Învăţământ
|
Nu mai puţin de 28 de cadre didactice vor participa la interviu, în vederea ocupării prin detaşare în interesul învăţământului în anul şcolar 2017-2018 a unor posturi de director/director adjunct. La... |
Alexandru Grecu, în microrecital, la International Guitar Festival Harmonia Cordis de la Târgu Mureş
În perioada 8-13 august, a avut loc la Târgu Mureş cea de a 12-a ediţie International Guitar Festival ”Harmonia Cordis”, eveniment care s-a desfăşurat la Palatul Culturii, Cetatea Medievală şi Casa... |
|
În timpul școlii, primim vești despre vouchere de vacanță, despre bonuri de masă, care vor fi o dată ca niciodată, iar în timpul vacanței, atenția ne este solicitată către schimbarea de manuale,... |
După un popas de câteva zile în localităţile Sânmihaiul de Câmpie, Urmeniş şi Parva, proiectul educaţional ,,Love for life’’ condus de Raluca Ciulei, preşedinta unei asociaţiuni voluntare din... |
|
Absolvenții care au obținut media 10 la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a (EN VIII) și la examenul național de Bacalaureat din acest an vor primi stimulente financiare, în semn de... |
Asociaţia Învăţătorilor ,,AMmA'' Bistriţa - Năsăud a fost reprezentată prin delegaţii săi, profesorii Elena Berende - preşedinte, Rodovica Bindea - reprezentant zonal şi Ovidiu Bindea la... |
|
Inspectoratul Şcolar Judeţean a publicat lista posturilor de director/director adjunct care se ocupă prin detaşare în interesul învăţământului în anul şcolar 2017-2018 în conformitate cu Nota... |
ROSE este un proiect care își propune să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar și la creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat.
Proiectul,... |
|
Muzeul Astra de la Sibiu a găzduit ediţia 2017 a Olimpiadei meşteşugurilor artistice tradiţionale. În urma centralizării notelor acordate de către un juriu de specialitate, Palatul Copiilor Bistriţa... |
Nu mai puţin de 271 de acorduri de grant au fost semnate în prima rundă a Schemei de Granturi pentru Licee, finanțate prin Proiectul privind învățămantul secundar/ROSE. Cele 271 de licee beneficiare ... |
|
După o pauză de aproape 10 ani, în 2017 sunt 453 absolvenți de școală profesională, a anunţat inspectorul şcolar general Camelia Tabără, în cadrul Colegiului Prefectural. |
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a publicat astăzi rezultatele pentru cea de a patra rundă de candidaţi, după desfăşurarea ultimelor două probe de la concursul pentru ocuparea funcţiilor... |
|
Inspectoratul Şcolar Judeţean a publicat joi rezultatele pentru o nouă rundă de candidaţi, după desfăşurarea ultimelor două probe de la concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante de director/... |
Asociația Armonia Bistrița în parteneriat cu Asociația Prouniversitaria Babeș-Bolyai Bistrița, și cu Karuna Training Cluj-Napoca au derulat în perioada 10-15 iulie proiectul „Promovare la mișcare -... |
|
Nu împlinise încă 15 ani când elevul Liceului Grăniceresc Năsăudean, Nicolae Vîlcu s-a decis să devină inginer, îndrăgind fizica şi matematica, reuşind să dezvăluie secretul acestor ştiinţe atât de... |
Peste 40 de elevi din judeţul nostru au optat să-şi continue studiile liceale în judeţul Cluj. Nu este vorba doar despre absolvenţi ai clasei a VIII-a ai şcolilor din apropierea limitei de judeţ,... |
|
Nu mai puţin de 24 elevi din judeţele Suceava, Maramureş, Sălaj şi Cluj au optat să-şi urmeze cursurile liceale în judeţul Bistriţa-Năsăud. Cea mai mare medie de admitere a unui elev din alt judeţ... |
Inspectoratul Şcolar Judeţean a dat publicităţii lista finală a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de înscriere şi participare la concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante de director şi... |
|
Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat astăzi rezultatele primei etape a repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor de clasa a VIII-a. |
Miercuri a avut loc proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, în 2 centre de examen, la Şcoala... |
|
Proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2017, se va desfăşura astăzi, începând cu ora 10:... |
Un număr de 19 elevi de etnie romă, absolvenţi de clasa a VIII-a, şi-au depus dosarele în vederea repartizării pe locurile speciale din licee şi şcoli profesionale. Aceştia au avut la dispoziţie nu... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Periodicul „Glasul Ardealului” (a. I, nr. 1, din 1927), „foaie săptămânală pentru popor”, ce apărea...
Comentarii
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
În gara din Parva -
Lun, 08:43
« Aleea de fagi din Parva, dreaptă şi îngrijită, de la gară pînă-n mijlocul orăşelului, părea...
Locotenent-colonelul (r) MOLDOVAN GHEORGHE, primul comandant al Secției de Pompieri Năsăud, a plecat în veșnicie
Rotari Florin -
Sâm, 23:19
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm Preacucernicului Părinte Protopop IOAN MARIUS PINTICAN - preot paroh la la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii...
În ceas aniversar, urăm domnului IACOB BUGNAR, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, multă sănătate, fericire şi...
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine părintelui VASILE PETRE ZINVELIU, preot paroh la Cormaia. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...












































