Lechinţa, Salva şi Teaca, în topul localităţilor cu cele mai mari cantităţi de deşeuri electrice colectate

Nu mai puţin de 41 de localități din județ s-au alăturat  campaniei de colectare a bateriilor portabile descărcate, a corpurilor de iluminat consumate și a deșeurilor de echipamente electrice și electronice uzate, în anul 2016, anunţă directorul execztiv Sever Roman de la Agenția pentru Protecția Mediului Bistriţa-Năsăud.

Având în vedere obligaţiile pe care România şi le-a asumat prin semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, precum şi obligaţiile pe care le prevede legislaţia de mediu în vigoare referitoare la creşterea cantităţilor de deşeuri valorificabile colectate şi scăderea cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare, Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Asociația Română pentru Reciclare RoRec a organizat anul trecut o campanie de colectare a bateriilor portabile descărcate, a corpurilor de iluminat consumate și a deșeurilor de echipamente electrice și electronice uzate. Campania s-a materializat printr-o serie de  minicaravane de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, care au avut un itinerariu pe parcursul anului 2016 care a cuprins 41 de localități din județ.

Campania a avut ca scop informarea şi conştientizarea populaţiei privind importanţa colectării selective a deşeurilor, ca parte a unei atitudini civice europene, fiind o continuare a acţiunilor organizate în anii anteriori. n acest mod s-a contribuit la colectarea atât din mediul urban cât și din mediul rural, a unei cantități de 105115 kg DEEE în anul 2016, motiv pentru care APM BN mulțumeşte consiliilor locale participante pentru sprijinul acordat .

Cele mai mari cantităţi au fost colectate la Lechinţa – 5391 kg, Salva – 5191 khg, Teaca – 5166 kg, Livezile – 4844 kg, Dumitra  - 4730 kg.
Agenția pentru Protecția Mediului Bistriţa-Năsăud  vă invită să veniți în sprijinul acestei acțiuni și în campaniile ce se vor organiza în cursul anului 2017, prin informarea și conștientizarea populației asupra importanței colectării selective a deșeurilor ca parte a unei atitudini civice europene”, menţionează directorul executiv al APM BN, Sever Roman. 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5