În Ţara Sfântă, cu Sfântul Prooroc Ilie

În ziua a opta de la naştere, copilul născut este adus înaintea uşilor bisericii şi preotul îl însemnează la frunte, la gură şi la piept, şi îi dă nume, cum menţionează învăţătura Sfinţilor Părinţi: „În ziua a opta se aduce pruncul şi preotul îl însemnează cu semnul crucii la frunte pentru minte, la gură pentru cuvânt şi suflare şi la inimă pentru puterea vieţuirii, scris în cartea vieţii pentru punerea numelui…” (Sf. Simeon Noul Teolog).
Precum stea de stea se deosebeşte în strălucire, fiecare sfânt are ceva deosebit. De aceea, Biserica, alături de numele fiecărui sfânt pune câte un epitet care marchează lucrarea lui Dumnezeu manifestată în viaţa sfântului. (Pantelimon – Tămăduitorul, Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, Gheorghe – Purtătorul de biruinţă şi alţii). Pe Sfântul prooroc Ilie, prăznuit astăzi, 20 iulie, Biserica îl numeşte Râvnitorul. Ce înseamnă râvna? Inima să nu fie rece ci să aibă un foc, o dorinţă puternică. Ilie a venit cu putere, şi-a manifestat dorinţa, nu a lăsat-o înlăuntrul său, dorinţa aceea ca toţi oamenii să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu şi să i se închine Lui.
La naşterea proorocului Ilie, tatăl său – Sofah – preot, vede îngeri care îl înfaşă pe prunc cu foc, îi dau foc pe gură şi îi pun numele.
Sfântul Ilie a fost prooroc în vremea regelui Ahab şi a soţiei acestuia, Isabela, care se închinau zeului Baal, pentru care au zidit un templu în Samaria. Dumnezeu, care cunoştea inima rea a lui Ahab şi a soţiei sale, L-a tirmis pe Ilie să le spună că în anii următori nu va ploua şi nici rouă nu va mai fi, ca pedeapsă pentru închinarea la zeul Baal. Ilie s-a retras în munţi, la pârâul Cherit, într-o peşteră. Au trecut aproape trei ani de când nu mai plouase. Dumnezeu îl trimite pe Ilie înapoi în ţara sa. Ajuns în faţa lui Ahab, îi spune să adune poporul în munte şi să ridice un altar de jertfă lui Baal. La fel va face şi Ilie şi se vor ruga, fiecare Dumnezeului său ca jertfa să-i fie aprinsă. Focul aprinse jertfa lui Ilie, iar oamenii, văzând această căzură la pământ, strigând: „Domnul este Dumnezeu. Lui trebuie să ne închinăm!”. După ce a plecat poporul, Ilie a mai rămas pe munte să se roage.
Călătorind în Ţara Sfântă, în hotarul strălucitorului oraş Haifa, port la Marea Mediterană, urcăm în sus pe Grădinile Suspendate, concurente în frumuseţe cu Grădinile Palatului Versailles, până pe vârful muntelui Carmel să descoperim peştera în care s-a rugat Sfântul Prooroc Ilie. De sub zidurile frumoasei Biserici „Stella Maris” (Steaua Mării), privirile călătorului se întind peste minunatele grădini, în largul albastru-verzui al mării, în căutarea dincolo de orizont al locului din care a plecat.
În troparul sărbătorii, Sfântul Proroc Ilie este numit al doilea Înainte-Mergător al Domnului.
În Ţara Sfântă descoperim, între marii sihastri de pe Valea Iordanului, pe cuviosul Ioan Iacob Românul, vieţuitor în Valea Hozeva. Într-o zi de duminică, aproape de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie, a plecat la Mănăstirea Neamţ, de unde şi-a luat metanie pentru nevoinţa în Ţara Sfântă, lăsând numele de botez, Ilie, acasă, în Ţinuturile Nemţene. Acest sihastru, Sfânt al zilelor noastre, s-a nevoit 24 de ani în Ţara Sfântă prin peşterile Carmelului şi Pustiul Hozeva, pe urmele Sfântului Prooroc Ilie, primind numele Sfântului Ioan Botezătorul, monahul Ioan Iacob. Amândoi marii prooroci, Ilie şi Ioan, începători ai vieţii pusticeşti din Vechiul şi Noul Testament, aveau să-i fie dascăli, părinţi şi rugători ai nevoinţei lui călugăreşti. Sfântul Ilie tTsviteanul îi dă râvna pentru mărturisirea dreptei credinţe („cu râvna am râvnit pe Domnul Atotţiitorul”. 3 Regi 19,10), iar Sfântul Ioan Botezătorul îl chema spre mănăstirile din Ţara Sfântă şi-l sfătuia să mustre cu îndrăzneală păcatul. Aceasta a făcut în toată viaţa sa prin frumoasele sale versuri şi cuvinte de învăţătură. Prin asceză l-a cunoscut pe Dumnezeu, precum Proorocul Ilie L-a văzut pe Dumnezeu în isihie. („Şi, iată, cuvântul Domnului a fost către el şi i-a zis: ce faci aici, Ilie? Iar Ilie a zis: Mare râvnă am avut pentru Domnul… Iar El a zis: să ieşi mâine şi să stai în faţa Domnului în munte. Şi, iată, Domnul va trece… dar nu în vijelie va fi Domnul, după vijelie va fi cutremur, dar nu în cutremur va fi Domnul… va fi adiere de vânt lin, şi într-însa va fi Domnul” 3 Regi 19,9-12). Dacă Moise vede pe Dumnezeu prin nor, fulgere, tunete, negură, pe acelaşi munte, Sinai, în prezenţa lui Ilie, Dumnezeu se manifestă prin „adiere uşoară de vânt”, prefigurându-L astfel pe Dumnezeu, Care li se va arăta oamenilor prin Iisus Hristos, Cel „blând şi smerit cu inima”.
Mare bucurie să ajungi să te închini, să iei binecuvântare, în rugăciunea Acatist înaintea trupului neputrezit al Sfântului Ioan Iacob Românul, stând cuminte în sicriul –raclă, aşteptând să dăruiască închinătorilor milă, dragoste, pace, acolo, în Ţara Sfântă.
Pelegrini pe calea sfinţilor, suntem tovarăşi de drum cu Dumnezeu Pelerinul, Care, El mai întâi, neîncetat, îl caută pe om ca să-L descopere pe El, Dumnezeu, şi în Înainte-Mergătorii Domnului, Sfinţii Săi, înainte-călătorii omului în Împărăţia lui Dumnezeu.
Preot Pioraş Ilie,
Şieu-Măgheruş