Leon-Iosif GRAPINI: Biserica ortodoxă din comuna Șanț

Prima capelă din vatra comunei Șanț datează încă dinainte de înființarea, în 1762, a Regimentului II Grăniceresc Român, cu sediul la Năsăud, capelă în care se oficia slujba pentru soldații grăniceri și vameșii cu familiile lor, viețuitori în acest punct de graniță dintre Transilvania și Moldova. După înființarea regimentului grăniceresc, împăratul Iosif al II-lea, în vizita întreprinsă în Transilvania, a ajuns și în micuța așezare de aici. Cu acest prilej, împăratul a donat capela militară existentă puținilor credincioși, care își aveau originea la Rodna Veche, capela devenind, astfel, biserică parohială, iar casa cu două chilii de lângă micuța biserică s-a transformat în casă parohială, primul preot fiind Vasile Moisil (scris și Vasile Moisă). Tot atunci, împăratul a dăruit noii biserici un rând de veșminte preoțești, un potir de plumb și o stea, cerându-le enoriașilor să caute un pictor pentru a realiza iconostasul. Iată cum descrie capela părintele Pamfiliu Grapini în „Monografia comunei mari Rodna-Nouă, 1773-1903”: Avea o lungime cam de 3 orge/ orgii (orgie sau stânjenul austriac – unitate de măsură ce avea, în timpul împărătesei Maria Tereza, 1,89635 m - n.a.), fără spațiul de sub turn, și un altar nedespărțit, așa cum e stilul bisericilor la romano-catolici, și o lărgime de două orge, iar turnul mic, abia 2 orge în înălțime, în care se afla un clopot mic.

Cum populația și-a sporit numărul de-a lungul vremii, biserica a fost renovată/lungită de două ori, în anii 1844 și 1869, în 1869 fiind înălțat și turnul, pentru a avea proporționalitate cu lungimea clădirii. Biserica dispunea de trei clopote, cel mai vechi, din 1784, a fost donat de preotul din Rodna Veche, al doilea, având inscripția Ad gloriam Dei, 1808,  cu greutatea de 36 de kilograme, era cel mai mic, iar al treilea, de 200 de kilograme, a fost cumpărat de la Cluj de Ileana și Andrei Sângeorzan în 1894 și sfințit în 26 septembrie același an de preoții Ilarion Filipoi și Pamfiliu Grapini.

Așa cum afirmam anterior, primul preot al parohiei Rodna Nouă (Șanț) a fost Vasile Moisil, originar din Maieru, județul Bistrița-Năsăud, între anii 1783 – 1811. Timp de un deceniu, din 1773 până în 1783, serviciul religios fost asigurat de preoții, doi la număr, din Rodna Veche. În anii 1811 și 1812, tot preoții din Rodna au oficiat în biserica de la Șanț. În 1812, a fost numit preot Vasile Moisil II, fiul primului paroh, slujind ca și capelan, până în 1823, sub îndrumarea unui preot mai bătrân din Rodna Veche. Din 1823 și până în 1850, când a decedat, a fost preot paroh cu drepturi depline. Vasile Moisil II a fost tatăl vicarului Grigore Moisil și străbunicul numismatului Constantin Moisil și străstrăbunicul matematicianului Grigore C. Moisil. După decesul acestuia, aproape patru ani de zile, parohia Șanț a fost administrată de Clemente Lupșai, preot al Rodnei, bunicul și tatăl adoptiv al Luciei, viitoarea soție a părintelui Pamfiliu Grapini. Din 1854 și până în 1901, preot a fost șănțeanul Ilarion Filipoi, care, din anul 1880, a primit ca ajutor pe Pamfiliu Grapini. Acesta din urmă, cunoscut și ca „popa cel bătrân”, a păstorit comunitatea timp de 59 de ani, până la 30 decembrie 1939, când a fost nevoit să se pensioneze, deși ar mai fi vrut să oficieze încă un an, dintr-o ambiție proprie, aceea de a fi împlinit 60 de ani de preoție în aceeași localitate. Dar, la cei 84 de ani ai săi și nemaifiind agreat de o parte dintre creștinii satului, s-a văzut nevoit să renunțe. I-a urmat Pop Gavrilă, de loc din Rodna Veche, care a păstorit populația Șanțului vreme de 10 ani, până în 1948, an în care s-a desființat confesiunea greco-catolică. Prin desființarea Bisericii Române Unite cu Roma, dictată de regimul comunist, biserica din Șanț a devenit ortodoxă, iar sătenii au trecut în marea lor majoritate la ortodoxism. Preoții care au refuzat să facă asta au fost arestați. Pop Gavrilă, nevoind să treacă la ortodoxie, a fost pus sub urmărire. A reușit să scape de închisoare, creând diversiunea că ar fi fugit în străinătate, el, în fapt, stând ascuns, la nevoie, într-un horn al casei timp de 16 ani, până în 1964, când Gheorghe Gheorghiu-Dej a grațiat deținuții politici și preoții greco-catolici. Cum parohia a fost preluată de Pop Gavrilă, era necesară o altă casă parohială, cea de până atunci fiind proprietatea părintelui Pamfiliu Grapini. Așa că, pe terenul donat bisericii de fostul preot Ilarion Filipoi, s-a construit, din averea satului, o nouă clădire, impozantă la acea vreme, actuala casă parohială și fostă, în parte, locație a dispensarului medical, care a fost sfințită în 9 decembrie 1942.

