De la popa Toader la părintele Vasile Cherhaţ

Cea mai veche biserică românească din Beclean este Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, menţionată în şematismele Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla ca „Parohie veche, trecută la Sfânta Unire în 1700”. Primul preot menţionat în documentele vremii este popa Toader, pe la 1734, despre care Zenovie Pâclişanu scrie (în Vechi vizitaţii canonice în Ardeal) că a construit biserica din lemn încă înainte de Unirea cu Roma, pe strada Clejei (azi, 1 Decembrie 1918), pe locul celei existente în prezent. Azi, Parohia Ortodoxă Beclean I, păstorită de părintele iconom-stavrofor Vasile Cherhaţ.
După popa Toader nu se mai cunosc alţi slujitori, menţionaţi de documentele vremii, până la arhidiaconul Constantin Gyulai (1800-1834), care slujeşte aici peste 30 de ani şi construieşte prima biserică din piatră şi cărămidă între anii 1800-1804. Urmează preoţii: Vasile Silaşi (1834-1854), Gheorghe Pop (1854-1855), Gavril Pop (1855-1857), Demetriu Graur (1857-1865), Gheorghe Tecar (1866-1884), Grigore Puşcariu (1885-1914), Ştefan Buşiţia (1914-1938), Toma Bulea (1938-1971), Valeriu Filimon (1971-1999) şi Vasile Cherhaţ (2000 – în prezent).
Furtuna devastatoare care s-a abătut asupra Becleanului în 24 iunie 1972 (şi a durat doar 12 minute!) a provocat mari pagube bisericii din piatră şi cărămidă, fiind necesară înlocuirea acoperişului şi a turlei, iar în 1974, lăcaşul a fost demolat, cu excepţia turnului, construindu-se o biserică nouă, din cărămidă, sub pastoraţia regretatului părinte Valeriu Filimon.
De la începutul anului 2000, parohia se află în grija părintelui Vasile Cherhaţ şi trece printr-o serie de transformări novatoare, care încep cu reparaţiile în exterior, de la acoperiş şi până jos: tencuieli noi şi zugrăveli, învelitoarea acoperişului este înlocuită cu una nouă, din tablă lindab. Se construieşte un nou gard împrejmuitor, din beton şi fier forjat, un frumos altar de vară, o troiţă de lemn (confecţionată de meşteri din Bârsana, Maramureş) şi două cruci de marmură albă, toate acestea fiind amplasate în curtea bisericii, partea dinspre şoseaua naţională.
În interiorul bisericii au fost, de asemenea, executate lucrări de modernizare, fiind înlocuite toate geamurile şi uşile, a fost introdusă încălzirea centrală şi instalat un nou iconostas, din lemn de tei, pictat de Alin Iuga, din Beclean (care pictase, în prealabil, şi pridvorul bisericii). În fine, se execută şi pictura interioară a bisericii, în tehnica frescă, după ce a fost, mai întâi, îndepărtată tencuiala veche, până la zid. O pictură în canoanele artei bizantine, dar care păstrează amprenta şcolii româneşti de pictură religioasă. O lucrare impresionantă, executată de o echipă de pictori bisericeşti coordonată de Constantin Bumbu din Ciceu Giurgeşti. Chipul sfinţilor, spiritualizat, este grav, solemn, cufundat în hăul unei mistuitoare reculegeri, marcat şi de o smerenie pe care, fără îndoială, au avut-o şi artiştii atunci când au pictat aceste chipuri, smerenie care nu poate veni decât dintr-o adâncă credinţă, confirmând sugestiv adevărul eminescian potrivit căruia: „Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici”.
Prin calitatea lor de compoziţie, luminozitate şi cromatică gravă, lucrările acestea reprezintă şi un mod de a exprima măreţia celor mai înalte realităţi, care este cea a lui Dumnezeu. În faţa lor, privitorul devine prizonierul fericit al bucuriei care îl întâmpină prin zeci de ferestre.
Lucrări de modernizare au fost executate şi la casa parohială, acum de nerecunoscut faţă de cum arăta în urmă cu doar câţiva ani. Tot ce s-a făcut, se vede cu ochiul liber, e marcat de simplitate şi eleganţă. Una care satisface atât gusturile omului simplu, dar şi pe cele de excelenţă.
Dar să nu uităm că toate aceste lucrări de întreţinere şi modernizare a bisericii şi casei parohiale au costat bani. Mulţi, foarte mulţi bani. Iar cea mai mare parte din sumele necesare au fost asigurate prin contribuţia credincioşilor din Beclean, unii dintre ei dând dovadă de o generozitate până la sacrificiu. Au mai fost, desigur, şi donaţii din partea unor sponsori, dar şi alocarea unor sume de la bugetul local, dar sursa principală vine din partea credincioşilor.
Privind, cu mândrie, trecutul şi cu încredere viitorul, părintele Vasile Cherhaţ ne spune că mai are câteva proiecte pentru anii care i-au mai rămas până la pensionare. Şi speră să se pensioneze cu sentimentul unei datorii împlinite. Faţă de enoriaşii săi, pe care îi păstoreşte cu credinţă şi devotament, de 17 ani, dar şi faţă de comunitatea în care trăieşte şi se simte ca acasă.