No comment

Ioan Oltean: Niciodată judeţul acesta nu a avut atâta ipocrizie

*Am răsfoit cu atenţie presa şi nu vă ascund că în fiecare dimineaţă citesc cu interes presa locală şi constat absenţa totală a spiritului critic faţă de toate tâmpeniile, faţă de toate lucrurile mai puţin potrivite făcute de către puterea judeţeană, puterea locală. Îmi amintesc cât de vehementă era presa locală atunci când era vorba de Liviu Rusu, de prefectul de la vremea respectivă, cum orice mişcare, orice pas bal acestuia era criticat, chiar dacă era un lucru bun.

M-am uitat peste mega proiectul – dezvoltarea turistică şi a domeniului schiabil pe Valea Bârgăului şi citeam şi mă întrebam, oare pe ce lume trăiesc aceşti oameni, oare cui se adresează ei? Unui popor de handicapaţi, unor analfabeţi? Totuşi suntem în Transilvania, nu suntem în Teleorman sau în Olt. Nu suntem în Balcani. Suntem totuşi în Transilvania, aproape de Occident, când poţi să spui că în momentul acesta prioritatea pentru judeţul Bistriţa-Năsăud este realizarea unui asemenea mega proiect: domeniul schiabil cu subproiecte: parc de aventură cu tematica Dracula, centru nautic de agrement, centru nautic sportiv, parc aviatic, centru de echitaţie, trasee de drumeţii şi biciclete şi tot felul de tâmpenii. Şi spune mai departe, acelaşi autor, nu poţi să lansezi un proiect fără să indici şi sursa de finanţare, că principalele surse de finanţare sunt cele europene, dar în prima etapă vom aplica în vederea obţinerii acelor bani, dar încă trebuie să aşteptăm pentru a vedea ce vor spune anexele de dezvoltare şi toate celelalte. Păi, cât să aşteptăm?

Aţi identificat în România din 1990 încoace un mega proiect de o asemenea dimensiune din resurse europene? Nu! Vă spun eu că nu! Şi mai spune acelaşi conducător nestimat: primele construcţii vor apărea în câţiva ani, ca şi autostrada din 2020 încolo: atunci Bistriţa se va racorda la autostradă. Mă întreb oare, noi nu putem avea nişte oameni care să gândească că judeţul are nevoie încă de infrastructură? Păi, putem merge la Colibiţa la mega proiectul acesta pe drumul care este de la Prundu Bârgăului până la Colibiţa? Păi Colibiţa are canalizare, are curent peste tot? Jumătate din Colibiţa nu are curent. Are apă potabilă toată Colibiţa? Nu credeţi că înainte de a gândi asemenea proiecte ar fi bine să ne ocupăm de infrastructura judeţului şi să o lăsăm pe alţii care pot să o facă, pentru că în momentul în care avem infrastructură şi toate celelalte asigurate cu siguranţă vom avea şi oameni interesaţi să facă asemenea proiecte.

Eu, categoric vă spun, că PDL prin cei 12 consilieri judeţeni se vor opune în mod categoric unui asemenea mega proiect, pentru că este dacă vreţi o hartă asemănătoare cu cea a autostrăzilor de la Bucureşti la Teleorman sau de la Craiova la Calafat. Este o aberaţie. M-aş fi bucurat dacă cei ce au gândit un asemenea mega proiect mi-ar fi spus că ar fi finalizat, ar fi terminat de asfaltat drumul de la Leşu până la Ilva Mică, că vor finaliza lucrările pe celelalte drumuri judeţene, că vor asfalta drumurile comunale, că vor aduce apa în toate comunele, în aşa fel încât să creăm toate condiţiile pentru a se dezvolta turismul în judeţ. Sunt de acord cu turismul şi cred că agricultura şi turismul sunt două domenii fundamentale pe care România le-a neglijat şi ar putea să le dezvolte. Judeţul are o posibilitate, o predispoziţie spre aceste două domenii, dar înainte de a face turism modern să asigurăm infrastructura.

