pe ajutor alimentar direct, în fiecare săptămână avem 5-6 familii la care le ducem alimente. Sunt familii vulnerabile, sunt familii în situaţie de excludere, şi încercăm să le dăm o mână de ajutor până când îşi vor găsi de lucru sau se pot integra în societate, să aibă un venit. Şi în această direcţie, noi îi ajutăm foarte mult, îi orientăm pe piaţa muncii, îi ajutăm cu documentele, dacă au conflicte de muncă, dacă au probleme noi mergem şi-i însoţim. Acum nu avem foarte multe activităţi culturale pentru că avem aceste proiecte sociale. Activităţile culturale le facem cu voluntari, voluntari care sunt foarte bucuroşi că pot participa.

         Rep.: - Trebuie să menţionăm că aceste ajutoare sunt foarte importante. Noi, de acasă suntem învăţaţi să ajutăm oamenii la nevoie, să fim alături unii de alţii, pentru că aşa era în comunitatea noastră tradiţională şi atunci sunt foarte importante aceste proiecte. Cum a fost acest an pandemic în Spania? Cum v-aţi încurajat unii pe alţii, în afară de aceste proiecte? Lumea era speriată? Vă suna?

         Ica Tomi: - Pe noi lumea ne sună oricum. Deja s-au obişnuit să ne sune indiferent de probleme. Ne sună şi dacă au probleme cu documentele pe partea consulară, pentru că, generaţia de 50-60 de ani nu a crescut cu calculatoare şi se descurcă foarte greu. Dacă nu au nepoţi, nu au copii, nu se descurcă. Ca emigrant, în momentul în care te duci într-o ţară străină trebuie să lucrezi şi nu ai timp de şcoală. Cei care au venit prin 2003-2004 – şi nu vorbim de copii – au învăţat totul din mers, pentru că a trebuit să lucreze ca să se întreţină şi pe ei, dar şi pe cei de acasă, pentru că noi, în general, trebuie să-i întreţinem şi pe cei de acasă. Fiecare mai are pe cineva din familie rămasă acasă şi trebuie să avem grijă de ei. A fost o perioadă foarte grea, începând cu perioada în care a izbucnit pandemia sanitară, atât în România, cât şi în Spania, ca şi în toată lumea. Sigur că, noi trebuie să ne ajutăm între noi. Statul spaniol a avut măsuri concrete pentru toată lumea, nu se face niciun fel de diferenţă, dar încă mai sunt foarte mulţi oameni care nu ştiu foarte bine limba, care au probleme şi atunci ei ne sună pentru orice. Absolut pentru orice problemă sau pur şi simplu ne sună să ne întrebe dacă nu organizăm ceva pentru că le este foarte dor de casă şi ar vrea să ne întâlnim. În luna decembrie, am organizat un spectacol de colinde foarte frumos, au putut participa 30 de persoane, pentru că nu ne-au lăsat mai mulţi, dar l-am transmis ca să-l vadă cu toţii. A fost aşa o bucurie a întâlnirii, a revederii, că s-au întâlnit unii cu alţii. Şi eu sunt foarte bucuroasă acum că am venit acasă, că mă întâlnesc cu oamenii, că vorbesc cu ei. Cornelia Bodescu m-a invitat la un eveniment organizat la Muzeul Grăniceresc Năsăud, dar cea mai mare bucurie pe care am avut-o  a fost că mă pot îmbrăca în costumul popular. Duminică m-am simţit cea mai frumoasă şi cea mai grozavă. E normal ca şi noi, acolo, să ne sprijinim şi să ne ajutăm unii pe alţii. Cei de vârsta mea, de 50-60 de ani, nu au crescut cu calculatoare şi nu se descurcă foarte bine. Noi organizăm cursuri de iniţiere pe calculator, încercăm să venim în sprijinul comunităţii cam cu ce vedem noi că lipseşte. Multă lume îşi aminteşte că-i expiră documentele şi că nu pot merge acasă, mai ales înaintea vacanţelor de vară şi ne „bombardează” continuu pentru că nu se descurcă, pentru că singura modalitate  de a lua contact cu consulatele este online, pe site-ul lor.  Şi pentru că nu se descurcă, nu ştiu, noi avem o persoană  - în momentul de faţă avem patru angajaţi –, cu o jumătate de normă, care lucrează numai pentru programări consulare. Suntem alături de ei pe simţim că e nevoie. Încercăm să intervenim acolo unde vedem că este mai mare nevoie în comunitatea românească.

         Rep.: - Cred că ar trebui ca şi ambasadele şi consulatele noastre să aibă mai multă grijă şi de oamenii de 50-60 de ani, să-i ajute, să aibă un angajat care să le completeze actele.

