Prof. Mircea Ghiţă, New York: România are nevoie de pietre de temelie

Rep.: - Sunteţi de ani buni stabilit în America. Vreau să vă întreb, în momentul de faţă, unde este acasă pentru dumneavoastră?

          M.G.: - Acum, în New York. În România mă simt străin, acum am rădăcini mai puternice aici. În România este trecutul meu nerealizat.

          Rep.: - Care este motivul pentru care aţi venit la New York?

          M.G.: - Iniţial, am vrut să merg în Canada pentru că ştiam limba franceză. Dar, neavând decât 100 de dolari, neştiind cum să acţionez, am venit aici. M-a găzduit preotul din Manhattan, Aurel Rădulescu, cel care a candidat la preşedinţia României.

          Rep.: - Care a fost motivul pentru care v-aţi părăsit ţara?

          M.G.: - Constrângerile familiale.

          Rep.: -  Cum este mirajul american?

          M.G.: - Ajungând aici mi s-a împlinit un vis. La început am făcut munca de jos – spălător de vase, om de serviciu - , până când am ajuns profesor certificat de statul New York, cu grad de master făcut aici.

          Rep.: - Ce statut aveaţi în România?

          M.G.: - Eram doctor în matematică. Eram profesor la Liceul Agricol din Râmnicu Sărat. Am ajuns aici, dar nu ştiam engleza, nu mi s-au recunoscut studiile. Am fost refuzat când am dorit să ajung în Canada, la Montreal.  Am început să studiez limba engleză, iar apoi examenul la matematică l-am luat cu punctaj maxim, 300 puncte. La început am fost profesor suplinitor, am lucrat cu ziua, luna, anul. Am venit în America în 4 februarie 1991, şi din 1993 am devenit profesor suplinitor. A fost foarte greu, ziua lucram, iar noaptea învăţam.

          Rep.: - N-aţi regretat decizia luată?

          M.G.: - Nu, niciodată. Am băut câte şapte cafele pe zi, ca să nu adorm. Dar, după această perioadă grea am reuşit. Am fost ajutat de mai multe persoane, printre care preotul Rădulescu, care  m-a ajutat foarte mult, atât pe mine, cât şi pe alţi migranţi, preotul Viorel Sasu, de la Biserica Sfântu Dumitru, care m-a găzduit şase luni, am fost încurajat şi de doctorul Săvescu, iar Maria Tereza, actuala mea soţie, m-a încurajat şi m-a apreciat.

          Rep.: - Aţi reluat totul cu o muncă de sisif. După terminarea studiilor de aici, aţi ajuns profesor...

          M.G.: - Da, aici te duci din şcoală în şcoală, iar după susţinerea celor trei examene, eşti încadrat ca şi profesor. La început am fost la foarte multe şcoli suplinitor. Eram plătit la zi, o dată la două săptămâni. Pe urmă am ajuns titular la o şcoală din Downtown, Manhattan.

          Rep.: - Care este diferenţa dintre cele două sisteme de învăţământ, din România şi de aici?

          M.G.: - La New York, la şcoala la care am predat erau foarte mulţi chinezi şi alţi emigranţi. Profesorii chinezi le predau elevilor matematica, chiar dacă sunt profesori de fizică. Totul este pe bază de interacţiune. Dacă te place directorul, totul este bine. Dar învăţământul de aici este slab. Sunt doar patru licee puternice, restul sunt licee slăbuţe.

          Rep.: - De ce aţi ales matematica? Cum aţi defini matematica? Ce înseamnă cifrele pentru dumneavoastră?

          M.G.: -  Am ales matematica pentru că am iubit matematica. N-aş putea da o definiţie, dar ştiu să practic matematica. Matematica e o ştiinţă logică, o ştiinţă a proporţiilor, ştiinţa numerelor, a găsirii unor rezultate plecând de la ceva cunoscut.

          Rep.: - Cum este comunitatea românească din New York? Unde vă întâlniţi?

          M.G.: - Ne întâlnim la biserica preotului Theodor Damian. Altfel, totul e dezbinat. Oamenii nu sunt organizaţi. Acum un an am fost la un show al comunităţii poloneze din New York. Această comunitate are o clădire pe 5th Avenue, în care organizează spectacole, există pian, instrumente muzicale. Cheamă orchestre din interior pentru elita poloneză din New York. Pentru ei, acest loc reprezintă un refugiu. Noi nu avem aşa ceva. Ne întâlnim ori la preot, ori la un restaurant.  Statul român joacă din ce în ce mai puţin rolul de mediator, de promotor al culturii pentru comunitatea românească de aici. Sunt nemulţumit pentru că românii nu sunt organizaţi. Şi asta pentru că nu există nimeni înstărit să cumpere o casă, să cumpere un local, iar biserica să o administreze.

