La Kaufland. Dintr-un gipan : Bbăă, dacă mă dau jos la voi, vă ia mama dracului!

Așa mi-a fost scris mie, pe o bucată de hârtie, să fac cumpărăturile cu două zile înainte de Crăciunul Anului 2019 și am plecat spre Kaufland să îndeplinesc sarcinile. Reclama „Kaufland über alles” mi-a dat nădejdea că aici găsești tot ceea ce dorești, și ce nu vrei, precum în cărțile observatorilor spiritiști. Se pot găsi câte-n lună și-n stele la Kaufland, dar când am ajuns nu mai erau locuri de parcare, se ocupaseră toate. Nădejdea cumpărătorilor s-a transformat în îndărătnicie și zbateri, toți căutau cu disperare locuri de parcare, mărind harababura îmbulzelii cu vacarm de claxoane și strigăte. Deasupra tuturor, dintr-un gipan cu cilindri mulți și mari și cu roți de tractor, ce încurca și mai rău înghesuiala năvălitorilor pe patru roți, unul la un moment dat urlă din rudimentara lui cilindrire a gâtlejului: Bbăă, dacă mă dau jos la voi, vă ia mama dracului! M-a uimit insultătoarea prezicere, pentru că eu mersesem acolo pentru ca să iau ceea ce aveam pe listă, nu să fiu luat la șut de un asemenea personaj jegos la gură. Dezgustat de asemenea situație, cu greu, printre claxoane și stopuri, am reușit să ies din parcarea infernului, să încerc să intru în circulație spre alte magazine, printr-un sens giratoriu dreptunghiular, unde era un trafic jam – cum zic nord americanii, jam însemnând înghesuială, blocaj, dar și gemul românesc –, astfel am ajuns, cu gândul și comparațiile, la Karbitland-ul scriitorului Virgil Rațiu, o carte în care găsești tot ce vrei și ce nu vrei, loc dotat și cu parcări imaginare unde se flutură destui cu mașini super-cilindrate, infinit mai mari și mai sofisticate decât ale celor conduse și purtate de biete cutii craniene, reduse la dimensiunea cojilor de nuci, din care încă emană suburbanismul.
Pe îndelete, în decenii, Alfonz Carbit și-a creat un imperiu pe Râul Repede, nu financiar, ci colcăind de imperiali ridiculi, de caraghioși fățoși, chiar și de grobieni de talie mondială, pe care îi întâlnim zugrăviți vii în Cărțile cu Alfonz, Cartea persoanelor, Cartea cu politice, Profetul de la Duba, ce sunt un deliciu pentru cititorul descuiat la minte. De curând, la Editura Limes din Cluj-Napoca a apărut o altă carte, Schițe poemadice, compusă din piese lungi, scurte, foarte scurte sau doar niște lini printre care, întâmplător, dai peste un amestec de dodii, scrise de autor sau de alți autori, comentate, abracadabrante, cu alte cuvinte surprinzătoare, curioase, excentrice, bizare, cu care m-a prins seara de Crăciun pe masă. Eram mulțumit, satisfăcut de anti-poeziile citite, de prozele scurte, inteligent amestecate cu ironia fină sau aspră, rugoasă, de parodiile erodante, reușite, deseori sarcastice, mușcătoare cu incisivi puternici, sfâșiate de canini prea albi și mestecate sardonic cu măselele minții. Desertul a fost completat de dodiile lui Virgil Rațiu pe care nu le lansează întâmplător, aratându-ni-se temeinic întocmite, căutate cu asiduitatea cititorului de cursă lungă, de peste 40 de ani, asemănător culegătorilor de perle din mările literaturii. Unele sunt perle din patrimoniul universal, altele autohtone, populare, dar șlefuite migălos și la fel de scumpe. Dau un exemplu alfonzian: Carte frumoasă, cinste cui te cumpără și te citește. O aparentă parafrazare și o străfulgerătoare laudă omului civilizat.
Alfonz von Karbitland, de o rară imaginație, altruist constructor, el însuși se-arată o perlă rară, plin de spiritualitate.