Învierea Domnului sărbătorită la Stockholm

Câteva sute de români au participat de Înviere la slujba săvârșită, la 5 mai 2013, de Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord și un sobor de preoți și diaconi în Parohia Ortodoxă Română Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm. Printre românii veniți pentru a primi lumina de Paști, s-au aflat și Ambasadorul României în Regatul Suediei, dna Răduța Matache și ostenitorii de la Ambasada României din Stockholm.
În cuvântul său pastoral, Preasfințitul Episcop Macarie a arătat că Hristos a înviat acum nu doar pentru noi cei vii, ci și pentru cei adormiți care odihnesc în morminte, așteptând ziua Domnului cea mare și slăvită, a învierii tuturor. Referindu-se la Postul Paștilor, Preasfințitul Macarie a spus că postul și asceza nu sunt acte ale disprețuirii firii, ci dimpotrivă, sunt mijloace de sensibilizare a materiei, pentru ca Hristos Cel Înviat să strălucească în fiecare dintre noi.
„Acest Post Mare a fost și pentru noi creștinii din Nordul Europei o cale inedită de sensibilizare. Precum în pildele din Pateric, ne-a scos și nouă Dumnezeu în drumul pregătirii noastre, ocazii de dovedire a conștiinței legăturii dintre cuvânt și faptă. Fiecare dintre noi poate identifica multe semne ale împreună-călătoririi lui Hristos cu noi, dar pe care le vom înțelege deplin doar atunci când vom sta cu Hristos la masă, în Casa Tatălui. V-aș pune la suflet un astfel de semn pe care îl putem citi măcar în parte prin prisma acestei înțelegeri. Doi români frați de-ai noștri, veniți în țările nordului pentru a căuta un trai mai bun, și-au găsit sfârșitul vieții trupești unul în Suedia, iar celălalt în Danemarca. Fără „asigurările sociale” din această lume, trupurile celor doi, Constantin-Gheorghe (23 ani) și Mihai (47 ani), ar fi urmat să fie arse. Primirea acestei vești ne-a întristat amarnic, dar așa cum știm că pentru creștin moartea este începutul învierii, al doilea sentiment a fost cel de nădejde.
Biserica este mama noastră și toți suntem frați. Conștientizarea acestei realități ecleziale m-a făcut să chem întreagă familia mare a eparhiei noastre la o mărturie concretă de conștiință bisericească. Așa cum o mamă lovită de tragedia morții unui prunc nu se poate liniști până nu împlinește rânduiala creștină, nici Biserica și fiii ei nu-și pot găsi liniștea până nu-și manifestă dragostea, credința și responsabilitatea pentru fii, în orice situație s-ar găsi aceștia, și mai ales atunci când e vorba de moarte, fie ea trupească sau sufletească. Rolul nostru a fost de a manifesta durerea, dar în același timp și nădejdea și încrederea în coresponsabilitatea creștină a celor pe care-i păstorim.”
Chemându-i pe toți de Înviere la mărturie luminătoare, Preasfințitul Macarie a spus:
„V-ați putea întreba de ce este atât de importantă această mărturie ? Nu ar fi fost mai util să lăsăm viii cu viii și morții cu morții și să dăm bruma noastră de milostivire săracilor ? Omul este o Taină a manifestării iubirii creatoare a lui Dumnezeu. Trupul omului este templu al Duhului Sfânt. Noi mărturisim credința în învierea cu trupul a morților. Atunci cum să nu fim sensibili la situațiile în care trupurile asociate mântuirii fiecăruia dintre noi ar putea fi șterse din memoria creației prin ardere ?
V-ați mai putea întreba fiecare dintre dumneavoastră, mai ales aici în Europa de Nord unde incinerarea a devenit un act comun, la care omul civilizat nici nu mai este creștinește sensibil, de ce atâta sensibilitate la modul de despărțire a noastră de trupul acesta stricăcios ? De ce întoarcerea în țărână prin descompunere ar fi mai creștină decât întoarcerea prin ardere ? Prin întoarcerea firească în pământul din care am fost luat, identitatea fiecăruia dintre noi se unește cu cele zidite de Dumnezeu. Acesta este până la a Doua Venire a Domnului ultimul act de împărtășire trupească a omului cu creația, și prin aceasta cu Creatorul, iar prin înhumarea creștinilor care își vor încheia pe rând petrecerea pământească, până la sfârșitul veacurilor, am putea vorbi și de o împărtășire continuă a creației cu Taina Bisericii, prezentă și în trupurile noastre înnoite în Hristos.”
Preasfințitul Macarie a arătat că prin incinerare, focul distruge identitatea noastră din ultimul act al peregrinării trupești.
„Iată de ce este pentru noi atât de important ca trupul să se întoarcă firesc în cele din care a fost alcătuit. Iată înțelegerea cu care ne-au binecuvântat frații noștri Constantin-Gheorghe și Mihai care au primit comuniunea cu lucrarea Ziditorului și datorită mărturiei dumneavoastră de solidaritate și de responsabilitate. Pornind de la această mărturie pe care cei ce au auzit glasul păstorilor au dat-o, înțelegem și modul în care Dumnezeu ne cheamă să fim părtași lucrării Lui, să fim mâna Sa în creație până la sfârșitul veacurilor și înviind lăuntric, trezindu-ne din neputințele grijilor de zi cu zi, să fim și pentru alții sprijin spre împlinirea celor rânduite din veac de Dumnezeu.
Să nu uităm că lumea are nevoie să se împărtășească de Învierea lui Hristos prin deșteptarea noastră. Să nu uităm că suntem aluatul care dospește frământătura lumii și destinul lumii depinde și de mărturia noastră. Să ne unim cu lumina Învierii și noi înșine să devenim fii și fiice ai/ale luminii pentru ca lucrarea lui Hristos să se-mplinească și prin noi. Mărturisind prin faptele noastre că Hristos a Înviat, nădăjduim că măcar unii dintre cei pe care Dumnezeu ni i-a scos în cale se vor deschide spre primirea adevăratei Lumini”.