Lia Boangiu, despre o carte dedicată regizorului Radu Afrim. În revista „Cultura”

„Radu Afrim. Ţesuturile fragilităţii” este titlul cărţii Cristinei Rusiecki despre care scrie Lia Boangiu. În revista „Cultura”, nr. 5 (409), 14 februarie 2013. Cartea, apărută la Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2012 (la noi n-a ajuns, din păcate) ″este axată pe descifrarea unuia dintre cei mai prolifici şi deosebiţi regizori, Radu Afrim (beclenar get-beget, cetăţean de onoare al oraşului Beclean - n. n.).
Segmentată în unsprezece capitole, aflăm de la autoarea recenziei, „cartea urmăreşte, rând pe rând, marile teme recurente din spectacolele lui Radu Afrim: familia, alienarea, retardul, apatia, lipsa de acţiuni şi confuzia care plutesc peste personajele sale. […] În acelaşi timp, regizorul e faimos - sau infamous, cum spun americanii -, pentru dispreţul său în ceea ce Rusiecki numeşte «emfaza, trăirismul, melodrama care fac structura de suprafaţă a teatrului clasic». În schimb – sau în ofensivă - , personajele afrimiene trăiesc mai natural, din circumstanţele lor fiind eliminate - «patetismul şi sensibilitatea lăcrimoasă», iar «stropul teatral şi manipularea trăiristă ieftină sunt excluse deliberat». Afrim găseşte alte resurse, rămânând mai ancorat în prezent şi raportându-se la felul în care contemporanii săi reacţionează la ceea ce se petrece în jurul lor.
Chiar şi atunci când pune totuşi în scenă o piesă clasică, precum cele «Trei surori» ale lui Cehov, o face doar ca să măscărească dramatismul siropos, să disece pentru publicul său tot ce e tabu în societatea noastră, tocmai pentru a-l dezbăra de acest stigmat. Afrim este un formator de mentalităţi, un actor adevărat şi activ într-o societate de amatori. Aşa cum remarcă autoarea monografiei, «spectacolele lui Radu Afrim sunt rupte din problemele epocii, din violenţa care câştigă pe zi ce trece tot mai mult teren în mentalul de acum. Un artist cu o asemenea sensibilitate nu putea rămâne orb la linguriţa de infern pe care epoca ne-o serveşte zi de zi. […] Doar că structura lui Radu Afrim exclude categoria urâtului greţos. Aderenţa la spiritul epocii se pliază la acest artist peste maniera sa inconfundabilă»
Prsonajele afrimiene nu mai au nimic de-a face cu teatrul şi dramaturgia clasice, cu patosul şi visurile lor romantice, cauzele măreţe şi adevărurile absolute; dimpotrivă, ele sunt indecise, până şi propria sexualitate fiind supusă confuziei: «Contururile ferme lipsesc din compusul psihic al individului care, incapabil să înţeleagă cine este, se vede cu atât mai puţin dispus să teoretizeze asupra a ceea ce simte.» Autoarea cărţii adună, rând pe rând, într-un limbaj profesional, dar accesibil, consistent, dar cu un simţ al umorului necesar aprecierii regizorului, toate elementele care îl fac atât de special pe Radu Afrim […]. Personajele lui Afrim sunt atât de atrăgătoare nu pentru că ar fi noi, ci pentru că sunt aceleaşi personaje vechi de secole, bufonii clasici, dar cu gesturi şi reacţii moderne, adaptate la realitatea curentă”.
Cartea Cristinei Rusiecki, aflăm din aceeaşi sursă, mai cuprinde, câteva mărturii ale unor actori cu care Afrim a lucrat: Elena Popa, Rodica Mandache, Marius Manole, Constantin Cojocaru, Cezar Antal şi se încheie cu un interviu cu regizorul Afrim. „Aici avem ocazia, spune Lia Boangiu, să adăugăm ultimele detalii portretului pe care i-l face autoarea cărţii, dar şi să ne amuzăm cu stilul informal şi jucăuş cu care reacţionează Afrim”. Un mare artist, am mai adăuga şi noi, imprevizibil, gata oricând să ne ofere noi şi neaşteptate surprize!