În anul 1903, la inițiativa părintelui Pamfiliu Grapini, comunitatea a fost de acord să-și aducă contribuția la ridicarea unei noi biserici. În urma licitației din martie același an, au fost aleși doi arhitecții din Bistrița, frații Rudolf și Adolf Henyeriche. În 13 iulie, în cadrul unei procesiuni religioase, s-a sfințit piatra de temelie și s-a îngropat documentul de fondare sub turnul mic de la răsărit. Un asemenea document a fost introdus și în crucea de pe turnul cel mare, din mijloc, cruce sfințită în 21 septembrie 1905. Pe lângă clopotele aduse din biserica veche, în octombrie 1905 au fost sfințite și așezate în turn încă două, procurate de la fabricantul Hőnig Frigyes din Arad, unul pe cheltuiala bisericii, celălalt fiind plătit de George Grapini și de alți săteni. Iconostasul a fost lucrat de pictorul Octavian Smigelschi (cel care a realizat pictura iconostasului și cupolei Catedralei Mitropolitane din Sibiu) și de sculptorul Iosif Vogel. În ziua de 3 iulie 1906, a fost adus și așezat orologiul în turnul principal. La vremea edificării ei, biserica era cel mai înalt edificiu religios de pe Valea Someșului.

Noua biserică greco-catolică a comunei cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost sfințită cu mare fast la 12 iulie 1906, în prezența unui numeros public, aproape 3000 de persoane, după cum relatează presa vremii. Nu au lipsit deja tradiționala „Poartă de Triumf” la capătul din jos al comunei, poporul înveșmântat de sărbătoare și așezat de o parte și de alta a drumului, 40 de tineri călări care au ieșit în întâmpinarea înalților reprezentanți episcopali, compania de onoare alcătuită din 100 de pompieri, salvele de treascuri (tunuri mici) trase de pe podereiul (platoul) de la Bașcă, Sfânta Liturghie încheiată cu predica marelui orator șănțean dr. Octavian Domide, masa de prânz, jocul/dansul tinerilor din curtea bisericii, concertul și teatrul din „sala de cânt și lectură” și, desigur, bogatul ospăț care a ținut de seara până la ora cinci a doua zi.

În dimineața zilei de 11 iulie 1916, cu o zi înainte de sărbătorirea împlinirii a 10 ani de la sfințirea bisericii, spre durerea preotului și a localnicilor adunați lângă biserică, de față fiind și ostașii încartiruiți aici, o comisie militară a urcat în turnul sfântului locaș și a aruncat jos patru clopote din cinci, acestea fiind confiscate pentru necesitățile materiale ale războiului. În locul clopotelor luate, au fost aduse altele trei în 29 iulie 1923, cumpărate din București. Biserica veche a fost demolată în anul 1946.

După 1948, șirul preoților, ortodocși de acum, se continuă cu Petri Ilie (1949 - 1959) și Buta Ioan (1959 - 1984). În urma pensionării preotului Buta Ioan, a preluat parohia, la 1 martie 1984, noul preot, Grapini Ioan, originar din Rodna. Părintele Buta a plecat din localitate după câteva zile (9 martie), fiind petrecut de dangătul clopotelor și de mulți credincioși. Prin pensionarea preotului Grapini Ioan, în vara anului 2020, parohia Șanț a fost preluată, la 1 iulie 2020, de părintele Ureche Vasile (preot în satul aparținător Valea Mare), originar din Maieu, iar în parohia Valea Mare a fost numit tânărul Aurel Bîrta, hirotonisit în iunie același an.

În anii 1990 și 1991, s-a executat reparația exterioară (în terasit) a bisericii. În 12 iulie 1992, a fost resfințită de PS Irineu Pop Bistrițeanul, protopop preot Dâmbu Ioan şi preot paroh Grapini Ioan.

De-a lungul anilor, după 1991 și până în zilele noastre, cu sprijinul substanțial al Primăriei și al Consiliului local din Șanț, dar și cu contribuția financiară și prestarea de servicii ale sătenilor, biserica a fost renovată în repetate rânduri. Dintre cele mai importante lucrări amintim: restaurarea și conservarea iconostasului, care conține 51 de icoane mari și mici, și a celor șase tablouri mari reprezentându-i pe cei patru apostoli, pe Iisus pantocrator și Punerea în mormânt a mântuitorului Iisus Hristos, schimbarea învelitorii de tablă a acoperișului cu una de cupru, drenajul în jurul clădirii, introducerea încălzirii centrale și înlocuirea pardoselei bisericii și a scărilor exterioare cu marmură, schimbarea stranelor vechi cu altele noi, tapițate, achiziția de obiecte de cult, înlocuirea geamurilor clasice cu geamuri termopan, cu păstrarea vitraliilor existente, introducerea instalației de sonorizare, refacerea porții de intrare și a gardului, pavarea aleii din curte și altele. Însă cea mai semnificativă este refacerea, între anii 2014 și 2020 (13 august), a picturii interioare. Pictura bizantină în tehnica frescă, ce acoperă tavanul și pereții pronaosului, naosului și altarului, a fost realizată de maestrul preot Damian Tuluc și fiii săi, din Mociu, județul Cluj. În anul 2003, s-a ridicat în curtea bisericii un monument în cinstea eroilor căzuți în Primul și Al Doilea Război Mondial, operă a sculptorului Maxim Dumitraș.

Notă: Informațiile din acest articol au fost obținute, în principal, din Cartea vieții părintelui Pamfiliu, Florea Grapini, Editura Mușatinii, Suceava, 2003, din alte surse tipărite și online, dar și din discuțiile avute cu preoții Vasile Ureche și Ioan Grapini, cărora le mulțumesc și pe această cale.