ISTORIA- INSTRUMENT DE LUPTĂ POLITICĂ ?

Istoria nu se face cu DACĂ s-ar fi întâmplat… . Cu DACĂ… se fac ipoteze, variante, scenarii doar înainte de a lua decizii istorice. De cele mai multe ori, decidenţii nu au toate datele, sunt sub presiunea timpului şi a informaţiilor incerte şi false. În aceste situaţii, decidenţii au o singură CERTITUDINE. Această certitudine se cheamă INCERTITUDINE ! Istoria nu se târăşte, ci face salturi îndrăzneţe. Din această cauză ea face multe victime. Pe unii îi lasă în urmă, iar pe cei îndrăzneţi îi aruncă în viitor. Cu cei rămaşi în urmă, istoria nu poate fi decât mamă vitregă. În viaţa unui popor există clipe astrale în care recuperează toată rămânerea în urmă. Aşa am fost noi la 1918, când în momente mari, am avut lideri pe măsură. Anul 1944 ne-a aruncat peste cap înapoi. În 1989, istoria europeană a făcut un salt îndrăzneţ. Revoluţionarii şi-au făcut treaba, dar reformatorii nu şi-au făcut apariţia. Nu am înţeles ce trebuia înţeles, de altfel un lucru simplu şi de bun simţ. Nu am înţeles că revoluţionarii gândesc cu pumnul şi reformatorii cu capul. Revoluţionarii distrug, iar reformatorii sunt oameni de construcţie. Prima generaţie de politicieni postdecembrişti a fost cea revoluţionară şi a încercat să gândească cu capul, iar reformatorii de azi, gândesc cu pumnul. Revoluţionarii trebuie înlocuiţi repede cu reformatorii, altfel continuă în logica lor de a distruge. Noi am încurcat lucrurile rău. În acest registru trebuie găsite sursele explicaţiilor pentru neîmplinirile de azi. Istoria a devenit un instrument de luptă politică internă pentru că suntem lipsiţi de abilitatea de a utiliza mijloacele de luptă consacrate de lumea civilizată. Ne umilim înaintaşii condamnând actele şi deciziile lor. Anul 1940 ne-a umilit atât de tare încât nici azi nu ne-am revenit. Mentalitatea de slugă umilă şi vinovată nu o putem deroba. Evreii ne-au făcut vinovaţi de holocaust, urmaşii evreilor unguri care au venit în 1944 în România pe tancurile bolşevice, ne-au făcut vinovaţi de comunism şi la ordinul lor, ţara a fost decapitată de elita intelectuală şi militară. Strigatul românilor, muiat în sânge la Sighet, Aiud, Jilava, Râmnicu–Sărat, Piteşti, Canal, noi ne făceam că nu îl auzim. Nu auzim strigătul din morminte al soldaţilor români care, în retragerea din Basarabia şi Bucovina au fost bătuţi, scuipaţi şi împuşcaţi de evreii care, mai târziu, s-au cocoţat în fruntea ţării. Nu am nimic cu alte neamuri decât cu lipsa de BUN SIMŢ. Un român care îşi permite să aplece urechea la strigătul din morminte al celor ucişi la Fântâna Albă, Ip, Trăsnea, Moisei, Prundu Bârgăului, sau pe timpul retragerii din Basarabia şi Bucovina, este făcut praf de urmaşii ucigaşilor deveniţi modernişti şi cocoţaţi pe cadavrele strămoşilor noştri în Parlamentul şi Guvernul nostru. După cum merg lucrurile, nu ar fi de mirare ca ungurii să ne condamne pentru că ne-am opus sălbăticiei lor cu trupurile noastre la Moisei, Ip, Trăsnea şi în nenumărate alte locuri şi să ne pună să le înălţăm statui celor care au făcut aceste crime ! E vina noastră că ne-am născut vii şi pe aceste meleaguri. Unii comemorează pogromul de la Iaşi, dar nimeni nu spune de ce, dintr-o dată, cel mai paşnic om, ţăranul român, a devenit violent. Nimeni nu arată că unităţile militare din Iaşi, la 29 iulie 1940, erau sub controlul operaţional al Armatei a 11-a germane şi că, în spatele frontului au fost atacate de evrei. Care soldat nu se apără în plin război ? Care comandant nu-şi protejează trupa ? Care comandament nu-şi securizează zona de responsabilitate ? Când Preşedintele ROMÂNIEI a afirmat că în aceleaşi condiţii, în acelaşi context, ar fi procedat în aceeaşi manieră ca generalul Antonescu, în 1941, toată cloaca politică a sărit ca arsă. Oare aceşti oameni nu ştiu ce sărbătorim noi la 1 Decembrie? Poate şi-au însuşit punctul de vedere al lui Tokes şi le este ruşine în această zi. Poate fi, la fel, un motiv de ruşine că la 1877 am trecut Dunărea şi ne-am cucerit cu puşca în mână, independenţa. Este ruşinos că am trecut Nistrul, dar în acelaşi timp este motiv de mândrie că am eliberat Ungaria, Cehoslovacia şi am ajuns aproape de Viena. Ne este ruşine şi că suntem urmaşii dacilor şi băgăm buldozerele în Sarmisegetuza Regia. Popoarele nu au duşmani şi prieteni veşnici, ci doar interese veşnice. Avem mulţi bărbaţi în ţara asta, dar de bărbăţie e mare nevoie. Polonezilor nu le-a fost frică de ruşi să comemoreze victimele de la Katyn, cum nu le-a fost frică de nemţi să sărbătorească şase secole de la Bătălia de la Grünwald, în care au învins pe teutoni. La Grünwald au participat alături de polonezi şi 600 de moldoveni din oastea lui Alexandru cel Bun. Polonezii nu au uitat acest lucru şi drept urmare, Preşedintele ROMÂNIEI a fost invitat şi a participat la acest eveniment. N-au uitat nici faptul că fata lui Basarab, învingătorul lui Robert de Anjou, a fost regina Poloniei. Noi am scos din cartea de istorie bătăliile de la Posada şi Baia pentru ca UDMR să nu se supere şi să iasă de la guvernare.