         Ica Tomi: - Cred că soluţia ar fi ca aceste proceduri să se simplifice, pentru că au fost făcute de nişte funcţionari din birouri care nu merg pe teren să vadă situaţia, şi nu doar în Spania, pentru că acest site este valabil în întreaga lume. Cred că ar fi foarte bine să meargă la faţa locului şi să întrebe cum e, dacă toată lumea are acces. Fiind cetăţean român, este normal să ai acces şi să poţi contacta consulatul ţării tale, pentru că se pot întâmpla foarte multe lucruri şi este bine ca ţara ta să te poată proteja.

         Rep.: - Timp de două săptămâni, am fost, de vreo doi ani,  în Malaezia, la Kuala Lumpur. Am fost împreună cu domnul Dorel Cosma. Când am ajuns pe pontonul pe care ne-au primit, era tricolorul şi ne-au cântat Imnul României. Am rămas surprins. Atunci, în Malaezia se vorbea de noi mai mult negativ pentru că era acel caz cu drogurile, cu băiatul acela condamnat la moarte. Ne-au  înălţat tricolorul şi au cântat imnul, iar mai apoi, la Festivalul de Poezie, a venit şi sultanul locului. Şi nu exagerez, au venit vreo 10.000 de oameni să ne vadă, poeţi din întreaga lume. În acea perioadă, noi am sunat în fiecare zi la Ambasadă să anunţe că au venit doi poeţi din România, dar timp de două săptămâni nu a răspuns nimeni. Noi ne-am dus cu lucruri frumoase dar, întreb, dacă are un om o problemă, un necaz, ce se întâmplă?

         Ica Tomi: - Există un telefon de urgenţă la care nu prea răspunde nimeni, pentru că, sunt mai multe consulate, pe regiuni, în Spania, şi numai în Regiunea Comunidad de Madrid sunt vrem 200.000 de români. Dacă numai 1% din cei 200.000 au nevoie să contacteze Consulatul, vă daţi seama câtă lume sună şi sigur că nu face faţă un singur telefon la atâta lume. Dar sunt cazuri speciale, sunt decese, sunt foarte multe cazuri urgente şi este destul de complicată situaţia şi eu mereu o semnalez pe plan local. Sperăm să se schimbe. Noi suntem deja la al treilea mandat de ambasador acolo, am prins trei ambasadori, bănuiesc că îl vom prinde şi pe al patrulea, pentru că am înţeles că în acest an se termină mandatul doamnei Gabriela Dancău, şi acum vom vedea. Fiecare vine cu ideile lui, fiecare îşi organizează Ambasada cum crede de cuviinţă.

         Rep.: - Revenind la cântecul popular, un artist de suflet...

         Ica Tomi: - Alexandru Pugna. Şi să vă spun de ce. În 2013, am avut primul proiect de folclor, tradiţie şi obiceiuri româneşti - „Casa ta este şi aici”. Atunci încă nu aveam acces la atât de mult internet. Eu am lucrat la radio şi am fost pasionată de etnologie dar, ca să susţii ateliere de o calitate foarte bună, ai nevoie de documentare, trebuie să-ţi pregăteşti aceste ateliere. Alexandru Pugna a fost printre primii care mi-au trimis materiale şi m-a ajutat foarte mult. Îl apreciez mult şi ca interpret, dar în primul rând îl apreciez că a fost primul care mi-a dat o mână de ajutor. Mi-a trimis pachet, a mers pe nu ştiu unde, pentru că nu era aşa de simplu să te duci şi să cauţi o firmă de transport care să ajungă la Madrid. Îi mulţumesc foarte mult.

         Rep.: - Cine ştie ce proiecte frumoase veţi avea în continuare, pentru că Alexandru Pugna este managerul Centrului Judeţean pentru Cultură şi, cu siguranţă, veţi continua aceste proiecte. Cred că celor plecaţi departe le este dor de ţară şi, dacă aici nu au ascultat cântecul popular, acolo îl ascultă.

         Ica Tomi: - Cred că da, Tot ceea ce ne leagă acolo are o altă dimensiune, altfel se percep lucrurile. Şi acolo avem interpreţi de muzică populară foarte valoroşi, voci foarte bune. M-am întâlnit cu Alexandru Pugna în această săptămână şi am discutat cu el despre visul meu de a organiza un festival-concurs de folclor acolo. Sunt mulţi interpreţi de muzică populară acolo, dar le lipseşte studiul, îndrumarea...

         Rep.: - Aici intervine şi rolul dumneavoastră, pentru că poate, uneori, le lipsesc costumele, pentru că de multe ori ei amestecă costumele. Uneori mă doare, dar îi înţeleg. Este bine că le îmbracă.

