Lumina din cuvântul nescris

Melania Cuc

Vezi
Licuricii din iarba ce crește în cer
Și pașii poetului cum se pierd
În linia orizontului?
-Tabloul acesta
Este doar un guler de cămașă în care
Bumbacul a-nflorit a doua oră,
-îmi spui-
Și lumina diurnă se zbate să iasă din muguri
Să pună cuvinte nescrise
În în albul dintre mâini tremurând.
Peste galaxia cât călimara cu cerneli învechite
Ochiul și pleoapa poemului
Devin un întreg.
Am ochii lăsați peste albii de prescuri,
Frământ cu lumină în sănătate și în boală
În timp ce
Alte și alte,,, păsări din lut plămădit
Îmi ciugulesc cuvinte născute în căușul de palmă.
Pe deal înflorește sălbatic măcrișul
Și îngerii dorm răstigniți
Pe polenul lumesc;
Veșnicia-i verde ca seva în trunchiuri
Iar cartea genezei se scrie
Cu tuș nelumesc.
E primăvara-n gestarea seminței primare
Și iar mă mir
Și mă-ntreb
Cum lumina glisează și cerul și mare
În timp ce Viața
Țipă, dă din mâini și picioare,
Dansează pe trupu-mi
Ce crede
-nătângul-
Că-i dau iarăși
Aripi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5