Ioan Ţintean: La finele anului, prin ADI, vom avea primele studii de fezabilitate pentru extinderea reţelelor de gaze naturale

         Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, a precizat că, până la finele anului, ar urma să fie eleaborate primele studii de fezabilitate pentru extinderea reţelelor de alimentaree cu gaze naturale pe principalele văi ale judeţului. Nu mai puţin de 47 de primării fac parte din Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru „Serviciul de alimentare cu gaze naturale” a judeţului  Bistriţa-Năsăud.

 „Până la sfârşitul acestui an am putea veni cu SF-uri şi după încă o jumătate de an cu proiecte pe principalele văi, cum este împărţit judeţul Bistriţa-Năsăud – Bârgău, Valea Ilvelor şi Someşul Superior şi Valea Ţibleşului - care sunt principalele magistrale care vor trebui extinse. De aici încolo, depinde de negocierile care se vor face între companie şi cei care vor dirija ADI-ul”,  a declarat Ioan Ţintean,  în conferinţa de presă comună avută cu ministrul Energiei, Anton Anton.

         Potrivit acestuia, primarii şi-au dat seama că o singură localitate nu poate promova o investiţie majoră de extindere de reţele de gaze naturale,  considerând că prin ADI vor avea un succes mai mare cu privire la posibilitatea atragerii unor surse de finanţare. „Devin mai credibile ADI-urile decât UAT-urile, în sensul că numărul posibililor consumatori va fi mult mai mare şi atunci şi sursa de finanţare poate să fie credibilă şi, în acelaşi timp, capacitatea atractivă a acestui ADI să fie mai mare. Aici a fost, zic eu, cheia succesului care prevăd că va fi judeţul Bistriţa-Năsăud. M-a bucurat foarte mult că, metodologia care a venit la această Ordonanţă de Urgenţă permite ca aceste negocieri să se desfăşoare între companiile care ar vrea să investească, dar care nu aveau încredere într-un singur sat, într-o singură comună, dar cu siguranţă vor avea încredere în 100.000 de posibili consumatori casnici şi, de ce nu, şi racordarea unor unităţi industriale care vor fi pe traseele acestor magistrale”, a precizat Ioan Ţintean.

Potrivit acestuia, constituirea acestui ADI va da garanţia unui număr mare de consumatori atât pentru Transgaz, cât şi pentru companiile de distribuţie. „Este adevărat că aici vor interveni şi alţi jucători precum Transgaz-ul, cum spunea domnia sa, care va spune: dacă sunteţi 1000 de consumatori sau 30.000 în judeţul Bistriţa-Năsăud, eu vin cu magistrala principală, dar am garanţia că de la capătul ţevii ceilalţi vin să ducă mai departe? Există această garanţie pentru că sunt 30-40.000 locuitori la capătul magistralei Transgaz-ului şi companiile vor investi pentru că vor face bani serioşi. Chestiunea este că s-au dezlegat mâinile celor care au capacitatea să negocieze cu aceste companii. Abia aşteptăm să selectăm managerul. Am instrumentat şi metodologia de selectare a managerului şi de acum trebuie să venim cu SF-uri, PT-uri, pe care domnia sa s-a angajat să le sprijine cu specialiştii din minister”, a explicat vicepreşedintele Ioan Ţintean. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5