         Ica Tomi: - Să ştiţi că cei care vin la evenimentele noastre sunt foarte bine îmbrăcaţi pentru că eu am o ladă de zestre foarte bogată, o expoziţie foarte mare şi o împărţim cu toţii. Am uitat să vă spun de un eveniment foarte important, care ne-a plăcut foarte mult, organizat în 2019, când au venit la Madrid Cornelia Bodescu şi lelea Anucă, soacra ei, şi au învăţat vreo 200 de oameni să coase cu mărgele. A fost o bucurie şi o explozie de încântare şi fericire. Şi astăzi toată lumea mă întreabă – pentru că lelea Anucă e aşa, mai micuţă, drăguţă, cu vorbă blândă – când mai vine lelea Anucă.

         Rep.: - Să dea Dumnezeu să fie sănătoasă şi să mai poată merge, pentru că este unul dintre oamenii cu care ne mândrim, este tezaurul uman viu al Ministerului Culturii. O felicit pentru că duce această poveste a cusutului cu mărgele mai departe. Ea coase ca şi cum cusutul ar fi o poveste. O felicit şi pe Cornelia pentru că în ultimii 2-3 ani, povestea lor este mai vizibilă. Trebuie şi promovare, ca să-i cunoască lumea.

         Ica Tomi: - Sigur că da, Eu zic că, din acest punct de vedere, este destul de bine promovată. Eu am noroc că m-am născut în Salva pentru că îmi este mult mai uşor. Întotdeauna când am nevoie de ceva apelez la oamenii de acasă pentru că ştiu sigur că acolo găsesc şi pot transmite mai departe informaţii, le pot arăta povestea unui costum popular, cum se creează un costum popular. Salva nu duce lipsă de meşteri populari. Avem foarte mulţi meşteri populari care sunt foarte buni. Eu cred că fiecare femeie din Salva ştie să coase.

         Rep.: - Ceea este frumos la dumneavoastră în familie este faptul că şi soţul coase. Eu am fost cu soţul la un eveniment – „Iubiţi tradiţiile”. Este un lucru bun. Am fost acasă la familia Bodescu, la făcutul steagului, şi am văzut cu cât drag cosea şi el, ştia toate strigăturile. Mi-a plăcut foarte mult.

         Ica Tomi: - Să vă spun un secret. Soţul meu cred că este cel mai bun scenarist pe care l-am întâlnit vreodată. El a făcut scenariul la absolut toate spectacolele tematice pe care le-am pus în scenă – Şezătoarea, Nunta Zamfirei – la toate aceste evenimente el le-a scris scenariul. Anul viitor ne dorim un nou spectacol tematic – doar să ne lase acest virus. Vrem să punem în scenă „Cununa grâului”. Când m-am măritat, la 20 de ani, am avut o „Cunună a grâului”. Soacra mea a plecat atunci la mare şi m-a lăsat cu două hectare de grâu. Până atunci nu am pus în viaţa mea mâna pe o seceră. Am făcut o clacă mare, mi-am adunat toate mătuşile, prietenele, neamurile, pe toate care ştiau secera şi am făcut o cunună foarte frumoasă, iar fata chiar s-a măritat cu primul băiat care a ieşit s-o stropească cu apă. Amintiri frumoase.

         Rep.: - Prin această cunună aţi făcut şi nunta...

         Ica Tomi: - Cununa o vom pune în scenă anul viitor şi sperăm că veţi veni şi dumneavoastră să ne îndrumaţi, să ne mai spuneţi ce să facem.

         Rep.: - Cu mare drag. Astfel, toate obiceiurile noastre frumoase le duceţi acolo, în inima Spaniei, şi le prezentaţi lumii.

         Ica Tomi: - Da, şi să ştiţi că ne mândrim cu ele. Întotdeauna avem sala plină, românii sunt majoritari, deci spaniolii nu prea încap, trebuie să facem rezervare pe locuri ca să poată intra şi ei. Dar le place şi lor foarte mult, sunt foarte încântaţi de bogăţia costumelor noastre. Ei nu înţeleg foarte mult. Noi facem titrarea în limba spaniolă dar totuşi, ca să înţelegi mai bine, trebuie să fii român. Sunt obiceiuri vechi. Ei şi-au pierdut obiceiurile cu mult timp înaintea noastră. Ei se bucură de bogăţia costumelor populare pe care le văd, pentru că atât de minunate şi atât de frumoase. În momentul în care îmbraci un costum popular, în mijlocul Madridului, te simţi tare mândru. Eu, de exemplu, când merg la un eveniment mă îmbrac în costum popular de acasă. În metrou, în autobuz, toată lumea mă întreabă de unde vin, ce-i cu costumul. Eu le spun, le povestesc de unde vin, că sunt româncă, mă simt foarte mândră, mă simt, pe moment, ca o vedetă.

