Cu colinda românească la Odorheiul Secuiesc

Citind cartea d-lui Menuţ Maximinian, „Rădăcini împrumutate”, am avut senzaţia sentimentului de revoltă, de neputinţă, de om bântuit de „puternice impulsuri afective” care trebuie să acţioneze, să facă „ceva”. Mi-am dat seama cât de dureros este adevărul pe care nu vrem să-l recunoaştem, acela că o minoritate de români se află într-o majoritate zonală, mai bine zis, o minoritate de români convieţuiesc cu o majoritate de secui.

Asta n-ar însemna nimic, ştiind că românul are capacitatea de a fi tolerant, numai că zona Transilvaniei, unde se întâmplă „lucruri” nu tocmai „curate” se află, totuşi, în ţara noastră dragă, România.

Regiunea cu pricina este, după cum spune scriitorul Menuţ Maximinian, un tren al paradoxurilor, al contrastelor, al confruntărilor, unul aproape minat. Ca să înceteze într-un fel patima absurdă, „mai puţin auzită în afară, nelipsită de denigrări internaţionale, ori chiar sfidări extreme”, autorul paşnic şi bun creştin, aşa cum este cunoscut, a invitat într-o zi de duminică câţiva scriitori, preoţi şi artişti să participe la slujba din Biserica Ortodoxă din Odorheiul Secuiesc. Aşa s-a gândit el că poate fi alături de românii minoritari şi aproape daţi uitării din Odorheiul Secuiesc.

Un gest aparent normal a însufleţit pe cei care au răspuns afirmativ la această provocare.

Există o mare diferenţă între zonele unde maghiarii sunt minoritari şi cele unde românii sunt minoritari. „Acolo unde maghiarii sunt minoritari, aceştia sunt protejaţi de autorităţi, au clase speciale în limba lor, iar unde românii sunt minoritari în propria ţară, nu au niciun drept, au fost toate întoarse împotriva lor”. Cel mai grav lucru este că dispar şcolile româneşti şi odată cu ele, limba! Singurul gest de solidaritate pentru ca acei români care trăiesc pe meleagurile aşa numite „secuieşti” să nu rămână trişti şi izolaţi este cel pe care cu uşurinţă şi fără mari cheltuieli financiare îl pot face alţi români din zonele învecinate. Oameni de suflet, pre cum preoţii Timotei Găurean din Agrieş şi Aurelian Poptean din Mărişelu, artiştii Cornelia Ardelean Archiudean, Nastasia Cosmi, colonel Florentin Archiudean, şeful Cercului Militar Bistriţa, scriitorii prof. dr. Vasile Filip, Marilena Toxin, secretar PROADO Iulian Borgovan, preşedinta Amazoanelor bistriţene, Livia Moldovan, prof. Gh. Toxin, s-au unit pentru a-i bucura pe fraţii lor de la Odorheiul Secuiesc. Slujba de dimineaţă, din cadrul Bisericii Ortodoxe de la Odorheiul Secuiesc a adunat românii musafiri şi românii localnici. Peste 30 de persoane care au plecat din Bistriţa au făcut aproape neîncăpătoare Biserica Ortodoxă păstorită de preotul Puiu Pavel.

Când slujba s-a terminat, glasul de privighetoare al artistei Cornelia Ardelean Archiudean a început să cânte pricesne şi colinde româneşti. I s-a alăturat soţul, colonel Florentin Archiudean şi Nastasia Cosmi. Uimirea generală a făcut ca liniştea celor din jur să lase loc tradiţiei româneşti. Colindele care au urmat le-au provocat lacrimi calde celor de faţă. După-amiază, la slujba de „Maslu”, oficiată de opt preoţi, biserica era arhiplină. Ochii înlăcrimaţi ai preotului Puiu Pavel, ospitalitatea celor aflaţi acolo, lansarea volumului „Rădăcini împrumutate” a lui Menuţ Maximinian, colindele româneşti cântate împreună, au lăsat o parte din sufletul fiecăruia dintre cei care au participat la seara românească acolo, la Odorheiul Secuiesc.

Menuţ Maximinian a ţinut neapărat să le spună românilor minoritari din acea zonă că „Bistriţa îi iubeşte şi va fi alături de ei mereu”. Am simţit atâta bucurie şi atâta lumină în ochii celor rămaşi acolo, inclusiv la Aşezământul Sfântul Iosif al Congregaţiei Inimii Neprihănite, unde cresc 125 de copii abandonaţi şi învaţă româneşte, fac şcoală în limba română şi numai în limba română, încât mi-am dat seama că singura salvare pentru românii minoritari este cea a unităţii şi comunicării.

Menuţ Maximinian a reuşit să mobilizeze pe toţi românii de la Odorhei, la o Sărbătoare a sufletului care nu va fi uitată prea curând. Cărţile duse de scriitor la Odorhei s-au dovedit a fi insuficiente pentru setea de cunoaştere a românilor care, în premieră, sunt subiectul unui studiu de această amploare.

Încheiem cu cuvintele părintelui Puiu Pavel: „Menuţ Maximinian este mesagerul Domnului pentru noi, săvârşind o lucrare dumnezeiască pe care o vom aşeza în casele noastre alături de biblie”.