Eu, cetăţeanul Oltean, mi-aş dori ca cei care conduc astăzi ţara, să vină mai întâi cu proiectele pe termen scurt şi mediu şi în acelaşi timp pe termen scurt. Nu lipsa proiectelor este astăzi lipsa activităţii. Când într-un an şi jumătate ai făcut un kilometru jumătate de asfalt nou nu poţi să îţi permiţi să vii şi să critici pe altul care a făcut 250 de km. Vedeţi, cu câtă uşurinţă îl criticaţi pe Liviu Rusu care era mereu pe drumuri, dar nu am văzut să îi criticaţi pe cei care sunt mai mereu în străinătate. De la locurile sfinte până în America, din America în Spania, în Elveţia, din Elveţia în Ungaria ş.a.m.d. După ce merge la biserică şi se roagă, merge mai apoi şi împuşcă căprioare. Îl criticaţi pe Liviu Rusu că se plimba, dar iertaţi-mă că a făcut 250 de kilometri şi alte sute de metri reabilitaţi, Când o să văd atâtea lucruri făcute de cei care conduc azi judeţul, jos pălăria, jos pălăria şi în faţa voastră, jos pălăria şi în faţa lor.

*Am citit în presa locală un bilanţ al parlamentarilor liberali: ,,Suntem conştienţi că nu se vede efortul nostru zi de zi în Parlamentul României, alături de majoritatea parlamentară şi de Guvernul României, pentru a face mai bună viaţa noastră a tuturor…,,să promovăm legi ce încurajează angajarea tinerilor absolvenţi” , una singură, i-aţi întrebat care este acea lege, ,,să susţinem măsuri ce vin în sprijinul producătorilor agricoli”: da, caravanele care se plimbă prin tot judeţul. Asta e mortală: ,,acum, la finalul primului an e mandat, când cetăţenii au dreptul să ne ceară un raport al activităţii noastre, le transmitem că niciunl din obiectivele programului de guvernare nu a fost uitat”. Unde eşti tu Ţepeş Doamne ca să vii să ne vezi să ne împarţi în două tabere? Unde eşti? Este regretabil că oameni care ajung în Parlamentul României după un an de activitate vin şi încă mai cred că oamenii din judeţul acesta au rămas blocaţi în anul 2012 şi sunt în continuare orbi, că sunt inconştienţi în continuare, că sunt lipsiţi de realism. Este regretabil că acest comunicat îl semnează şi distinsul preşedinte liberal Stelică Dolha. El mai are sclipiri din când în când, mai deunăzi l-am văzut că a recunoscut că i-a minţit în campanie pe cei din Valea Bârgălui. Astăzi îl văd că se simte înşelat de către juriştii din Comisia juridică că a trebuit să voteze. La el sclipirile mai apar din când în când şi regret că el s-a asociat unui asemenea comunicat, însă ce e deranjant şi v-o spun cu sinceritate că nu am văzut nicio critică la acestea.

*Mă duc prin judeţ la diverse manifestări unde sunt invitat, la tăieri de panglici şi vă spun cu tristeţe că nu încap de fotografi, nu de voi, de fotografi care vin şi imortalizează pe unii de jos ca să pară înalţi, pe alţii de sus ca să pară mai scunzi. Niciodată judeţul acesta nu a avut atâta ipocrizie: să fii fotografiat în toate locurile şi din toate părţile. Am văzut că dacă sunt pe lângă Radu Moldovan şi Ioan Ţintean, pe mine mă scoateţi. Îmi faceţi un serviciu, chiar vă rog să mă scoateţi de fiecare dată când reuşiţi să mă prindeţi într-un plan asemănător cu ei. Mă duc pe la biserici şi îi văd pe cei pe care 20 de ani nu i-am văzut în biserică niciodată.

