Laudatio lui Mircea Gelu Buta cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani
Vasile Astărăstoae*
A scrie despre Mircea Gelu Buta este pentru mine deopotrivă relativ uşor, dar şi foarte greu. Este uşor fiindcă îl cunosc de aproape 30 de ani și mă leaga o prietenie, care a rezistat probei timpului. Este foarte greu pentru că, a cuprinde într-un cadru restrâns o asemenea personalitate complex, este un demers aproape imposibil. Vorbim despre o personalitate puternică, un model professional, implicat cu pasiune și multă putere de muncă în tot ceea ce a realizat.
De aceea voi selecta doar câteva repere semnificative, care să definească activitatea și să exprime admirația și prețuirea față de un ilustru profesor, medic, scriitor, manager, om de cultură și nu în ultimul rând, mărturisitor al credinței creștine.
Îmi voi susține afirmațiile prin câteva repere biografice.
Mircea Gelu Buta s-a născut la data 21 aprilie 1952 și a crescut pe dealurile din jurul orașului Bistrița. Studiile liceale le-a urmat la Liceul Liviu Rebreanu din Bistrița, o școală serioasă și cu tradiție (înființată la începutul secolului XX), care număra printre absolvenți personalități marcante între care Alexandru Vaida Voevod, Miron Cristea, Liviu Rebreanu. În aceea perioadă, își descopera vocația pentru o cariera medicală. După absolivire, pașii i se îndreaptă spre Iași. De ce această opțiune? O spune însuși Mircea Gelu Buta, peste ani, în volumul Amintirile unui student la Medicină „Generația mea este poate ultima, care cunoaște și folosește expresia latină Et in Arcadia ego, menită să exprime nostalgia pentru o clipă sau un episod din propria existență trăită cu intensitate și bucurie ce nu se vor repeta. Iașul a fost pentru mine Arcadia, echivalent cu o «clipă» însumând șapte ani: șase dintre aceștia, durata studiilor la Facultatea de Medicină, de aici suplimentul temporal de un an fiind datorat stagiului militar.”
Între anii 1974 – 1980, a frecventat cursurile Facultății de Pediatrie din cadrul IMF Iași (actualmente Universitatea de Medicina și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași) după care s-a întors pe meleagurile natale. În 1987, obține titlul de Medic specialist Pediatrie, iar apoi de Medic primar Pediatrie (1992). Se poate spune că în acel moment era împlinit profesional. Pentru mulți acest lucru ar fi fost sufficient, dar nu și pentru Mircea Gelu Buta.
Continuă să se pregătească și obține a doua specializare – Ecografie pediatrică generală, în 1996, și a treia specializare – Management sanitar, în 2006. În paralel, în 1992, este admis doctorand la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, obținând titlul de Doctor în Medicină în anul 1996, cu teza: „Corelații dintre prezența AgHBs în sânge, manifestările biologice, histologice și manifestările evolutive în Hepatita cronică la copil”, sub îndrumarea Prof. Dr. Jianu Butnariu. Cunoscător și admirator al culturii și lumii academice franceze, între anii 1992 – 1995, efectuează stagii de doctorat în Franța, la Spitalul Comunal Montreuil, Spitalul Clinic de Hepatologie „Jean Verdier”, Clinica „Kremelin Bicetre”.
Devine un clinician remarcabil în domeniul pediatriei al cărui profesionalism, expertiză și pasiune a contribuit în mod semnificativ la îmbunătățirea îngrijirii copiilor din județul Bistrița-Năsăud. În dorința de a transmite cunoștințele viitorilor asistenți medicali a predat la Grupului Școlar Sanitar Bistrița unde a fost Director între anii 1990 – 1995.
Activitatea academică a început-o în anii 2000 la două universități apreciate și foarte bine cotate: Universitatea de Medicina și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca (Pediatrie, Bioetică, Nursing) și Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, unde a devenit Profesor Universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă, titular al disciplinei Bioetică Creștină.
