Lansarea cărţii lui Maximinian Menuţ: „Rădăcini împrumutate” - o sărbătoare deosebită

Colindele nu au iz politic. Ele sunt expresii ale tradiţiilor religioase de veacuri şi care au unit poporul nostru întotdeauna în jurul bisericii, ajutându-l să treacă peste primejdii.

Poporul român de rând a fost o naţiune paşnică şi blândă, el a convieţuit cu celelalte etnii în spiritul solidarităţii umane şi al toleranţei, pe care n-a primit-o întotdeauna, dar a dăruit-o cu blândeţe.

Solidaritatea şi toleranţa nu înseamnă însă renunţarea la specificul etnic al tradiţiilor, la spaţiul de convieţuire, unde poporul nostru are rădăcini de veacuri.

Aceasta a fost tema cărţii „RĂDĂCINI ÎMPRUMUTATE” lansată de scriitorul ziarist Maximinian Menuţ la Casa Armatei, sub egida „PROADO”, în colaborare cu doamna Doina Orza.

Sala era plină-ochi de oameni are au venit să-l însoţească pe Menuţ la marea sa sărbătoare.

Ca de obicei, doamna Cornelia Archiudean, artistă, a venit cu ansamblul „Doiniţa”, care ne-a fermecat cu vocile sale proaspete şi pline de încântare. După un cântec despre copiii trişti, închinat copiilor orfani care au găsit adăpost cald la „Aşezământul maicilor greco-catolice Sf. Iosif” din Odorheiul Secuiesc, ansamblul „Doiniţa” ne-a mai dăruit câteva colinde.

Am aflat cu ocazia acestei lansări că românii din Spania au o organizaţie etnică condusă de domnul Florin Bojor şi de alţi români de suflet ca artista Lenuţa Purja (fondatoarea ansamblului „Românaşul” din Madrid), precum şi alţi români sufletişti, care încearcă să-i unească sub egida tradiţiilor poporului nostru, a umanismului şi a specificului nostru naţional. Iar românii noştri emigranţi au acolo dreptul la şcoli în limba maternă, şi această mişcare tinde să unifice toate organizaţiile de români din Occident, sub semnul solidarităţii umane, al demnităţii, al muncii demne, care face cinste acestui popor. Nu coloraţi, care mănâncă lebedele nemţilor, ci români care trudesc să ne aducă în ţară valută, cu gândul să se întoarcă iarăşi aici.

Preoţi, oameni de ştiinţă şi oaspeţii din Odorheiul Secuiesc au elogiat munca depusă de scriitor la crearea acestei cărţi. Menuţ reuşeşte să adune în jurul lui impresionant de mulţi oameni, iar aceştia au transformat sărbătoarea sa într-o manifestare paşnică în spiritul tradiţiilor de Crăciun.

Partea artistică a fost asigurată de trei doamne ale cântecului popular românesc: Lenuţa Purja, Tudorica Brumă (interpretă de folclor stabilită în Spania) şi îndrăgita noastră concitadină, artista Cornelia Archiudean, care ne-au adus în suflet o adiere de credinţă strămoşească. Pentru a ne simţi mai aproape sufleteşte de marea sărbătoare a creştinătăţii, ultima colindă a fost intonată de toată lumea prezentă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5