Acum îi vezi făcându-şi cruci de parcă sunt călugării de la Nuşeni. Îi văd cântând în biserici şi spunând o rugăciune ca să îi audă electoratul, ei care nu au ştiut Tatăl nostru până acum. Îi văd încărcaţi de înalte distincţii bisericeşti care curg pe bandă rulantă. Nu aceasta e politica şi nu de asemenea oameni politici are nevoie această ţară, şi o spun aceasta cu responsabilitate şi cu maximă exigenţă. Eu cred că românii au nevoie de altfel de oameni care să fie oneşti, care să nu fie demagogi, care să recunoască atunci când greşesc, a greşi este omeneşte, şi care să vadă realitatea nu numai prin ochii politicului, ci şi prin ochii cetăţeanului.

Comentarii

13/12/13 14:44
Vizitator

Ei bine, nu e chiar asa. Oltean face o regretabila confuzie intre strategie si proiect. Prin definitie, termenul strategie inseamna planificarea, organizarea și conducerea unor actiuni sau operații, (de regula militare). In sens larg, strategia este arta de a folosi cu dibăcie toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului intr-un anumit domeniu. Cu alte cuvinte si in domeniul dezvoltarii turismului in judetul Bistrita-Nasaud este nevoie de o strategie. Numai astfel proiectele ce vor fi derulate in acest domeniu pot sa aiba o anumita finalitate. Chiar daca strategia de dezvoltare turistica a judetului se refera la domenii aparent izolate precum: domeniu schiabil, parc de aventură Dracula, centre nautice, parc acvatic, etc., strategia are rolul ca in final, proiectele pe aceste domenii sa fie integrate intr-un mod unitar. Intr-adevar pentru proiecte e nevoie de surse de finantare, numai ca aceste proiecte nu se vor executa toate deodata. Intr-adevar pentru turism e nevoie si de infrastructura. Si exista Strategia de dezvoltare a judeţului Bistriţa-Năsăud pentru perioada 2014-2020, in domeniul infrastructurii de transport in care se remarca unele aspecte deosebite. Astfel, atat de controversata centura ocolitoare a Bistritei este conceputa pe la nord si avand traseul Livezile – Slătiniţa – Tărpiu – Blăjenii de Jos, cu iesire in DN17 la Sintereag, avand mai multe avantaje. In primul rand include in traseu localitatea Tarpiu cu Depozitul ecologic al deseurilor din judet, spre care se indreapta un important segment de trafic. In al doilea rand preia tranzitul de pe DN17C in apropiere de Dumitra, fara ca acesta sa mai urce Dealul Targului. In al treilea rand reduce distanta dintre Dej si Vatra-Dornei cu cca 20 km. Strategia judetului are in vedere si tranzitul de pe DN15A. In acest sens legarea capetelor soselei Monariu-Jelna cu DN17 prin intermediul unor bretele de prelungire, creaza o a doua centura Bistrita-sud, ceea ce scoate total traficul de tranzit din oras. Prin urmare, Ioan Oltean ar trebui sa fie putin mai rezervat cand vine vorba de critici. Mai trebuie vazute si lucrurile bune, chiar daca acum acestea sunt doar in faza de bune intentii.

14/12/13 18:09

Există o singură persoană la conducerea județului care să lupte pentru realizarea a două proiecte de infrastructură:
1.Realizarea drumului de legătură între jud. Bistrița-
Năsăud și jud. Suceava prin pasul Rotunda.
2.Un pod peste râul Someș între localitățile Săsarm și Cociu care să scurteze legătura celor din Chiuza,Săsarm,Piatra spre Bistrița.
Dacă voi întâlni un astfel de om îmi voi scoate cu respect pălăria.(D-l Vizitator are o opțiune care merită toată atenția).
Despre finanțarea unor strategii pe sume de ordinul a sute de mii de euro cred că este o risipă iar cei care risipesc banul public ar trebui trași la răspundere.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5