JURNAL de LUMINĂ de la PALATUL COPIILOR BISTRIȚA

ÎNCĂ PUȚINTICĂ RĂBDARE!

            ANA CIOBANU, clasa a V-a

Acuma stăm acasă. Nu trebuie să fugim pe pământul pufos, sub cerul strălucitor.

Știu că, dincolo de fereastră, toate par apetisante. Dar, nu…

Acum, în locul minunat, cu aer super-colorat, e un jeleu mare,

care îmbolnăvește, numit COVID-19.

E drept, un nume urât. Eu i-aș zice jeleul cel rău.

Acum stați în cubul cald, luminos și colorat. Acolo, distrați-vă și nu ieșiți!

Totul va fi minunat! Mai aveți puțintică răbdare!

 

 

CORONAVIRUS, TE ALUNGĂM!

            DIANA CÎRCEIE, clasa a V-a

Oameni, oameni, nu vă fie teamă!

Ambulanțe aduc victimă, după victimă.

De ce nu stați în casă?

Că aveți ce face:

Citiți o carte, stați cu familia.

Nu vreți să fie pace?

Știu că unii trebuie să stați singuri la masă,

Fără familie, prieteni.

Virusul este sprinten,

Dar noi îl putem învinge!

Paștele acesta nu a fost la fel,

Dar, ne-am descurcat!

Noi avem speranță,

Iar doctorii ne salvează… cu o ambulanță.

 

 

RAZĂ DE SOARE

            CORINA-MARIA ILIUȚĂ, clasa a V-a

 

            Speranța este sursa vitală a vieții omenești.

            Pentru că în această lume nimic nu poate fi garantat. Nimic nu e sigur și nimeni nu poate promite cu adevărat nimic. Totul este posibil, dar nimic nu e precis.

            Speranța este ca o rază de soare în întuneric. Este singura care poate ridica moralul oamenilor atunci când cred că totul s-a sfârșit și nu mai pot face nimic.

            Să nu ne lăsăm cuprinși de frica și disperarea acestei situații! E greu, dar nu imposibil. Fiți optimiști, pentru că speranța este singurul sentiment mai puternic decât frica!

 

 

CUFĂRUL SPERANȚEI

            GABRIEL-MARIUS SABADÂȘ, clasa a V-a

Chiar dacă sufletu-ți plânge

și inima ți se frânge,

e bine să ai un strop de speranță

și să știi că rugăciunea aduce viață.

 

Poți sta astfel liniștit

și să te simți iubit.

Doar dacă te rogi Celui de Sus,

se naște încrederea, iubindu-L nespus.

 

Necesare-s, ca să fie iarăși bine:

rugăciuni, indiferent de vreme,

credință în cantități mari

și iubirea unor simpli școlari.

 

 

DISTANȚARE SOCIALĂ

            IOANA NECTARIA BĂLAN, clasa a VI-a

 

            Acum, cu distanțarea socială, am așa de mult timp, dar totodată prea puțin. De ce vrem să ieșim afară? Pentru că, în opinia mea, în sfârșit avem timp să gândim, să găsim răspunsul la problema NOASTRĂ.

            Eram prea încurcați în plasa societății încât am început să tăiem legăturile greșite, legăturile noastre. Acum tot ce vrei e să scapi de tine, să-ți consumi energia pe natură sau pe problemele altora și nu poți. Nu mai fugi de tot. Bea un ceai, o cafea, un pahar de suc, e irelevant ce, când, unde sau cine face acțiunea la prezent, așază-te în liniște sau ascultă muzică și gândește. De ce vrem afară? Pentru că toți avem probleme, iar, dacă tu, parcă, nu le ai, trebuie să te oprești din a te minți. Nu ești pasărea închisă în colivie, tu însuți ești colivia ta.

 

Îmi pun apelul pe ocupat,

Opresc gravitația,

De la societate m-am deconectat

Și am închis licitația.

 

Totuși încă nu sunt singură

Și am rămas un călător,

M-am autoproclamat liberă,

Liberă să am nevoie de ajutor.

 

 

A ÎNVIAT!

            MATIA BOCA, clasa a VI-a

 

A murit! Nu mai e!

În pământul uscat de amărăciune

Și prelins de glasul îngerilor

Este așezat Isus, Păstorul nostru.

Ce faci? Dezmierzi păcatul

În loc să te prăbușești în genunchi de durere,

Conștient de propriul tău trecut și prezent?!

În loc să-I dai viața ca dar,

Să-ți lași amprenta de om mulțumitor;

Tu? În loc să faci acest sacrificiu mic;

Tu dispari în cele mai negre timpuri

Și te pierzi departe în vagul greșelilor tale!

Dar, vai!

Acum, când timpul a suflat prea repede,

După trei zile de coșmar,

Hristos a înviat!

E mare bucurie în cer și pe pământ!

Puterea divină a îngropat

Acele gânduri rele, acele mari disprețuri.

Acele lucruri ce denumesc păcatul!

Acele răutăți ce ți-au încărcat

Viața și te-au tras mai în mlaștina disperării!

Acum toate s-au dus.

Nu se mai aude decât glasul depărtărilor

Ce spun în cor:

Hristos a înviat!

 

 

CERUL NU MAI ESTE GRI

            ALEXANDRU UILEAN, clasa a VI-a

 

Un virus lumea o năpăstuiește

Și omenirea o oprește.

De Paște trebuie să ne rugăm.

În fața panicii, nu ne plecăm,

Căci, în curând, uniți vom fi

Și, împreună, veseli, noi vom ști

Că virusul s-a dus…

Și cerul nu mai este gri.