Sunt puţine popoare care să fi câştigat statutul de independenţă fără luptă. Doar ungurii oferă un exemplu de neangajare în lupta pentru propriul destin, când în armata Prinţului Eugen, care alunga turcii din Ungaria, nu era picior de soldat ungur. Ei se uitau din porumb la mersul luptei. Ei nu ştiu lupta decât împotriva copiilor, minorilor şi femeilor gravide care, evident nu au arme. Nu pot fi de acord nici cu Băsescu, cel care a făcut această afirmaţie într-un context în care viza ascunderea unor EŞECURI PERSONALE (udmr, în cazul regionalizării şi Curtea Constituţională, în cazul respingerii proiectului de Constituţie).

Să fim serioşi şi să nu-i credem pe ruşi naivi. Pe ei îi supără mai mult scutul antirachetă de la Deveselu decât o afirmaţie despre trecut. Niciun politician nu a fost împotriva acestei amplasări şi atunci de ce să ne fie frică de un act al poporului de acum 70 de ani care viza ştergerea umilinţei naţionale. Este adevărat că ruşii au sensibilităţi, dar trebuie înţelese şi tratate diplomatic. În ultimii 200 de ani, ruşii au fost atacaţi de vest-europeni de patru ori (Napoleon, Carol al XII-lea, Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial). Este firesc să-şi facă propria părere despre securitatea lor. Nu-l agreez pe Băsescu pentru faptul că este un lider conflictual, toxic şi se înconjoară de proşti precum Ceauşescu. Se complace în situaţia de a da cu pumnul în masă şi a le spune colaboratorilor că fără el ar muri. Acest model de lider este depăşit de mult. Dinamica relaţiilor internaţionale reclamă un tip de lider înalt profesionalizat, abil diplomat, vizionar şi din păcate, cei care votează, deşi doresc aceste calităţi, nu le văd. Nu cred nici faptul că un Preşedinte se găseşte în treabă şi face afirmaţii fără o agendă politică de perspectivă. S-ar putea ca afirmaţia preşedintelui să fi vizat o sensibilizare a Germaniei pentru a obţine sprijinul de intrare în spaţiul Schengen. Dacă ar fi aşa, atunci intenţia ar fi bună, dar natura conflictuală a Preşedintelui nu a făcut posibilă susţinerea din partea opoziţiei a acestui demers. Pentru atingerea acestui obiectiv, Preşedintele a avut asul în mânecă în persoana lui Iohanis, dar a mers pe mâna unuia care confundă bicicletele copiilor cu elicopterele de la SRI. Nici „pretinii„ unguri nu văd Schengen-ul din cauza Budapestei şi nu i-au sărit în ajutor. Mereu e bine să facem recurs la înţelepciunea ţăranului român care ne spune că „decât să mergi cu proştii la câştig, mai bine cu deştepţii la pierdere”, sau traducând din română în română, nu era mai bine să mergem cu Iohanis la Schengen, cu ungurii în opoziţie şi cu Boc la coasă sau la cioplit lemne ? Acum suntem în situaţia shakesperiana de a da orice pentru Schengen, dar necazul este că nu avem cui da. Nu avem loc la nici o masa. Iată deci, eşecurile prezidenţiale care de acum le pot vedea toţi alegătorii. O concluzie este evidentă. Preşedintele a folosit istoria pentru a se repoziţiona în raport cu Germania din perspectiva aderării la spaţiul Schengen, dar a făcut-o ca un amator, declanşând în locul consensului naţional, o adâncire şi mai mare a prăpastiei şi totodată, adversitatea Rusiei. Aşa este când la Ministerul Afacerilor Externe, liderii sunt preoţi cu performanţe electorale în locul diplomaţilor de profesie. Germania şi Rusia sunt în deplin acord şi ambele diplomaţii nu vor arunca cojoacele pentru un păduche. În ce priveşte afirmaţia faţă de rege, spun doar că într-un om care este în cădere sau a căzut deja, nu se loveşte. Băsescu nu poate fi în acord cu toţi regii şi împăraţii în viaţă, de pe teritoriul României (Mihai, Iulian al romilor sau Lambrinno). Păcat de poporul român care rămâne în afara siajului diplomatic al Germaniei şi Rusiei.

Să dea Dumnezeu ca la momentele mari ale istoriei ce va să vie, să avem la conducere oameni mari !

Col. (Rez.) Ioan Gaftone