Licenţă de eprubetă mioapă

Şontâc-şontâc, Centrul judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud a scos „Revista ilustrată”, nr. cvadruplu, pentru anii 2008-2009. Nu o dată am mărturisit mai în glumă, mai în serios, că o publicaţie de valoare îşi poate permite să iasă in lume cu întârziere. Că întârzierea e de doi ani, asta e altă poveste, dar că e o revistă de valoare, asta nu poate fi contestat.

Nu intenţionez să-i fac o cronică de întâmpinare, ci să mă opresc la un text iritant, atât prin titlu, cât şi prin conţinut. Se numeşte „Localitatea Beclean – scurt istoric”, aparţinând unui neica-nimeni Attila Szabo. Sunt cinci pagini (formar A4), rezultate din lucrarea (zisă) de licenţă a acesuia: „Monumente de arhitectură din Beclean pe Someş” ( e titlu românesc, fiindcă isteaţa lucrare a fost redactată în limba maghiară.)

Eu, trăitor în zonă, am fost curios ce trăznăi scoate insul pe tema aceasta. Şi m-a convins: mai întâi că nu ştie ce înseamnă monument, arhitectură şi „scurt istoric” (o sintagmă absolutamente improprie), plus că nu cunoaşte localitatea decât, eventual, ca turist, nici pe departe ca om priceput în cercetare istorico-etno-estetică.

Nu, kedvese Attila, din vremea feudală (cea primitivă strămoşii tăi au trăit-o prin pustele asiatice), până ieri-alaltăieri, n-au existat în Beclean monumente, decât case şi câteva clădiri mai răsărite, datorate grofilor Bethlen şi marii comunităţi evreieşti. Biserica reformată din centrul localităţii are o siluetă banală, precum alte zeci din Transilvania, iar invocatele „castele” Bethlen Andrei şi Bethlen Pal nu sunt decât nişte conace ( aşadar, case boiereşti la moşie, dar fără relevanţă arhitecturală).

Nicolae Iorga (ai auzit de el, Attila dragă?) a trecut şi a poposit la Beclean pe Someş în 1906. Cu ocazia asta (vezi „ Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească la 1906”), el a remarcat trei aspecte: silueta arhitecturală a Sinagogii de pe malul Meleşului, cuvintele „glod” şi „tină” (pentru impresionantul noroi al drumului) şi documentele bisericii ortodoxe (sec. al XVIII-lea) din actuala parohie nr.I din Beclean.

Străbătând sute de kilometri prin Transilvania de atunci, n-a fost deloc impresionat de arhitectura bisericii reformate (pe care Attila Szabo o studiază de parcă ar fi un unicat), nici de conacul familiei Bethlen (pe care „cercetătorul din eprubetă” îl consideră palat).

Finalmente, luând drumul spre Năsăud, Iorga conchide cu ochi şi minte limpede: „(…) rostul românesc în Beclean e foarte vechi, cu tot numele străin, nobiliar al localităţii”.

Numele nu este străin (voi reveni pe tema asta). Iar drăguţul de Attila, ar fi trebuit să ştie că în „castelul baroc„ Bethlen nu se află Şcoala Generală „Grigore Silaşi”, ci Grupul Şcolar Agricol Beclean, iar clădirea nu se află „într-o stare avansată de degradare” (cum pretinde), dimpotrivă, de mai bine de cinci ani e în atentă şi constantă grijă pentru recondiţionare. Presupun că membrii comisiei care i-au acordat diploma de licenţiat vor fi mâncat oarece gulaş etobotanic.

Aşa că, e potrivit un sfat pentru autorul lucrării de licenţă (amintită mai sus): drăguţule Attila, du-te prin câmpiile Asiei, mănâncă nişte carne de sub şaua calului şi abia apoi vino şi poposeşte la Beclean.