Primind lumina Învierii,

De virus n-ai să te mai sperii.

Și să te rogi ar trebui,

Că, astfel, mântuit vei fi

Și virusul îl vei opri.

 

 

REFACERE

            OANA VALENTINA BEUDEAN, clasa a VIII-a

 

De vreau să mă gândesc la Tine,

De vreau să simt nădejdea Ta,

Mereu, cu aura credinței,

Mă voi lumina.

 

Fiul Tău cel mult iubit

A treia zi a răsărit!

Pentru că El mult ne-a iubit,

A fost pe cruce răstignit.

 

I-au așezat o coroană de spini,

L-au îndurerat, ca niște haini.

Când El a fost răstignit,

Doar la noi s-a gândit.

 

„Hristos a înviat!”

Din ceruri El slăvește.

„Adevărat a înviat!”

Mereu curat al meu Tată este.

 

În vremuri grele, cu timp năprasnic,

Înfiorat de ger, de lacrimi curgătoare,

Familia-n dar mi-a oferit.

Îți mulțumesc, Iisus iubit.

 

Acuma știm ce-nseamnă greul,

Ne dorim să fim lângă frați.

Lumea asta destrămată

Aș vrea să se refacă odată.

 

În noaptea Sfântă, Tu, învii,

Cobori cu harul Tău ceresc.

În Dar îmi luminezi o cale

Pe care să pășesc.

 

 

FLACĂRA

            ANTONIA MARIA CHICIUDEAN, clasa a IX-a

 

Cu toții suntem pierduți în propria lumină...

Însă lumina Învierii

prevestește tuturor speranța.

Umbra flăcării e, de fapt,

cea de care ne e frică

și ne ține prinși,

într-un spațiu închis etanș.

Suntem blocați ca într-o mlaștină vicioasă,

ne scufundăm în ea,

în ciuda știrilor care picură contrariul.

Într-o continuă stare de urgență.

Îți aprinzi lumânarea

și realizezi

că flacăra-i cea care va salva lumea...

 

 

DINCOLO DE TĂCERE

            LUCIANA GUIA, clasa a IX-a

 

Cerul e senin,

Însă o furtună se apropie de noi;

Privim în jur și ne pierdem printre șoapte;

Ascultăm și auzim doar resentimente;

Încercăm să vorbim,

Dar totul pare că a amorțit...

Timpul stă în loc și parcă așteaptă ceva…

Ne așteaptă pe noi, să-nfrângem tăcerea,

Să ne ridicăm și să uităm ceea ce-a fost,

Să sperăm că totul va fi bine

Și că lumina ne va însoți pretutindeni!

 

 

VREMURI

            ANTONIUS IOSIF CHICIUDEAN, clasa a X-a

 

Sunt niște inexplicabile vremuri,

În care fiecare luptă pentru sine.

Pare că a sosit așa-zisul „sfârșit al lumii”,

Însă trebuie să ne lăsăm călăuziți de lumina sfântă...

Flama, care ne ține aprinși,

Ne face să medităm un moment,

Momentul în care scăpăm de peisajul cotidian,

Prinși fiind ca într-o buclă a timpului...

Știm că vor veni vremuri mai bune,

Aceasta fiind doar o încercare.

Până la urmă, nu suntem singuri,

Dumnezeu ne-a lăsat cadre medicale,

Doar că… fără aripi.

 

 

CARANTINĂ

            MARIA MATEAN, clasa a XI-a

 

Suntem prinși într-o lume

În care nu observăm importanța timpului,

În care fugim dintr-o parte în alta

Pentru a nu dezamăgi oamenii,

Pentru a evolua în ochii celorlalți,

Însă natura a spus: Stop!

Și acum avem timp să observăm

Că poate suntem buni așa cum suntem,

Că poate nu devenim cine am vrea să fim cu adevărat.

Timpul stă ca într-un film pus pe pauză.

Acum putem observa imaginea de ansamblu a noastră.

Acum ne putem perfecționa fără să renunțăm la noi înșine.

Putem vedea pe geam floarea

pe care nu am văzut-o în anii când priveam fugitiv.

Putem admira frumosul cu adevărat.

Și, totuși, ne simțim îngrădiți,

Însă suntem oare?

Putem călători în cele mai profunde locuri ale minții noastre.

Reușim să observăm ce contează,

suntem alături de familie, de prieteni.

Uneori ne plângeam că nu avem timp.

Acum este momentul să realizăm tot ce ne-am propus:

Să ne bucurăm de eliberarea din trecerea prea rapidă a timpului,

de mesajele de încurajare,

De oamenii care țin la noi așa cum suntem.

Acum este timp pentru că suntem în pauză.

 

 

LINIE DE PLUTIRE

            ALEXANDRA MÂNZAT, clasa a XI-a

 

Nerăbdarea-ți atârnă de-o geană

Când vocea Lui îți schimbă siguranțele.

Menții o linie de plutire…

Te strângi, te aduni și te sufoci iar…

Te-nduri să mai ceri o dată

Ce altcândva nu mai era al tău.

 

 

PE UMERII LOR

            Prof. IONELA-SILVIA NUȘFELEAN

 

În liniștea odăii, intră rază cu rază,

Tăcerea,-n haină albă, stă trează.

 

Numără mărgăritare cuminți,

Unul câte unul, ca lăcrimioare de sfinți.

 

Frământări și nădejdi, pe rânduri pixelate,

Dezvăluite curcubeie cerate!

 

Lumea asta mare e ținută, tiptil,

Cu mână de cer, pe umăr de copil!