Termenul bioetică era relativ nou și a fost introdus de medicul american Van Rensselaer Potter în lucrarea „Bioethics: Bridge to the Future” (1971); atunci s-a pus problema dacă există reguli care ar putea permite rezolvarea dilemelor etice și dacă aceste reguli erau explicite sau subjacente. Potter a conceput această nouă disciplină, bioetica, ca o „punte de legătură” între „fapte” și „valori”. Necesitatea unor reglementări etice este cu atât mai evidentă cu cât efectele tehnologiilor actuale ating un număr din ce în ce mai mare de oameni. Promisiunile biotehnologiilor sunt fără îndoială încurajatoare dacă ne referim doar la posibilitatea depistării și corectării malformațiilor, a diminuării anumitor handicapuri, a tratării unor maladii grave. Cu toate acestea, măsurile de protecție ar trebui să fie severe, anticipative și eficiente pentru evitarea folosirii greșite a cunoștințelor. Dorința de a atinge perfecțiunea prin biotehnologii ar putea să conducă la riscul de a deveni inumani. Astfel a aparut Bioetica – știința, care utilizând metode pluridisciplinare, analizează comportamentul uman în științele vieții prin prisma principiilor morale.
Mircea Gelu Buta este printre primii inițiatori și promotori ai Bioeticii creștine dintr-o perspectivă creștin ortodoxă. În viziunea sa, scopul științei este acela de a integra omul, de a-l împăca cu natura, creație a lui Dumnezeu. De aceea în științele vieții numai cunoașterea nu este suficientă; ea trebuie înconjurată de umanism și controlată de valorile moralei creștine care sunt supreme. Religia creștină crează patul și matricea ascensiunii omului către esența sa prin divinitatea transcendenței faptelor sale, iar știința poate să ajungă la natură ca o entitate globală și inseparabilă. Lumea, Universul nu este nici materie (atomul este corpuscul – undă), nici spirit. Între știință și spirit este un teritoriu al nimănui, care nu este nici știință, nici spirit, ci miracol/mister. În acest domeniu, Gelu Buta are nenumărate contribuții (peste 100 de lucrări) dintre care cităm Bioetica între mărturisire și secularizare, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2008, Bioetica în Pediatrie, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2008; „Bioetica creștină într-o lume postcreștină”, 2013; Principles of Christian medicine in caring for patients with guarded prognosis”, 2014; „Perspectiva bioeticii asupra sfințeniei și/sau calității vieții”, 2014; „The role of Christian Bioethics in the Public Debate”, 2016; Postmodernism in Christian Bioethics – Myths and Facts, 2016; Bioetică și Slujire Creștină: Analize, Perspective, Convingeri, 2017; et cetera. Cea mai impresionantă lucrare este însă organizarea Seminarului Internațional Medicină și Teologie ajuns în acest an la a XXI ediție, eveniment unic în această parte a Europei la care au participat nume de referință a bioeticii mondiale. Sub coordonarea lui Mircea Gelu Buta au ieșit de sub tipar optsprezece tomuri Medicii și Biserica, o selecție critică și o prezentare in extenso a dezbaterilor din aceste seminarii. Neliniștilor, privind posibilitatea schimbării speciei umane prin știință, aceste lucrări aduc speranța respectului și renașterii permanente a valorilor umane, a renașterii spirituale a omului determinat prin actul creației lui Dumnezeu ca o individualitatea biologică, dar și ca o individualitate prin evoluția ontogenetică.
O altă operă majoră a lui Mircea Gelu Buta este Spital Județean de Urgență Bistrița al cărui manager a fost între anii 1996 – 2017. În decursul anilor, am vizitat numeroase unități medicale și pot spune că puține au evoluat și s-au modernizat precum Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Prin granturi și contracte de cercetare naționale (12) și internaționale (10), Mircea Gelu Buta și echipa sa au reabilitat clădirile, au construit noi spații, au achiziționat aparatura modernă, au introdus noi tehnici și tehnologii, reușind diversificarea și creșterea calității actului medical. În zilele noastre, Spitalul din Bistrița poate concura de la egal la egal cu spitalele de referință din țară.
