Ioana Hangan: De Sânpetru, bârgăuanii se duceau la sfinţire şi la Jocul din Tureac
De ziua celor mai mari Apostoli – Petru şi Pavel – aveam multe obiceiuri pe care le sărbătoream în lumea satului bârgovenesc.
De Sânpetru de vară, sărbătoarea populară, precum şi cea creştină, este mijlocul verii şi vremea cireşelor şi a fânului prin grădinile din sat.
Acum se gată căpălitul de a treia oară, când mălaiul este mărişor şi verde, nevăzându-se creasta cocoşului din el. Se zice că la Sânpetru se deschid cerurile, iar Sf. Petru poate fi văzut la miezul nopţii stând la dreapta Tatălui Ceresc.
În ajunul marii sărbători sunt obiceiuri legate de cultul morţilor, se curăţă şi se tămâiază mormintele când se bocesc morţii. Ţin minte cum buna mea Bădioara făcea pomene şi colăcei, le sfinţea la biserică şi le dădea de pomană pentru sufletul morţilor, împreună c-o uleică şi-a lumânare.
Ne mai cocea şi o plăcintă mare cu urdă şi mărar în cuptor, din care ne îmbia pe noi şi copiii de pe uliţă, dar şi la vădaniile din sat.
Legat de această sărbătoare există o serie de preziceri: dacă plouă cu gheaţă, tună şi fulgeră atunci nu se mai fac alunele şi nucile rămân seci, căzând pe pământ.
Nici cucul nu mai cântă, căci i se leagă limba şi devine pasăre („Uliu” păsăresc), zburând la munţi, în sus. El a început să cânte pe la Bunavestire, dar limba i se leagă, înecându-se cu orz şi nu mai poate cânta până la anul următor, când se preface din nou în cuc.
La Sânpetru, prin părţile Bârgăului, se făcea târg, praznic şi jocu’ la Tureac, numită de localnici „Sfinţirea Turecanilor!”
Aici am fost şi eu de vreo câteva ori, împreună cu alte fete şi praşcăi de la Bistricioara treceam dealul Podereiului pe de-a dreptul şi valea cea mare, până la Tureac.
Cu mine venea şi mama şi până acolo. Mai zăboveam pe sub cireşii sălbatici, care ne aşteptau şi ne înfruptam din fructele lor coapte, mici şi negre, având grijă ca să nu ne pătăm cumva hainele noastre albe.
De pe Strâmba şi prin iarba udă până la genunchi, cu şuieratul păsărelelor şi liniştea tihnită de pe deal, noi ne uitam la vale, cam câtă cale am bătut, negăsind nicio cărare pe unde s-o luăm până la sfinţire…
Şi ajungeam cu întârziere, când atâta lume strânsă era în jurul bisericii şi la Sfânta predică a Liturghiei. Când se găta cu slujba, cei din sat mergeau la casele lor pentru a dat la vite şi, aşteptându-se neamuri şi musafiri de pe sate. Ceilalţi, care erau lătureni veniţi cu căruţele se retrăgeau pe uliţe, pe lângă râul satului, pentru a-şi scoate merinde din traistă şi a se omeni cu un jinars până la începerea jocului.
Aici, la jocul din Tucea, se adunau fete şi feciori de pe toate satele din Bârgău, fiind gătiţi în cele mai faine haine naţionale ce se deosebeau, chiar şi de la un sat la altul. Fiecare fată era însoţită de mama ei, căci atunci nu era voie să umble fetele heberauca ca şi acum, noaptea, pe la discoteci.
Feciorii se adunau în grupuri şi din mijlocul jocului îşi pofteau fata să o joace. Prima pereche care începea jocul era cea mai văzută şi era, de regulă, să rămână împreună.
Ceteraşii, un mic taraf, erau localnici, ţiganii de pe Tureac, care ziceau la ceteră, armonică şi o gordună.
Ei erau arondaţi de cu bună vreme şi cântau la joc de-a lungu şi de-nvârtit. La sfârşitul petrecerii le mai ziceau şi alte jocuri de Bucovina, deoarece fiind o zonă de interferenţă folclorică, veneau oaspeţi şi de peste munţi de la Poiana Stampei sau de la oraş domnişorii veniţi în vacanţă.
La jocul din Tureac se întâlneau tinerii care se mai şi peţeau, lăsându-se cu câte o nuntă spre toamnă. Dar până atunci feciorii le mai cătau pe fete cu câte o glajă de ginars, se ajutau în clacă la muncile câmpului, mergeau pe munte cu oile, iar spre iarnă se întâlneau la şezătoare.
Şi aşa, petrecându-ne la jocul din Tureac cu feciorii, cei mai faini, fusesem şi eu cu câţiva, dar înainte de asfinţitul soarelui, trebuie s-o luăm, de data aceasta înapoi, pe drum, la vale spre Prund şi să ajungem devreme acasă. Aşa era regula, pentru că tata ne aştepta pe pârleaz sau de la uşa grajdului, şi ne întreba: Da, ce v-o oprit acolo şi aţi stat până au măturat?
Aşa trebuia să ajungă fata cu mama ei de la joc, devreme şi înainte de apusul soarelui să fie acasă, altfel nu era primită în curtea părinţilor şi era mare holcă (scandal), de te ştia tot satul. Numai feciorii mai zăboveau spre noapte şi se întorceau în grup, cântând, de plecarea în cătănie, iar mândruţele rămânând singure.
De-aici până la Tureac
Mi s-a dus bădiţa drag
Nu s-a dus să nu mai vie
Că s-a dus la cătănie
Dragu-mi să merg în sus
La bădiţa ce s-a dus
Haide mândruţă la vară,
De Sânpetru într-o seară
Adaugă comentariu nou