Madlenele copilăriei noastre

Moto: „Poveștile-madlenă retrăiesc copilăria, dar sunt
totodată elogii aduse bogăției limbii noastre de ieri și de azi.”
Irina Petraș

M-am întrebat în câteva rânduri, inițial sceptic, câți cititori reali va fi să aibă recentul și fermecătorul volum „Cartea cuvintelor madlenă”(Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2020), despre care se menționează încă pe coperta I: „O antologie gândită de Irina Petraș” (Eu adaug, în sinea mea: „și mângâiată matern”).
Deși seducătoare, prin conținutul ei, se iscă mai întâi (pentru cunoscătorii de literatură unuversală) trimiterea spre Marcel Proust, cu celebrul său roman fluviu „Încăutarea timpului pierdut”, unde zeci de pagini sunt dedicate madlenei - o prăjitură, inițial banală, dar care, mușcată de către narator, îi provoacă acestuia neașteptate aduceri aminte, mai cu seamă din vremea copilăriei -, încât, madlena devine un stimulent epic.
Necunoscătorii operei proustiene, dar curioși de problematica acestei cărți, probabil că apelează la dicționar, din care află o cuminte dezvăluire semantică: franțuzeasca „madlena” este o prăjitură din făină, unt, ouă și zahăr, coaptă în diferite forme, potrivit imaginației gospodinei; am zice: brioșă.
Cititorul se poate dumiri mai bine despre rostul cărții (iscată de Președinta Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România) potrivit chiar mărturisirii despre imboldul care i-a provocat Domniei sale o astfel de inițiaivă editorială: „/.../o dată cu înaintarea în vârstă, răsar pe neașteptate în memorie cuvinte pe care le știai și le foloseai în vremea copilăriei. Uitate de atunci, ele s-au prefăcut în cuvinte-madlenă. Simpla lor rostire îți aduce în minte o poveste, o atmosferă, o lume.”
Parcă scriitorimea din zonă aștepta de multă vreme o asemenea provocare. Și au răspuns prompt la această chemare 64 de poeți, prozatori, dramaturgi, critici și istorici literari. Și o caldă remarcă: E onorantă prezența la începutul volumului, cu un puseu nostalgic - „Ciobanul este păcurar toată ziua” -, a Domnului Președinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. (De altfel, inițial, acest text, alături de cel al Irinei Petraș, au apărut, ca o avanpremieră, în „România literară”.)
Dintrei cei prezenți în sumarul cărții sunt și nume din arealul nostru someșeano-bistrițean: Mircea Gelu Buta („Pojarul, bată-l norocu”), Cornel Cotuțiu („Orânda”), Vasile Dâncu („Acest sat dintre atâtea dealuri”), Vasile George Dâncu („Lucri ca lacolectiv !), Vasile Sebastian Dâncu („Satul oamenilor de sticlă”), Vasile V. Filip („Porecle și vorbe „de ciuf” la Chiuza, satul copilăriei mele”), Menuț Maximinian („Graiul dulce de la Giug”), Andrei Moldovan („Sudalmă, pasăre și zeiță”), Olimpiu Nușfelean („Drumu lu Ștroian”) și Ileana Urcan („Scumpina”).
Nu întâmplător adineaori foloseam sintagma „mângâiată matern”. Irina Petraș ne-a cerut două fotografii, dintre care una să ne înfățișeze chipul din copilărie sau din adolescență. E o delicatesă să vezi trupșoare, obraji și zâmbete de acum zeci de ani, ale colegilor tăi de condei scriitoricesc. (Eu am un cap creț, de la vârsta de 10 ani, cu cravata de pionier la gât. M-am liniștit, m-am curățat de jenă, când am găsit acum și alte persoane purtând la gât această... distincție.)
Până la urmă, nu numai noi, prezenți în fapta editorială a Irinei Petraș,ci și citiorul însuși putem ajunge la gândul că - așa cum afirmă dumneaei în debutul cărții -, „madlenitatea nu se restrânge la cuvintele copilăriei sau ale memoriei colective, ci poate fi generalizată.” Și - de ce nu? - chiar permanentizată.