Genele bistrițene și instrucția enciclopedică l-au orientat către activități în alte domenii, care depășesc preocupările strict medicale. Pasionat de istorie, lucrarile sale în acest domeniu aduc contribuții esențiale, privind cunoașterea unor evenimente petrecute pe plaiurile bistrițene, rolul Bisericii în afirmarea unității și a spiritului identitar național, sacrificiul unor înaintași în realizarea unor idealuri majore. Se citesc cu mare interes Istoria Spitalelor din Bistrița; Biserica Ortodoxă din Bistrița. O cronologie documentară; Victor Moldovan – Memoriile unui politician din perioada interbelică; Bistrița Bârgăului – Lupta familiei Monda pentru Biserică, școală și națiune; Petiții din Granița năsăudeană în a doua jumătate a secolului al XIX-lea; Constantin Pavel. Întemeietorul…; „Martirajul creștinilor bârgăuani (studiu de caz)”; Cimitirul militar de la Rotunda; Din ororile primului Război Mondial; Unitatea românească prin Biserică; Biserica, veghetor al neamului; Vizita ministrului Ioan I.C. Brăteanu la Bistrița; Intelectuali și artiști români legați de Biserică; Protopopiatul Bârgăului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea; Personajele insolite ale Bistriței și multe, multe altele. Editează revista Arhivele Bistriței ajunsă la al șaselea an de apariție.
Opera beletristică este diversificată și axată preponderant pe memorialistică, dar nu numai. Amintim Vremuri de molimă, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2021; Amintirile unui student la Medicină, Ed, Junimea, Iași, 2021; Însemnări despre Patriarhul Justinian, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca 2019; Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2016; Tabloul de absolvire, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015; Personalităţi în dialog, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2012; „Emil Cioran; psihanaliza adolescenței”, (ed. bilingvă), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, dar și a numeroase asociații medicale și culturale din care nu lipsește (pentru un ardelean) ASTRA.
Dacă ar fi să rezumăm, atunci am vedea un lucru impresionant în ceea ce privește publicațiile: autor/ coautor la 74 de volume și la peste 300 de articole. Filoanele, care le definesc și le dau consistență, sunt tradiție, modernitate și spiritualitate.
Activitatea lui Mircea Gelu Buta a fost recunoscută și apreciată. A primit în decursul timpului numeroase premii și distincții dintre care reținem (selectiv și subiectiv): Ordinul și Medalia „Meritul Sanitar” în grad de Ofițer, 2004; Cetățean de onoare al comunei Bistrița Bârgăului, 2013; Cetățean de Onoare al județului Bistrița-Năsăud, 2019; Crucea Transilvană a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, 2005; Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, acordat de Patriarhia Română, 2016; Medalia de argint a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, 2016; Crucea Nordului a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, 2017; Membru de onoare al Despărțământului ASTRA Dej, 2018; Membru de onoare al Despărțământului ASTRA Năsăud, 2018; Medalia „Comemorativă UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca”, Centenarul Medicinei Interne Românești la Cluj, 2019; Medalia „Centenarul Marii Uniri 2018”, acordată de Asociația culturală cultul eroilor „Regina Maria” 2019.
Ceea ce se observă din această palidă schiță a activității lui Mircea Gelu Buta este faptul că, în toți acești ani, a fost împins de un neastâmpăr, de dorința de a realiza ceva pentru semenii săi, pentru comunitate. Putem afirma că și-a realizat proiectele propuse. A avut și norocul de a fi susținut de minunata sa soție dr. Liliana Buta și fiica Iulia Alexandra, care i-au fost colaboratori.
Omagierea la 70 de ani a Profesorului Mircea Gelu Buta este și un fericit prilej de omagiere a cărturarilor erudiți, care se trag din Școala Ardeleană și care sub deviza Nihil sine Deo constituie o forță pentru progres și civilizație.
La mulți ani fericiți și binecuvântați!
_____________________
*Vasile Astărăstoae, Prof. Univ. UMF „Gr. T. Popa” Iași. Email: [email protected]
Despre virtuțile medicului
Autor: Mircea Gelu Buta{C}
[1]{C}
Medicul tradițional, așa cum îl cunoaștem încă din vechile timpuri era definit sub aspect moral prin calm, devotament și modestie. Este însă o ipostază discreționară, dominantă în esență de „bunele intenții”, tributară perceptului iluminist al lui Rabelais: „Știința fără conștiință este ruina sufletului”. În ce privește medicina, raportul exact l-a formulat Iuliu Hațieganu prin bine-cunoscuta sintagmă „Medicina este știință și conștiință”, însemnul heraldic al școlii medicale clujene.
