De Sântilie la Fântânele

În vremea tinereţilor mele, de fiecare sărbătoare a anului, puneam de-o petrecere, obicei de suflet care se păstra de la străbuni, cu multe datini. Credinţa noastră era mai întâi să trecem pe la biserică, să ne rugăm şi pe urmă era jocul şi petrecerea. La o astfel de sărbătoare, pe la mijlocul verii, de Sfântul Ilie, bârgăuanii se duceau la mănăstirea din Piatra Fântânele. Dorul meu de fată tânără era să mă pregătesc din vreme pentru a mă duce şi la acest hram, după care rămâneam la jocul satului. Mai întâi mă abăteam pe la Corca, unde duceam merinde tatălui meu şi fratelui Luca, care stăteau pe munte cu stâna de oi şi cu vacile, pe timpul verii. De acolo, din vârf de munte, se vedeau bârgăuanii de la Prund şi Mureşeni cum urcau, pe jos, cu bicicletele şi cu căruţele, până la sărbătoarea din Fântânele. Eu, laolaltă cu mama, o luam de-a lungul pădurii, prin slagul de zmeură şi afine, prin iarba plină de secărea şi flori pe care le culegeam în smocuri şi pe care le duceam pentru sfinţirea mănăstirii. Aici, după Sfânta Liturghie, urma un praznic cu mâncare călugărească pregătită special de călugării şi măicuţele venite din Moldova, care ne serveau cu bucate alese, făcute în grădina mănăstirii. Era un fel de ciorbă din toate felurile de legume şi plăcintă coaptă pe frunze de varză la cuptor.
Acolo, la Piatra Fântânele, se adunau feciori şi fete din satele de pe Bârgău, dar şi din Bucovina. Cei din Leşu soseau mai târziu, laolaltă cu cei din Topliţa, de peste munţi, şi se pornea o horă ţărănească în drum şi pe uliţe, cu fluiere, trompetă şi ţiteră. Era o adevărată reuniune de instrumente muzicale ale celor trei subzone folclorice. Se vedea uşor care de unde era: moldovenii în cămăşi înflorate, bârgăuanii în căruţele gătate cu procuţe, ciobanii din Topliţa erau repede recunoscuţi după faptul că, în timp ce participau la joc se ocupau şi de vânzarea brânzei pe care o aduseseră cu ei. La joc se alegeau cei mai isteţi fecior de pe Bârgău, care strângeau bani pentru muzicanţi. Ei alegeau apoi din mulţime o fată tânără şi frumoasă, cu care se deschidea jocul. Acea fată era judecată de boresele de pe margine în caz că nu era îmbrăcată bine şi trebuia să se ştie de-a cui este, din ce neam se trage. Se întâmpla ca la acest joc fata să se aleagă cu un peţitor; nu puţine au fost de aici care se căsătoreau cu feciori moldoveni.
După această petrecere de Sântilie, ne întorceam acasă pe jos sau cu căruţa, dar fără vreun drăguţ, pentru că era prea departe să îl aduc după mine până la Bistriţa Bârgăului. De la hramul din Fântânele îmi câştigam însă multe cunoştinţe dintre feciori şi fete, cu care mă mai vedeam şi la alte jocuri de pe sate. Acasă trebuia să sosim înainte de asfinţitul soarelui, ca să fie bună pace cu tata. Mama bătrână ne aştepta cu mâncare tradiţională de Sfântul Ilie – plăcintă cu mere de vară. În târnaţ erau puse la uscat ierburi, flori de leac, busuiocul sfinţit de la biserică era pus pe la icoane pentru a ne apăra de tunete şi fulgere. În această zi, pentru sufletul morţilor, buna făcea pomene şi colăcei pe care îi dădea în blide de lut la oamenii săraci şi la copii.
După această sărbătoare trebuia să se pregătim de culegerea cânepii de vară, care stătea în floare în capătul grădinii şi trebuia ruptă înaintea altor fete din sat, dovedind astfel hărnicia.
Acestea sunt câteva dintre tradiţiile care ne duc cu gândul la o întoarcere către ţară şi rădăcinile noastre. Existau mai multe obiceiuri şi datini; în această zi nu se lucrează pentru a nu trimite Sfântul Ilie fulgere şi trăsnete asupra recoltelor. Sfântul este aproape o divinitate a focului, care se răzbună pe draci pentru că l-au ispitit. Simbolul său este carul cu roţi de foc şi o sabie ce scapără scântei şi aduce tunete şi fulgere peste casele oamenilor păcătoşi şi duhurile necurate. Dumnezeu l-a însemnat, tăindu-i o mână şi scoţându-i un ochi pentru a nu distruge lumea. În ziua Sfântului se caută prima oară merele de vară şi se aduc acasă în trăistuţe pentru a fi împărţite copiilor şi bătrânilor. De acum se scoate şi mierea din stupi. De la Sfântul Ilie se aleg berbecii de oi, pentru că alminteri la primăvară rămân sterpe.
După această sărbătoare se mai potolesc ploile şi nu mai sunt furtuni şi vremuri grele.
Ioana Hangan