Ioan Puiu, un bârgăuan şi bistriţean vrednic a păşit pe drumul veşniciei

Rata natalităţii şi indicele demografic superioare mediei pe ţară precum şi existenţa în zona natală a Văii Bârgăului a unor unităţi administrativ-teritoriale, ce reuşesc să se autogospodărescă cu rezultate dintre cele mai bune, m-a determinat într-o vreme să sper că impactul declinului demografic va fi unul mai atenuat, mai puţin perceptibil. Realităţile nu vor însă să confirme acest lucru. Încep să apară şi aici gospodării fără gospodari, case fără căsaşi populate doar de câte un amărât de animal de companie, care în marea lui loialitate îşi mai aşteaptă încă deznădăjduit stăpânii. Toate aceste trezesc nostalgia unor perioade şi ale unor oameni cu suflet mare de la care puteai căpăta oricând un sfat bun, o povaţă chiar un sprijin dezinteresat. O asemenea situaţie se regăseşte pe Uliţa Gării din Joseni, de unde au plecat în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă veteranii de război Gheorghe Puiu şi Grigore Jauca împreună cu soţiile, familiile asistenţilor medicali Hunyadi, cele ale impegatului de mişcare Păcurariu şi maistrului Nicolae Ţarcă, de la fostul C.I.C.M. Bistriţa (fost membru al C.C. al P.C.R.), părintele paroh iconom stavrofor Ioan Jauca ( 24 iunie 1950 - 17 noiembrie 2020), avocatul Rus Cătălin-Mihai (05.11.1980 – 09.02.2019), Ioan Ţarcă şi fiul său Nelu Ţarcă, Ioan Gănău, foştii gospodari Dumitru Moldovan şi Ioan Galben şi alţii. Acestora li s-a alăturat la 11 februarie 2021 maistrul Ioan Puiu, un foarte bun amic, motiv pentru care mă simt obligat să însăilez câteIva cuvinte mai ales că atât unul cât şi celălalt am avut o rudă comună în persoana Ioanei Sofincianu (25.04.1922 – 12.10.2014), eroina de acum 77 de ani din capitala Țării Bârgăului, care i-a fost soacră . Tatăl ei, Leon Vlad (09.09.1894 – 10.10.1944), un zidar priceput, un om animat de simțul dreptății și de o corectitune exemplară, cu o familie numeroasă pentru care trudea din greu pentru a-i asigura cele necesare a făcut parte din grupul celor șapte patrioți români arestați și executați mișelește, în noaptea de 10/11.10.1944, cu ocazia retragerii din zonă a ocupanților horthyști. După arestarea tatălui, devoțiunea şi grija pentru viitorul familiei au determinat-o să se zbată, să lupte eroic pentru a-și salva tatăl. În acest sens, sfidând pericolele generate de atmosfera de apocalipsă instaurată de ocupanți în zonă în care incendiile și exploziile erau întâlnite la tot pasul, a încercat să fie mereu prezentă acolo unde se găsea grupul de patrioți arestați. N-a ezitat să facă demersuri insistente chiar la comandament, iar cu toate amenințările și umilițele de care a avut parte, nu s-a lăsat până ce nu i s-a permis să ia legătura cu arestații. Cu acea ocazie, le-a sugerat să recurgă la anihilarea dispozitivului de pază și să încerce o eliberare prin forță pentru că: ” doar sunteți bărbați și trebuie să dovediți asta !“. Din păcate deznodâmântul n-a fost cel pe care şi l-a dorit. Ioan Puiu împreună cu soţia sa Sanda s-au preocupat permanent de viitorul şi educaţia copiilor lor. Au demolat vechea casă părintească de la Joseni, iar în locul acesteia au edificat o construcţie modernă tip P+1 E. ( La finalizarea lucrărilor conform cutumelor locale s-a organizat o mică petrecere, ce a cuprins şi un moment mai nostim. Nelu a cântat melodia "Tot aşa mă bate gândul să vând casa şi pământul", iar tatăl i-a zis:" Bine, dragul tatii, vinde-le dacă asta îţi este voia şi asta te face fericit !" Ambii soţi au asigurat celor doi descendenţi: Ionel şi Ducu o educaţie adaptată la condiţiile economiei de piaţă. Nu întâmplător aceştia s-au străduit, au încercat şi au reuşit să uşureze obligaţiile financiare ale părinţilor. Într-o împrejurare am fost impresionat de actul lui Ducu, mezinul familiei, care la vârsta de 16 ani, în timp ce era elev în clasa X-a de liceu, urmând exemplul fratelui mai mare, care în întreaga perioadă a studenţiei la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a avut şi calitatea de angajat, a cerut primirea în audienţă la primarul municipiului Bistriţa, căruia i-a solicitat să-l ajute să obţină autorizare pentru desfăşurarea unei activităţi de prestări servicii respectiv să încarce brichete cu gaz întrucât "organele financiare nu dau curs cererii depuse pe considerentul că e minor şi elev". A fost foarte fericit la primirea răspunsului pozitiv. Nelu a fost un profesionist şi familist desăvârşit. Prin prestaţie, corectitudine şi profesionalism dublate de o mare modestie şi-a câştigat stima, preţuirea şi respectul colegilor de muncă, familiei şi a celor din jur. Nu întâmplător, înainte de 1989, a făcut parte din Consiliul Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale a României. Câtă vreme etalonul de comensurare a vredniciei bârgăoane şi bistriţene spune că: "dacă ai construit o casă, ai crescut un copil şi ai plantat un pom înseamnă că n-ai trăit degeaba ", iar Nelu a depăşit cu mult aceste bareme putem aprecia fără a greşi că a fost un bârgăoan şi bistriţean vrednic, iar acum când a păşit pe drumul veşniciei nu putem decât să zicem decât Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în linişte şi pace !. Condoleanţe familiilor fiilor Ionel şi Camelia Puiu, Alexandru-Gheorghe şi Adriana Puiu, cumnatelor Ioana Frantiuc şi Mariana Rusu, cumnatului Nicolae Sereţan, nepoţilor, foştilor vecini de la Bistriţa, Joseni şi Livezile, foştilor colegi de muncă, precum şi tuturor celor ce l-au cunoscut şi apreciat.