Privind lucrurile cu obiectivitate, chiar şi din perspectiva credinţei trebuie să recunoaştem că în ultimele decenii medicina a înregistrat un progres uluitor. Medicina, ca ramură a ştiinţei, urmând mersul societăţii contemporane, care cu un termen generic se numeşte saeculum sau spiritul vremii, a început să uite sau să neglijeze misiunea sa fundamentală, aceea de a preveni şi îngriji bolile şi dizabilitățile. Medicina a căutat să se implice tot mai mult atât în îmbunătăţirea calităţii şi confortului vieţii cât şi în modificarea performanţelor fizice şi intelectuale ale corpului omenesc. În goana după performanţă, medicul ca om de ştiinţă, sedus de tehnică, ispitit să exploreze noile posibilităţi oferite de aceasta, a început puţin câte puţin să se îndepărteze atât de componenta bio-psiho-socială a omului, cât şi de problemele sale existenţiale{C}
[2]{C}
.
În activitatea medicală sunt angrenaţi tot mai mulţi specialiști nemedici (ingineri, fizicieni, chimiști, biologi, matematicieni etc.), care comunică cu pacientul prin intermediul aparatelor. Nici medicul nu poate face abstracție de tehnică, el având nevoie, pe lângă știința medicală de cunoștințe paramedicale, de o anumită tehnicitate, folosirea unei aparaturi tot mai sofisticate care reclamă o pregătire specifică.
Toate aceste fenomene a căror necesitate este unanim acceptată, reprezintă uneori şi motive de îndreptăţită îngrijorare, stârnesc discuţii și controverse, determină luări de poziţii și preocupări în vederea remedierii unor atitudini și gesturi care pot fi interpretate ca dezumanizante pentru actul medical. Apar partizani ai medicinei „clasice” sau a celei „moderne”, sunt exprimate nostalgii pentru „la belle époque” a medicinii clinice, se lansează invitaţii de „retragere sub platanii hipocratici din Cos”.
Oare sunt justificate toate aceste îngrijorări, asemenea nostalgii, într-o lume plină de progres în care ritmul vieții moderne și prefacerile amețitoare din jurul nostru ne limitează timpul de care dispunem să poposim sub platanii din Cos?
Atunci când profesorul Iuliu Hațieganu lega domeniul științei medicale de conștiință, cred că se referea la puterea umană, adica la acel sentiment interior prin care omul își da seama de binele sau răul pe care îl poate face. Este ceea ce numim și virtuți morale, cele care fac ca unui om să-i pese, cum spunea Montaigne{C}
[3]{C}
- să fie mai uman sau mai bun decât altul și fără de care, spune Spinoza{C}
[4]{C}
am fi pe bună dreptate socotiți inumani.
Morala medicală începe cu politețea sufletească. Spun asta pentru că bunele maniere preced faptele bune și le comandă{C}
[5]{C}
. Deci, politețea este o valoare, fapt care nu poate fi contestată. Este totuși o valoare ambiguă, putând masca celor mai bune dar și celor mai rele intenții, motiv pentru care uneori pare suspectă. Politețea ar trebui să fie în firea oamenilor. Desigur există și o falsă politețe, care ascunde un cinism ordinar în fapte. Bunele maniere sunt în acest caz circumstanțe agravante. Bunăoară, naziștii puneau să se cânte Beethoven în timp ce ucideau copii în lagărele de concentrare.
Morala începe, spuneam prin politețe și continuă, schimbându-și natura prin onestitate. Cu alte cuvinte, medicul nu trebuie să facă decât ceea ce știe să facă bine. Dacă este convins că un confrate are mai multă experiență într-un anumit domeniu, să aibă tăria să-l trimită acestuia. Înaintea mândriei, a considerațiilor materiale sau de altă natură este nevoie să stea interesul față de bolnav. A știi să ceri un sfat sau să-l primești reprezintă un mare lucru. Erasmus, marele umanist, spunea că niciun dar nu este mai prețios decât sfatul bun. De aici regula de a cere sfatul unuia cu mai multă experiență, atunci când te găsesști în impas.
Responsabilitatea cere medicului să-și motiveze gesturile nu doar prin intențiile și principiile pe care le are, ci și prin consencințele faptelor sale în măsura în care le poate prevede. De fapt prudența este o „virtute intelectuală”, așa cum ne atenționează Aristotel „O virtute care ține de adevăr, de cunoaștere, de rațiune”. Prudența este acea calitate care ne permite să interpretăm corect ceea ce este bun sau rău pentru pacient și să acționăm, în consecință așa cum se cuvine{C}
[6]{C}
. În cartea sa „Despre epidemii”, Hippocrate scrie: „În combaterea bolilor se cer două lucruri: să ajuți sau să nu faci rău”. În secolele următoare, consemnul a fost amputat, păstrându-se doar restricția finală: „Primum non nocere”. Cu această invitație la prudență s-au provocat însă destule erori, întrucât teama de nu agrava starea bolnavului a condus la o atitudine pasivă, de neangajare, evident mult mai confortabilă pentru medic.
