„Îţi este de ajuns harul Meu”

Mulţi se miră peste poate, cum a fost şi este posibil ca un Apostol, patriarh, episcop sau preot să sufere de necazuri sau boli, când lor li s-a dat putere ca prin rugăciune să vindece şi să ajute bolnavi şi necăjiţi. „Adică şi dumneavoastră?” zicea mirată o profesoară către preotul care aştepta răbdător la consultaţia medicală la Şieu-Odorhei prin anii ’70... Desigur, vorbea din prea puţina cunoaştere şi credinţă.
În una din „Predici rostite la praznice împărăteşti”, Sf. Ioan Hrisostomul abordează şi această problemă, arătând că Dumnezeu a dat putere de a ierta păcate, a vindeca şi „a călca peste toată puterea vrăjmaşului” unor semeni de-ai noştri, iar dacă ei înşişi au frecvent suferinţe (de care nimeni nu e scutit), aceasta se face cu multiple scopuri. Unul este acela ca nu cumva trufia să le cuprindă inimile, fiindcă zice înţeleptul Apostol Pavel în Scrisoarea II ce o trimite corintenilor: „Şi pentru ca să nu mă trufesc cu înălţimea descoperirilor, datu-mi-s-a un ghimpe în trup, un înger al satanei să mă lovească peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta, de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l în depărteze de la mine. Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte întru slăbiciune.”(II.Cor.12.7-9). Se pare că marele Apostol suferea de o afecţiune oculară, după cum deducem din mărturiile medicului său personal, Sf. Ev. Luca.
Un alt motiv este pentru cele enumerate la început, ca să ne dea curaj să ne mărturisim la preot, ca şi la doctor, „cunoscându-i că sunt oameni ca şi noi şi nu îngeri, mai presus de om, care nu ne-ar putea suporta păcatele şi slăbiciunile”- spune Sf. Ioan Gură de Aur.
Se înşeală creştinul care crede că dacă poartă acest nume, gata, aripa durerii şi necazurilor nu se va întinde peste el. Desigur, prmim mare ajutor şi chiar biruinţe mari, dar trecând adesea prin străduinţe şi prin suferinţe. Greşeşte un pastor german (Herman Dietrich) care aseamănă creştinul cu un soldat ce se află la adăpost de gloanţe în spatele blindajului parapet al tunului. Nu, Domnul IISUS HRISTOS nu a venit pe pământ să aducă fericirea universală, ci mântuirea universală. Facem parte din Biserica luptătoare, aflată în suferinţe până la sfârşit, deşi avem şi perioade mai relaxate ca acum. Desăvârşita fericire o vom cunoaşte doar în cer, de care trebuie să ne fie dor ca fiului risipitor de casa Părintelui.
O, Milostive Doamne, izvor veşnic al tuturor bunătăţilor, revarsă în inimile noastre harul tău preasfânt, pentru a putea trece prin toate încercările şi furtunile acestei vieţi, până când vom sosi la Tine!