Local
|
|
se pregăteşte pentru bobocii claselor I, anul şcolar 2010 - 2011
Pe aceia dintre dumneavoastră care doriţi să vă înscrieţi copiii pentru a studia în şcoala noastră în anul şcolar... |
|
Noaptea de Anu Nou şi prima zi din calendar s-au aflat anul acesta sub semnul ploii. Bogăţia va fi la loc de cinste anul acesta, aşa spun bătrânii, că ploaia e semn de belşug. Ne-a cam stricat apa... |
Duminică seara, în 3 ianuarie 2010, la modernul cămin cultural din Tureac, a avut loc un spectacol artistic, cu totul deosebit, susţinut de Grupul artistic din comuna Tiha Bârgăului, condus de Ana... |
|
Asociaţia pentru protecţia mediului şi prezervarea resurselor de apă „ProSomeş” a depus în urmă cu circa două luni de zile, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală – Măsura 431.1 –... |
De, este sigur. Şi elevii din Salva vor avea Sală de sport cât mai curând. Investiţia de circa un milion de dolari, fonduri derulate prin Compania Naţională de Investiţii, va permite realizarea unei... |
|
O dorinţă arzătoare, atât a sălăuanilor, cât şi a credincioşilor din zona Năsăudului a fost îndeplinită în totalitate cu puţin timp înainte de sărbătorile de iarnă. Este vorba despre asfaltarea... |
Administraţia locală a comunei Telciu este beneficiara unui proiect integrat de modernizare a localităţii obţinut în baza Măsurii 322, în valoare de 145 milioane de euro, finanţare europeană prin... |
|
Ahou, ahou, copii şi fraţi,
Români la poale de Carpaţi
La „Răsunetu-abonaţi
Cu răbdare-n loc să staţi
Urarea să-mi ascultaţi.
Astăzi Anul se-nnoieşte
Pluguşorul se porneşte
Pentru el am o... |
Recent, a avut loc festivitatea de înmânare a noilor Certificate de „Luptător pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător remarcat prin fapte deosebite, cât şi a Medaliei... |
|
Cunoscutul şi apreciatul salon de înfrumuseţare „TAJ MAHAL BEAUTY SALOON”, situat pe str. Cerbului, nr. 18 din Bistriţa, şi-a premiat clienţii fideli organizând în acest sens, recent, o tombolă... |
La Năsăud, trecerea în Noul An va fi marcată, ca şi în anii precedenţi, de un spectaculos foc de artificii, în centrul oraşului, organizat de Primăria urbei. Aşa cum a precizat viceprimarul, ing.... |
|
Festivalul ilvean de colinde şi obiceiuri de iarnă a ajuns la a XIII-a ediţie, organizat de Despărţământul Năsăudean al ASTRA, cu sprijinul administraţiilor, a bisericilor şi a şcolilor din... |
Iată că la 100 de ani de la plecarea marelui romancier de pe meleagurile Ţării Năsăudului la Bucureşti, oraşul marilor speranţe (în 1909, în gara din Năsăud, fiind condus de tatăl său la tren,... |
|
Bârgăuanii au început colindele care durează între Crăciun şi Bobotează.
La Mureşenii Bârgăului s-au adunat aproape 400 de săteni care l-au colindat pe Andrei Cotuţiu, preotul satului care a... |
Vineri 11 decembrie 2009, în Aula Magna, a Universităţii "Babeş-Bolyai"- Extensia Bistriţa a avut loc lansarea unei adevărate monografii a sportului şcolar, întitulată "Elogiul faptelor sportive",... |
|
Joi 3 decembrie 2009 a avut loc ultima întâlnire lunară, din acest an, a membrilor Societăţii Culturale „Speranţa reînviată”, în aceeaşi primitoare casă a familiei Blaga, din Mijlocenii Bârgăului,... |
Ioan Dologa s-a născut la 26 aprilie 1859 în comuna Tiha Bârgăului, în familia unor ţărani înstăriţi, de foşti grăniceri. Primele clase primare le începe în comuna natală, apoi trece la triviala din... |
|
În ziua de 2 decembrie 2009, elevii de la Grupul Şcolar "Radu Petrescu" din Prundu Bârgăului au primit, în moderna şi recent renovata sală de sport a liceului, vizita sportivului emerit Gheorghe... |
Aşezată într-un loc de o rară frumuseţe, la trecătoarea spre Moldova a Carpaţilor Orientali, Mănăsirea de maici de la Piatra Fântânelelor, având hramul „Naşterea Maicii Domnului“ este locul de... |
|
„Năsăudul este o cetate, un focar de românism…” (Liviu Rebreanu)
Sâmbătă, 28 noiembrie 2009, a avut loc, în Aula Colegiului Naţional „George Coşbuc”, din Năsăud Adunarea Anuală Despărţământul Năsăud... |
Născut la 5 decembrie 1915, în comuna Girov, judeţul Neamţ, ca fiul lui Constantin şi Elena, Gheorghe Pantazi a avut trei fraţi dintre care mai trăiau până de curând, în comuna natală, Constantin (86... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În ziarul „politic independent” „România Nouă”, director Zaharia Boilă (an. II, nr. 162, din 31...
Comentarii
Întru mulți și binecuvântați ani părintelui Ștefan Pralea, preot paroh la Şieuţ!
IOAN TUNS -
Mie, 17:43
La mulți ani cu bine, cu sănătate și minunate realizări-familiale și profesionale, părinte Ștefan!...
Deputatul Bogdan Ivan, despre mandatul său și deciziile luate la Ministerul Energiei
Radu -
Mie, 16:52
PSD-ul a intrat în panică. Criza politică actuală a fost provacată de nesăbuința unor lideri...
Deputatul Bogdan Ivan, despre mandatul său și deciziile luate la Ministerul Energiei
AUR-el -
Mar, 16:42
Căldură mare, mon Cher! Neuronii le-au dat pe dinafară ... că tot au vrut afară. Baiu'-i mare (...
Miceștii de Câmpie: biciclist acroșat de un autoturism
rasunetul -
Mar, 09:56
Acestea au fost datele transmise vineri seara, în jurul orei 22.30. ISU BN nu a revenit cu detalii...
Miceștii de Câmpie: biciclist acroșat de un autoturism
Nerghes Alexandra -
Lun, 21:45
Domnul este socrul meu , Cum ISU BN transmite ca este conștient , când el este în stare gravă fără...
Aniversări
În zi de naștere, gândurile noastre bune se îndreaptă spre doamna profesor Anișoara Iuga, directorul Școlii Gimnaziale Ciceu Giurgești.
În zi aniversară, adresăm părintelui paroh Vasile Cristian Motogna de la Parohia „Sfânta Treime” din Teaca, alese urări de mulţi ani cu sănătate în...
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări de bine doamnei av. Lucia-Augusta Săsărman, consilier județean social-democrat.
In Memoriam
Astăzi, 13 august, se împlinesc 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a scumpului nostru BOR TEODOR. Amintirea ta va rămâne veșnic vie în inimile...








