Medicina contemporană a fost silită să reanalizeze îndemnul hippocartic
„Primum non nocere” într-un spirit mai angajant, așa că acesta a devenit: „Primum utilis esse et nil nocere”. Este vorba ca să faci totuși ceva pentru bolnav fără a-i agrava însă suferința. Pentru aceasta ai însă nevoie de curaj. Dintre toate virtuțile curajul este, fără îndoială, admirat în modul cel mai unanim. Această unanimitate nu dovedește însă nimic, ba chiar apare suspectă. Unanim admirat înseamnă admirat și de cei buni și de cei răi dar și de imbecili. Ce încredere putem avea în judecata lor? În definitiv, virtutea nu este un spectacol, iar aplauzele nu-i folosesc la nimic. Curajul de care dă dovadă un medic în timpul intervenților sale nu poate deveni virtute decât atunci când este pus în slujba unei cauze generoase. Ca trăsătură de caracter, curajul este în primul rând o lipsă de sensibilitate în fața fricii, de ridicare deaspura ei printr-un efort de voință și prin generozitate. Curajul nu folosește la nimic dacă nu are măsură. A spus-o Aristotel. Riscurile trebuie proporționate cu scopul propus. Cumpătarea îl ajută pe medic să nu-și depășească limitele. Cumpătarea este acea moderație prin care rămânem stăpâni asupra cunoștințelor și gesturilor noastre. Cu ajutorul cumpătării nu ne depășim posibilitățile, ci învățăm să le respectăm. Este o concretizare a ceea ce Foucault numește grija de sine și de celălalt{C}
[7]{C}
.
Impunerea ghidurilor și protocoalelor medicale percepute prin caracterul lor tehnic ca o ordonare și o profesionalizare a gândirii medicale, nu repezintă în ultimă instanță decât o modalitate de protejare juridică a medicului în fața unei societăți autonome și agresive. Desigur, medicina este o știință complexă care a evoluat de la meșteșug la artă și apoi la știință. Neîndoielnic, ea este o profesie îndrăzneață ce implică schimbări permanente la nivelul cunoașterii informației variabile, practicată de persoane, care și ele pot fi supuse greșelii. În plus există un înalt grad de risc, pentru că decalajul dintre ceea ce știm și ceea ce dorim să facem există încă și ne complică toate acțiunile.
M-am întrebat deseori ce înseamnă un „medic drept”. Să fie oare acel om care respectă legile? Nu cred, pentru că legile pot fi nedrepte. Cel care respectă legea morală? Am cunosct mulți confrați care nu aveau pretenția că ar cunoaște-o, unii chiar negându-i existența. Este totuși nevoie de un criteriu și de un principiu oricât ar fi de nesigur, care ar trebui să țină seama de egalitatea sau reciprocitatea dintre oameni. Aici se află originea cuvântului echitate (aequus), sinonim cu dreptatea. A profita de naivitatea unui copil, de neștiința unui ignorant, de inconștiența unui nebun, de disperarea celui ajuns la capătul puterilor, pentru a obține de la ei în necunoștință de cauză ceva ce contravine intereselor și intențiilor lor însemnă să fii nedrept{C}
[8]{C}
. Blândețea și compasiunea nu țin loc de dreptate, cel mult pot marca începutul. Iată de ce dreptatea este importantă în primul rând față de cei slabi, când vedem cum condiția economică își pune puternic amprenta asupra actului medical. Datorită restricțiilor financiare ne lovim de situații în care teoretic, știm mai mult decât putem practic să facem. Pe de altă parte, asistăm la o polarizare economică brutală a societății. Bogații sunt tot mai bogați, iar săracii tot mai săraci. În aceste condiții, șansele de acces la servicile de sănătate nu pot fi deloc egale, ele sunt diferite pentru privilegiați și defavorizați. Oare câtă atenție acorzi vagabondului adunat de pe stradă, atunci când știm că fizicianul rus Lev Davidovich Landow, membru al Academiei, a primit premiul Nobel, după ce fusese scos dintr-o comă profundă post-traumatică, care a durat peste 40 de zile, ori este cunoscut că menținerea artificială în viață ar fi fost întreruptă în condiții obișnuite, după 24-48 de ore din momentul dispariției activității cerebrale?. Faptul că la polul opus se află asistența medicală „etatistă”, dependentă de bugetul asigurărilor de sănătate, demonstrează că principalul parametru care se remarcă în economia îngrijirilor medicale este cel al rentabilității, în sensul amortizării investiților, și, mai ales beneficul degajat{C}
[9]{C}
.