          Rep.: - Dar Institutul Cultural Român?

          M.G.: - Din păcate, nu face nimic pentru românii din străinătate.

          Rep.: - Cum se vede ţara de aici, din New York? Cum văd americanii România? Ce ştiu americanii despre România?

          M.G.: - Nu ştiu mare lucru. România este ignorată. România nu este aici cu valori mari. S-au scris cărţi despre generalul Gheorghe Pomuţ, care s-a remarcat în timpul războiului de secesiune, care a fost consul la Leningrad, la Petersburg, cum i se spunea atunci, general care a cumpărat Alaska şi, totuşi, nu apare în dicţionare. Apar mulţi generali polonezi, de exemplu, dar nu apare niciunul român. De ce? Pentru că nu ne cultivăm valorile. Cei care au trecut pe aici nu au produs nimic. De exemplu, marele compozitor Dimitrie Cuclin, care a trăit aici, dar nu scrie nimeni despre el, iar ziarele româneşti nu sunt îndreptare pentru viaţa românilor din New York sau din America. Sunt nişte business-uri proprii din care proprietarii fac bani. Iau de la fiecare, de exemplu 1,50 dolari, să-şi umple buzunarele şi tu rămâi pe dinafară.

          Rep.: - Cum vedeţi România, după 26 de ani?

          M.G.: - M-am îndepărtat de România, nu mai ştiu nimic. Mi-a spus chiar cineva că „ţărăniştii tăi sunt în mintea ta, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache”. Mi s-a spus asta acum zece ani, un inginer pe care l-am invitat aici, Iulian Gageschi.

          Rep.: - Cum i-aţi caracteriza pe americani?

          M.G.: - Sunt o masă de manevră pentru bogaţi care trag sforile în această ţară. America este precum Rusia în 1917, un elefant uriaş cu picioare de lut. America va dispare, nu pentru că Rusia sau China vor, ci pentru că propriile sale mijloace interne se degradează. De exemplu, instituţiile statului nu funcţionează bine, serviciile secrete iarăşi nu funcţionează bine. America a beneficiat de capital fără să investească nimic.

          Rep.: - Ce ar trebui să facem în ţară ca şi cei din exil (dumneavoastră de aici nu vă spuneaţi „diaspora”, ci cei din exil) să spună că este bine în ţară? Ce ar trebui schimbat?

          M.G.: - Ar trebui să fie oameni serioşi la conducere. Ceauşescu a lăsat România fără datorii, iar acum ţara are datorii imense. Trebuie să se înţeleagă că exteriorul a distrus România. Pierderea lui Ceauşescu a însemnat pierderea avuţiei naţionale. Avuţia naţională este propria noastră independenţă. România nu mai are independenţă, nu poţi să baţi din palme şi să nu ai bani să plăteşti pensiile. Mai mult decât jumătate din populaţia României este pensionară, iar un sfert este în exterior să adune bani, asta înseamnă decădere. România trebuie să cultive oameni serioşi care n-au nevoie de putere, n-au nevoie de bani, ci de onoare. România are nevoie de pietre de temelie pentru construcţii durabile.

          Rep.: - Câteva nume, exemple culturale ale românilor din America...

          M.G.: - Jean Moscopol, despre care s-ar putea scrie o monografie, familia Tennyson, care şi-au schimbat numele, s-au numit Nicolaev, care au condus organizaţii culturale ale exilului românesc.

          Rep.: - Se aporpie alegerile din 11 decembrie. Mergeţi la vot?

          M.G.: - Nu, pentru că n-am paşaport. Şi nu mă priveşte. Mi-a expirat paşaportul de zece ani. Durează trei luni până să-mi rezolv actele. Voi merge la alegerile din America. În ultimii ani n-am votat. Ca să votezi, trebuie să ai paşaport valid, care se dă pe cinci ani. Aici, Hilary Clinton este cel mai execrabil secretar de stat şi, deşi sunt democrat o să votez cu republicanul.

          Rep.: - În încheiere, un mesaj pentru români. Nu vă este dor de ei?

          M.G.: - Nu mi-e dor decât de tata. Tatăl meu mi-a spus multe dar nu l-am ascultat şi am greşit.

          Rep.: - Vă mulţumim.