Investiţii de 28 milioane euro în infrastructura de apă şi canalizare din zece comune şi municipiul Bistriţa
Directorul executiv Ion Şandru al SC Aquabis SA Bistriţa-Năsăud şi reprezentanţii antreprenorilor care şi-au adjudecat licitaţia au parafat, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, cele trei contracte privind extinderea de reţele de alimentare cu apă, canalizare, tratare ape uzate şi branşamente individuale în localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. În fapt, este cel de al optulea contract de lucrări din cadrul proiectului mai amplu “Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bistriţa-Năsăud”, cofinanţat prin POS Mediu.
“În urma discuţiilor făcute cu Guvernul Ponta, din economiile făcute în POS MEDIU, am reuşit să aducem în judeţul Bistriţa-Năsăud 28 milioane de euro. Colegii mei de la Aquabis şi ADI apă-canal, împreună cu o parte din primarii care aveau documentaţii tehnice, au reuşit să pregătească achiziţia public şi astăzi suntem în situaţia de a semnea contactele de execuţie a acestor lucrări.
Valoarea totală a contractului este de 950 miliarde lei vechi, din care fonduri europene în pondere de 77%, bugetul naţional consolidate – 11.77%, buget local, adică unităţile administrative-teritoriale – 1,81%, operatorl Aquabis-9,45%”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.
Potrivit acestuia,acest contract însumează reţele de transport şi distribuţie apă pe o lungime de 120 km, reţea de canalizare pe un tronson de 121 km, branţamente apă potabilă – 27 km, branşamente canalizare – 27,2 km, 4 staţii de tratare, 12 rezervoare de înmagazinare, 2 staţii de pompare a apei, 57 staţii de pompare apă uzată şi 2 staţii de epurare apă uzată. Termenul limită de finalizare a contractului este 31 decembrie 2015.
Obiectivele de investiţii vor fi realizate în comunele Şintereag, Şieu Odorhei, Uriu, Nimigea, Chiuza, Cetate, Budacu de Jos, Şieu Măgheruş şi municipiul Bistriţa (Valea Rusului, Valea Căstăilor şi Unirea), Feldru şi Şanţ. Practic, beneficiari vor fi aproximativ 100.000 locuitori ai judeţului.
Lot 1 - comunele Şintereag, Şieu Odorhei, Uriu, Nimigea, Chiuza - adjudecat de asocierea Boccardo Entreprise, Mis Grup, Hidrocanal, la o valoare de 8.877.608 euro.
Lot 2 – Cetate, Budacu de Jos, Şieu Măgheruş şi municipiul Bistriţa (Valea Rusului, Valea Căstăilor şi Unirea) – adjudecat de Îndemânarea SRL, SINECOM SRL şi SC CONSTRUCŢII SRL, la o valoare de 5.569.221 milioane euro.
Lot 3 – Feldru şi Şanţ - adjudecat de Mis Grup, Boccardo Entreprise, Hidrocanal şi TCM Nord - adjudecat la o valoare de 7.286.231 milioane euro.
Citiţi şi:
- Investiţii de peste 90 milioane lei în infrastructura de apă şi canalizare din zece comune şi municipiul Bistriţa
- Investiţii de peste 3,7 milioane euro în reţelele de apă/apă uzată şi staţia de epurare de la Feldru
- Prima etapă de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă şi canalizare se va finaliza în 2015
- Apă mai curată pe Someş în jos şi la Bistriţa. Lucrările la staţiile de epurare, finalizate
- Lucrări în reţele de apă şi canalizare în cele 4 oraşe şi 41 de comune! Care este stadiul contractelor de lucrări!
Comentarii
Mereu aceleasi mizerii! Apa in localitatile de pe Somes si Bargau! Campia unde lipsa de apa este cronica si...criminala poate sa ai astepte. Asa gandeau si cei dinainte de 89!
Adaugă comentariu nou