Faptul că abuzăm astăzi de cuvântul „solidaritate”, dovedește prudența noastră în exprimare, după cum remarcă lexicografii, iar cuvântul a devenit în vocabularul socio-politic, un subtituiet prudent al egalității, dreptății și generozității{C}
[10]{C}
. Totuși aceste virtuți țin de registre diferite. De aici și sentimentul că dreptatea este mai importantă, urgentă și necesară, pe când generozitatea ar fi un lux, un adaos al sufletului. Referindu-se la acest subiect Descartes, explică în Articolul 156: „Cei care sunt generoși au înclinația naturală de-a face lucruri mari, și totodată de a nu inteprinde decât faptele de care sunt capabili. Și, cum nimic nu li se pare mai măreț decât să facă bine altora, disprețuindu-și și propriile interese, sunt afabili și gata să ajute pe oricine. Aceasta îi face să-și stăpânească pe deplin propriile pasiuni, mai ales dorințele, gelozia și invidia.”{C}
[11]{C}
Asemeni altor virtuți, generozitatea este multiplă ca și conținut, de aici și multitudinea de termeni. Însoțind curajul, generozitatea poate însemna eroism. Asociată cu dreptatea, ea devine echitate. Când se alătură compasiunii se transformă în bunăvoință. Totuși secretul său este atunci când se întâlnește cu blândețea și o numim bunătate{C}
[12]{C}
.
Ne întoarcem cu recunoștință spre acei maeștrii generoși din fire, care au dorit să împărtășească cu modestie tuturor ucenicilor, studenți sau tineri medici, participanți la cursuri sau trecători la vizitele în saloanele cu bolnavi, cunoștiințele lor de erudiți și de practicieni, înțelegând că un profesor trăiește nu numai prin el însuși, ci și prin ucenicii pe care i-a avut, amintindu-ne prin aceasta cuvintele lui Plinius cel Tânăr din panegiricul lui Traian: „Certissima divinitatis fides sunt boni successores”{C}
[13]{C}
.
{C}
[2]{C}
Mircea Gelu Buta, Iulia Alexandra Buta, 2008, „Bioetica între mărturisire și secularizare”, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, p. 142
[3]{C}
Montaigne, Eseuri, II, 36, Ed. Minerva, 1984, trad. Mariella Seulescu „Despre cei mai minunați oameni”
[5]{C}
Kant, Critica rațiunii pure, Ed. Științifică, 1969, trad. N. Bagdasar, Elena Moisuc, Disciplina, 2. A.K. III
[7]{C}
André Comte-Sponville, 1998, Mic tratat al marilor virtuți, Ed. Univers, București, p. 47
[10]{C}
Dictionnaire historique de la langue française. Dictionnaires Le Robert 1992, „Solidarite”
[11]{C}
René Descartes, 1984, Pasiunile sufletului, Ed. Științifică și enciclopedică, București. Articolele 153,156 și 187
[13]{C}
Dumitru Protase, 2015, Împăratul Traian în viziunea lui Plinius cel Tanar și Caussius Dio, Journal of Ancient History and Archeology pp. 135-140
_____________________
*Vasile Astărăstoae, Prof. Univ. UMF „Gr. T. Popa” Iași. Email: [email protected]
Citiţi şi:
- Dan Puric, la Bistrița
- Săptâmâna viitoare, Seminarul de Medicină și Teologie
- Mitropolitul Andrei, Ioan-Aurel Pop- Președintele Academiei Române, Raed Arafat şi Dan Puric vin la Seminarul Internațional de Medicină și Teologie
- Despre Terapii medicale și spirituale la începutul mileniului III, la a XX-a ediţie a Seminarului de Medicină şi Teologie! Vezi programul!
- Seminarul „Medicină şi teologie” – ediţia a XII-a
Adaugă comentariu nou