La 94 de ani, profesor-inspector Ioan Rusu n-a abdicat de la principiile din tinereţe: viaţă ordonată, respectarea valorilor şi un profesionalism academic

          Rep.: - Sunteţi şi acum, la 94 de ani, un reper, o pildă, un exemplu de corectitudine şi onestitate pentru toţi cei ce vă cunosc. Care a fost drumul dumneavoastră în viaţă până să ajungeţi profesor?

          Ioan Rusu: - Drumul vieţii mele a fost conturat în perioada în care trăiam la ţară, în satul Budurleni. În această lume, liniştea sufletească era perturbată doar de cântecul păsărilor şi de activităţile agricole sezoniere ce se desfăşurau pe un evantai de coline blânde specifice Câmpiei Transilvaniei. Sâmburele profilului meu de viitor intelectual a fost creionat de pe băncile şcolii primare de către învăţătorul satului, care a fost găzduit în familia mea, ce avea locuinţa lângă şcoală. Acest învăţător a fost mentorul pregătirii mele ştiinţifice şi culturale, bazate pe intuiţie şi creativitate care mi-a asigurat un bagaj de cunoştinţe peste nivelul programei legate de mediul social şi natural. În sufletul meu s-a născut setea de studiu al ştiinţelor naturii pe care le-am continuat în liceele din Mureş. După absolvirea liceului, am urmat studiile universitare, Facultatea de Biologie – Geografie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. După absolvire, am intrat în învăţământ. Pe lângă activitatea didactică şi pedagogică, obiectivul principal a fost pregătirea temeinică în domeniul specialităţii în vederea obţinerii gradelor didactice încât eram singurul profesor din judeţ cu gradul I. Acest motiv a determinat promovarea mea ca inspector de biologie-geografie la Inspectoratul  Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, unde am funcţionat până în 1989. Numirea mea a marcat ridicarea calitativă a învăţământului de specialitate prin perfecţionarea cadrelor didactice şi mobilizarea lor în vederea obţinerii gradelor încât peste 400 de profesori din judeţ, de biologie-geografie, au obţinut gradele didactice II şi I. Concomitent cu activitatea desfăşurată ca şi inspector, mi-am continuat munca de cercetare ştiinţifică şi pedagogică, rezultatele fiind publicate în revistele de specialitate „Terra” şi „Natura”. Alte rezultate constau în calitatea mea de coautor la „Manualul de geografie” cls. I-IV, autor al „Hărţii judeţului Bistriţa-Năsăud”, coautor la diferite monografii judeţene, autor al „Ghidului turistic al municipiului Bistriţa” etc.

          Rep: - Şcoala a fost pentru dumneavoastră o a doua familie. Cum aţi reuşit acest lucru şi ce credeţi că înseamnă astăzi şcoala şi învăţământul românesc?

          Ioan Rusu: - Învăţământul de azi se diferenţiază de cel din perioada în care am activat eu prin câteva elemente: o explozie de informaţii care trebuiesc selectate deoarece capacitatea intelectuală este depăşită de volumul de informaţii, între acestea fiind unele chiar nocive sau în schimbare şi cu alternanţă de manuale; efectele economiei de piaţă au pătruns şi în domeniul educaţiei, ceea ce constituie o contaminare a învăţământului vechi care era la nivel de pasiune; se pare că nu mai există şcoală pentru toate categoriile de intelect şi, în corelaţie cu necesităţile pieţei. În trecut, se ajunsese la un lanţ de forme de învăţământ pornind de la grădiniţă, până la facultate, cursuri de perfecţionare etc. Din aceste motive şi altele, consider că o mare parte din beneficiarii serviciilor de învăţământ se pierd, neputând fi puşi în valoare datorită stratificării societăţii (exemplu, copii dotaţi cu bază materială slabă şi copii mai puţin dotaţi cu stare materială bună care ocupă locurile primei categorii).

          Rep: - Este în popor o vorbă care spune că oamenii buni au o vârstă înaintată aici, pe pământ. Dumneavoastră cum aţi fost în relaţia cu elevii, cu colegii profesori?

          Ioan Rusu: - În ceea ce priveşte relaţia mea cu elevii, a fost una totdeauna de colaborare. Într-un climat afectiv, stimulând dezmorţirea minţii copiilor prin lecţii în natură, excursii şi drumeţii locale (lecţii aplicative în natură) şi în circuit (geografie aplicată) prin care se cunoşteau frumuseţile patriei. Am aplicat dotarea elevilor cu aceeaşi unitate de măsură pentru verificarea capacităţilor intelectuale pentru disciplinele în care ne-am pregătit, în vederea apropierii elevilor şi a trezi interesul şi dragostea acestora pentru biologie, geografie, pentru natură, în general. Un alt factor care a contribuit din plin la formarea mea pedagogică şi la o relaţie sănătoasă între mine, ca şi dascăl, şi elevi îl constituie şi viaţa de familie, soţia mea a fost tot cadru didactic, şi cu care am împărţit multe din tainele pedagogiei într-o convieţuire de 60 de ani.

          Rep.: - Cred că şi acum, la această frumoasă vârstă, vă copleşesc multe amintiri. Care ar fi cea de care vă aduceţi aminte cu nostalgie?

          Ioan Rusu: - La această vârstă pot să compar viaţa mea cu o adiere de vânt care, după ce a trecut, a luat cea mai mare parte din frunzele unui copac, rămânând în urmă câteva, aşa sunt şi amintirile mele. Legat de întrebare, spun o amintire ce mi-a rămas întipărită şi va persista în imaginaţia mea până la capăt. Este vorba de amintirea dascălului care a stat în gazdă la noi când eram copil şi care a fost primul factor determinant pentru profesia mea viitoare. Această persoană, un adevărat apostol al satului, m-a depistat şi a dus lămuriri cu părinţii şi bunicii mei pentru a putea pleca la şcoală, nefiind avantajos să rămân la munca câmpului. Despărţirea nu a fost totală, pregătindu-mă în studiul geografiei şi biologiei. Fiind primul care am părăsit satul natal pentru studii, această faptă devenind prilej de glumă din partea colegilor sub forma: când organizezi, Rusule, întâlnirea cu fiii satului?

          Rep.: - Foarte mulţi dintre foştii elevi ori profesori vorbesc şi acum laudativ despre dumneavoastră. Se spune că munca îţi aduce cinste, satisfacţii şi multe împliniri. Ce faceţi acum, în vremea cât sunteţi un pensionar activ?

          Ioan Rusu: - Explicaţia mea constă în neabdicarea de la principiile stabilite în tinereţe, şi anume viaţa ordonată, respectarea valorilor, un mod de viaţă echilibrat în ton cu cerinţele biologiei (nefumător, nealcoolic etc.). Neîncetarea activităţilor odată cu pensionarea, ci din contră, desfăşurarea de activităţi atât cât permite organismul, fizice (apicultură, pomicultură, viţă-de-vie, grădina de zarzavat) şi intelectuale (frecventarea bisericii, pelerinaje în Israel, Roma, Blaj, Sighetu-Marmaţiei, Nicula etc.).

          Rep.: - Vă dorim, domnule profesor, multă sănătate şi putere să mai fiţi încă mulţi ani un exemplu pilduitor pentru cei ce vă cunosc şi vă apreciază.