Încă un OM MARE pe Someșul Mare. O nobilă ipostază a elevației culturale

Am în vedere acum un nume și o carte: „Repere ale autobiografiei spirituale din spațiul ortodox în secolele XIX și XX (Ioan de Kronstadat, Siluan Athonitul și Nicolae Berdiaev” (Ed. Lumen, Iași, 2019), de Iuliu-Marius Morariu, în lumea monahală numindu-se ieromonahul Maxim.
Precizez, de la început, că textul meu e expresia primei reacții ce am avut-o din momentul în care mi-a parvenit lucrarea; urmând să revin, arborând-o de pe alt palier de cititor. Nu e prima dată, în ce mă privește, când descopăr o carte care nu poate fi parcursă - real! -, decât în timp, în etape. Încât, primul episod al contactului cu ea este cel al răsfoirii și al popasurilor. Deopotrivă (și nu sunt primul care constat așa ceva), pentru un asemenea volum este nepotrivit verbul „a citi”; mai degrabă, conotativul său: „a cerceta”.
Motivele interesului meu pentru o astfel de faptă editorială sunt acelea ale unui laic atras de personalitatea unui tânăr monah și, totodată, de cele două sintagme din titlul volumului : „autobiografie spirituală” și „spațiul ortodox”. Am folosit intenționat o conjuncție între cel două entități și nu o prepoziție. „Și” leagă două identități; „din” conturează aici un areal spiritual, în care autobiografia e un component al acestuia. Mai mult: „autobiograficul” - consacrat a fi literatură nonfictivă -, capătă aici elevație tocmai prin ridicarea narativului la nivelul spiritualului inefabil.
Acest tom este un studiu amplu, admirabil, alcătuit prin interferența (inevitabilă!) a trei categorii de text: conturul spiritual al celor trei „protagoniști”, notele de subsol (1165 - unele ocupând aproape toată pagina!) și copioasele citate din scrierile celor trei părinți.
E de reținut (dar nici nu se putea altfel, pentru aparatul critic al cărții) conținutul bibliografiei: izvoare scripturistice, patristice și liturgice, dicționare și enciclopedii, lucrări autobiografice, volume auxiliare, studii și articole, internet (În total, doar... 691 de nume și titluri de lucrări consultate).
Apoi (se putea altfel?!): sumarul cărții, în engleză, franceză și italiană (Sunt nedumerit de ce nu și în lima rusă, căci cei trei sfinți cercetați aici sunt de origine slavă, din punct de vedere pământesc).
Și (cum altfel?!), capitolul cu indice de nume, înșirate pe (numai...) 20 de pagini.
Chiar și numai răsfoind acest tom de 535 de pagini, în final, revii la splendida, incitanta, Prefață a Prea Sfinției Sale Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, unde se conchide astfel:
„În concluzie, spunem cu convingere că lucrarea Părintelui Maxim Morariu este una de pionierat, având la bază o cercetare și o documentare de amploare și de mare competență teologică, științifică și documentară, fapt pentru care îl felicităm și sperăm să fie utilă cititorilor.”
Cine este acest „neastâmpărat” creator întru cultură? Este tânărul ieromonah Maxim de astăzi și, deopotrivă, în lumea laică, Iuliu-Marius Morariu, venit pe lume în ținutul Năsăudului, acum 29 de ani, în vestita comună Salva.
Ei bine, în așa timp de ședere pe...Terra, a publicat (deja!...) 26 de cărți și a publicat în țară și peste hotare 300 de articole științifice. Datorită locurilor unde a studiat (și o face neobosit) îmi place să-mi imaginez un traseu de geografie personală. În țară: Cluj-Napoca, Sebeș, București, Bistrița; peste hotare: Geneva, Roma, Kosice, Graz, Belgrad, Pretoria (Africa de Sud).
Este membru în (doar...) 8 colective redacționale de reviste de specialitate. Are rubrici la 3 posturi de radio din țară.
Iată de ce, cred, nu are timp să fie fudul, să aibă fumuri de „cine mi-s eu”, dar e amabil, persuasiv în opinii, dornic de dialog.
Încă un OM MARE pe Someșul Mare.