Importanţa predicii şi a catehezei pentru pastoraţie

Joi, 4 septembrie 2008, după slujba de Te-Deum, săvârşită în biserica parohială din Teaca, de către preoţii: VASILE CHITA – Teaca, VASILE BLAGA – Archiud, VASILE DRĂGAN – Ocniţa, VASILE ALEXA – Pinticu, DAN BOTA – Budurleni, FLORIN CIUREAN – Viile Tecii, TUDOREL BECHIŞ – Galaţii Bistriţei, IOAN PĂCURAR – Herina, LIVIUŢ COSTEL TĂTAR – Dipşa, slujitori ai parohiilor ortodoxe din localităţile comunelor Teaca şi Galaţii Bistriţei, sub îndrumarea şi participarea personală a Protopopiatului Bistriţei, P.C. Pr. Alexandru Vidican, în cadrul Cercului Preoţesc Teaca, s-a ţinut conferinţa cu tema “IMPORTANŢA PREDICII ŞI A CATEHEZEI PENTRU PASTORAŢIE”, pregătită şi susţinută de către P.C. Pr.Dan Bota, paroh al Parohiei Ortodoxe Budurleni.

Preotul conferenţiar s-a străduit, şi a reuşit în foarte mare măsură, să scoată în evidenţă rolul şi importanţa predicii, a cuvântului ziditor de suflet, a Logosului divin, cu care preoţii Bisericii îl propovăduiesc pe Mântuitorul Iisus Hristos “cu timp şi fără timp”.

“Rolul cuvântului sub forma predicii este, în planul stabilit de Dumnezeu din veşnicie, pentru mântuirea omului”, … “Teologia ortodoxă învaţă, că pe lângă harul mântuitor primit prin Sfintele Taine, credincioşii beneficiază iniţial de puterea harică revărsată prin predică. Prin prezenţa Sa în actul propovăduirii, Hristos intră în legătură cu ascultătorii cuvântului divin, dar într-un alt sens şi la alt nivel decât prin Sfintele Taine”. “…preotul este îndatorat de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu cu timp şi fără timp, pentru a face lumină în întunericul vieţii sale şi a credincioşilor săi, dar preotul mai este îndatorat a-şi rândui viaţa şi păzi comportarea, încât să fie cucernic, dar lipsit de mândrie, temut dar iubit, autoritar dar popular, drept dar larg la suflet, smerit dar nu slugarnic, aspru dar înţelegător. Nimeni nu va putea înţelege şi transmite cuvântul lui Dumnezeu fără să-l aplice în viaţa lui, fără să-l experimenteze.

Trăind, experimentând credinţa, nădejdea, dragostea, bunătatea, pacea, răbdarea, crucea lui Hristos, învierea din patimi, toate revelate în Sfânta Scriptură, îl vom înţelege pe Hristos, vom pregusta din crucea şi Învierea Lui şi vom comunica credincioşilor, odată cu cuvântul “mireasma cunoştinţei… bună mireasmă a lui Hristos… mireasmă a vieţii spre viaţă (II cor. 14-15)”. Sfântul Grigorie îndeamnă pe cei ce sunt chemaţi la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu ca viaţa lor să fie în aşa fel încât să poată uda din belşug inimile cele mai împietrite ale semenilor lor cu căldura învăţăturilor” (din textul conferinţei).

Fiecare dintre preoţii participanţi luând cuvântul au subliniat importanţa cuvântului de învăţătură prin care preotul poate şi trebuie să “zidească” sufleteşte pe cei încredinţaţi lui, precum şi necesitatea unei documentări temeinice pentru ca o predică să fie înţeleasă şi mai ales eficace pentru cei ce o ascultă.

Ca să poată fi la înălţimea chemării sale şi să folosească cu succes funcţii ale predicii, predicatorul trebuie să îndeplinească anumite condiţii, asupra cărora Sfinţii Trei Ierarhi insistă cu precădere. Mai întâi, predicatorul trebuie să stăpânească cu claritate şi precizie adevărul de credinţă revelat, pe care Sfinţii Ierarhi îi înţeleg ca ştiinţă, fiindcă dă cunoaştere atât lucrurilor omeneşti, cât şi a celor dumnezeieşti.

“Dacă cineva cutează şi socoteşte că este un lucru la îndemâna minţii oricui predicarea cuvântului, adică a învăţăturii celei dumnezeieşti şi înalte, de care acum toţi filosofează – spune Sf. Grigore Teologul – eu mă minunez de deşteptăciunea unui astfel de om, ca să nu spun de prostia lui. Nu mi se pare un lucru dintre cele mai uşoare să vorbeşti despre toate câte s-au filosofat în Scriptură; despre facerea dintâi a omului, despre replăsmuirea sa din urmă, despre simboluri şi adevăr, despre legăminte, despre întâia şi a doua venire a lui Hristos, despre întruparea Lui, despre patimile Lui, despre moartea Lui, despre înviere, despre sfârşitul lumii, despre judecată, despre răsplătirea celor buni şi pedepsirea celor rai, şi, în sfârşit, despre învăţătura cea mai înaltă, anume despre toate care trebuie să cugetăm despre începătoarea şi fericita Treime.

Da, învăţătura despre Sfânta Treime este plină de multe primejdii pentru cei cărora li s-a încredinţat grija luminării credincioşilor; o primejdie, ca nu cumva, de frica politeis-mului, să vorbeşti de o singură persoană în Sfânta Treime şi să înţelegi că aceeaşi persoană este şi Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, făcând din numele lor o simplă abstracţie; altă primejdie, ca nu cumva să desparţi Sfânta Treime în trei persoane deosebite ca fiinţă şi străine între ele, aşa zicând, dumnezei care se luptă între ei, şi să cazi într-o greşală opusă celeilalte, aşa cum se întâmplă cu un pom, trăgându-l prea mult ca să-l îndrepţi, îl strâmbi în cealaltă parte”.