         Rep.: - Şi eu mă simt foarte bine în costumul popular şi-l îmbrac cu drag, Mulţi dintre colegii scriitori mă întrebau de ce mai îmbrac costumul popular, iar eu le spun că-l îmbrac pentru că reprezintă identitatea mea şi chiar mă simt foarte bine în el. Scrierile mele sunt extrase din vatra satului. Hai să fim mândri! Nu este un păcat să fii mândru. Costumele noastre populare din zona Salva, din zona Năsădului sunt cele mai mândre din lumea aceasta, sunt spectaculoase, cu acele clopuri cu păun, cu mărgelele aşezate pe cămăşile doamnelor, cu zadiile noastre extraordinare. De aceea ne admiră ei. Pentru că şi Spania, şi Franţa, toţi au costume, dar nu sunt la fel de spectaculoase ca ale noastre.

         Ica Tomi: - Şi eu spun tot aşa. Mi-a lăsat bunica zestre un văiuc de pânză de cânepă. I-a spus mamei să mi-l dea mie pentru că nu ştia ce să facă cu el. Dar mi-a lăsat şi costumele ei. Le port cu drag şi le spun tuturor să le îmbrace. Eu când mă îmbrac cu ele este ca şi cum bunica mea m-ar îmbrăţişa. Ea m-a crescut şi am fost foarte-foarte apropiată de ea, astfel că noi toţi, indiferent unde am fi în lumea aceasta, când îmbrăcăm aceste costume e ca şi cum ne-ar îmbrăţişa toţi moşii şi strămoşii noştri. Noi nu putem să ne negăm identitatea. Noi venim de undeva, iar costumul popular ne spune de unde venim şi cine suntem. În ziua de azi ne îmbrăcăm „ţipţări” – aşa se spune, nu? – suntem toţi la fel. Dar, în momentul în care te-ai îmbrăcat în costumul popular ştii că fiecare femeie şi-a pus imaginaţia în acel costum. Nu există două costume la fel, pentru că fiecare şi-a pus o parte din suflet în el. Chiar dacă a luat modelul de la alta, sigur ceva a schimbat, ceva ce îi place ei mai mult. Fiecare persoană care îmbracă costumul popular, îmbracă ceva unic, eşti o persoană specială îmbrăcată în costumul popular. M-aş bucura foarte mult dacă şi în România s-ar face mult mai multe activităţi culturale în care să fie angrenaţi tinerii şi copiii, să îmbrace şi să iubească portul popular, dar să-l şi înţeleagă. Prima dată trebuie să-l înţeleagă, să ştie cât mai multe despre istoria portului popular, dar şi despre istoria lor.

         Rep.: - Se vede că în ultimul timp aţi promovat foarte mult lada noastră de zestre pentru că ne-aţi predat o adevărată lecţie despre costumul popular.  Un mesaj pentru toţi românii, indiferent unde s-ar afla în această lume.

         Ica Tomi: - Să fim mândri de originile noastre, să fim mândri de ceea ce suntem. Cred că suntem vreo 10 milioane care ne-am luat lumea în cap – fie din motive economice, fie pentru cariera profesională sau pentru că ne-a plăcut clima altei ţări. Să nu uităm de unde am pornit, chiar dacă am ajuns la mii şi mii de kilometri de ţară, sufletul şi ADN-ul nostru se află aici, în România. Vă iubim pe toţi. Vă invit pe toţi să veniţi să ne vizitaţi la Madrid, la Asociaţia „Salva”. Tocmai am achiziţionat un sediu de 250 mp în buricul târgului, aproape de Consulatul României, la vreo 2 km. Vă aşteptăm pe toţi – interpreţi de muzică populară, ansambluri folclorice, scriitori, cu tot dragul. Porţile noastre sunt deschise, iar în ceea ce ne priveşte, vă sprijinim cu deplasarea şi acolo vom organiza tot. Vă asigur că vom fi grămadă acolo să vă ascultăm cu mare drag pentru că mereu veniţi şi ne aduceţi casa de acasă.

         Rep: - Ce frumos. Vă mulţumesc pentru colaborarea noastră frumoasă de-a lungul anilor, pentru colaborarea frumoasă cu „Răsunetul”, bunul Dumnezeu să vă dea sănătate şi să ştiţi că şi noi, cei care ştim ce înseamnă tradiţiile şi promovarea lor în străinătate, vă purtăm în suflet, vă purtăm lângă inimă.