La despărţirea de Păstorul cel Bun!

Anul acesta sărbătorirea Sfinţilor Constantin şi Elena la mănăstirea Dobric a fost ca de obicei un prilej de bucurie, de mulţumire şi încântare sufletească. Numai că peste toate aceste sentimente creştineşti care au alinat sufletele sutelor de credincioşi din toată Transilvania prezenţi în curtea mănăstirii a plutit parcă o undă de regret, un sentiment difuz şi uşor apăsător, uşor de citit pe toate feţele participanţilor la liturghia săvârşită de soborul celor 35 de preoţi care-l înconjurau pe Preasfinţia Sa Irineu Bistriţeanul !

Nici Maica Stareţă Veronica, o fiinţă cu totul specială şi la chip şi la vorbă şi la ...port, o adevărată sfântă în slujba mirenilor precucernici, nu se afla, aşa îmi părea mie, în apele ei obişnuite: adică zâmbetul Dânsei plin de bunătate era parcă trist, faţa Dânsei, de obicei iradiind lumină liniştitoare era ea însăşi brăzdată de nelinişti... Iar ochii Dânsei işi aţinteau privirea când gânditori spre pământ, când luminoşi şi plini de speranţă spre cerul albastru...

Şi în acest an, ca în atâţia ani din ultimii 20, Preasfinţia Sa IRINEU a fost prezent la Nicula Ţibleşului – un apelativ al mănăstirii Dobric pe care eu l-aş inlocui –în inima mea numai, cu acela de – Sfânta şi Binecuvântata Mănăstire Dobric! Ca întotdeauna prezenţa Sa a fost o sărbătoare a sufletului smerit. Ca pretutindeni pe unde l-am întâlnit şi l-am ascultat m-am pătruns şi în acest an de sentimentul şi de trăirile – din păcate prea rare – spre care sufletul meu tânjeşte mereu şi pe care le caută, nu cu disperare dar cu multe nelinişti, spre a-mi da sens cărărilor vieţii ! Mă gândesc ce poate face un credincios la despărţirea – concomitent simbolică şi reală – de Păstorul iubit !? Nu ştiu ! Nu am găsit un răspuns mulţumitor încă. De aceea m-am gândit să încredinţez Logosului rândurile Cuvântului de învăţătură rostit de Preasfinţia Sa Irineu Bistriţeanul, la Dobric, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în anul de graţie 2011. Nu este un Cuvânt de despărţire. Este un cuvânt de înţelepciune rostit cu inima, cu sufletul şi cu gândul! Nu am acceptul Preasfinţiei Sale de a-l publica – este copiat integral după înregistrarea video personală- dar cred că nu fac nici o greşeală! Este un cuvânt care zideşte temeinic. Este o Odă adusă Crucii Sfinte rostită aşa cum numai Preasfinţia Sa ştie să o facă ! Este veghea sufletului meu în drumul Preasfinţiei Sale spre şi prin Alba Iulia. Este privirea oii smerite spre Păstorul ei drag! Fericită eşti Alba Iulia, capitală a Demnităţii româneşti!

Florentin Archiudean