Irina Petraş – Miezul lucrurilor

Citim, fiecare dintre noi, din diferite motive, iar unele cărţi ne ating vieţile într-un mod miraculos, ne vrăjesc.
Am citit în anul 2007 cartea, despre viaţa Doamnei Irina Petraş, „Miezul lucrurilor”, şi, nici până în ziua de azi nu am reuşit dezvrăjirea, dar am explicaţii, prin prisma paralelismelor pe care, cu sinceră smerenie, le-am făcut cu viaţa mea.
Am constatat că, spre deosebire de vraja vizuală, sau auditivă, mai complet spus, cea dată de cele cinci simţuri, vraja spirituală dobândită prin analiza din punct de vedere psihanalitic a unui text monument şi document, cum e acesta, rămâne.
Irina Petraş, răspunzând celor 52 de întrebări puse de Alexandru Deşliu, ne arată, fiind la vârsta de 59 ani de viaţă pământeană, că a trăit, atât calea îndeplinirii cu responsabilitate a sarcinilor ce le-a avut de îndeplinit, respectând realităţile vremii şi vremurilor, cât şi calea umorului, mirărilor, a realizării talentului artistic, a seninătăţii şi atitudinii destinse în faţa vieţii.
Cartea: „Miezul lucrurilor” are 53 de capitole şi 15 pagini cu superbe fotografii, iar eu am scris pe marginea ei, direct pe file, lângă text, ... încă o carte!
Sunt însemnări făcute când texul îmi mângâia sufletul, dar şi când, constatam un vis al meu neîmplinit, mă bucuram cu lacrimi că dânsa a reuşit să se pregătească şi să profeseze, dar şi să creeze, în domeniul atât de miraculos al literaturii, al scrisului.
În această succintă scriitură am să spicuiesc, din multitudinea însemnărilor mele, câteva ce ţin de talentul de povestitor, dar şi de critic literar al Irinei Petraş şi am să procedez aşa: citez cîteva cuvinte ale dânsei şi, alături, un pic din ceea ce am simţit când le citeam.
- „În copilărie, în adolescenţă stăteam seara ore întregi în grădină şi priveam cerul. [...] priveam până la plutire adâncul cerului cu stele.”
Am privit şi eu, la Băbuşa, cel mai frumos cer înstelat.
Ceea ce scrie mai departe Irina Petraş despre copilăria sa, le asemăn cu povestirile marelui psiholog C.G. Jung pentru că, deşi diferite, au produs aceeaşi impresie în mintea şi sufletul meu.
În capul meu de cititoare pasionată, am alăturat copilăria unei teribile românce cu cea a eminentului C.G. Jung descrisă în „Amintiri, vise, reflecţii” consemnate de A. Jaffé, deoarece ei scriu despre viaţa spirituală aparte şi matură din primii lor ani de viaţă. Această viaţă din prima lor copilărie, se vede a fi precursoare a realizărilor lor majore pentru omenire de mai târziu, şi nu spun vorbe mari, spun ceea ce ştiu eu despre aceste personalităţi. Este percepţia mea după ce am citit o parte din opera lor.
- „Totuşi, fac parte din generaţia 70, din generaţia Echinoxului prim, originar. Anii mei de facultate s-a întâmplat să coincidă, am mai spus-o, cu cea mai deschisă şi mai promiţătoare perioadă a României postbelice: 1965-1970. Au fost ani de o seninătate absolută (dacă e ceva absolut în lumea muritorilor) care ne-au marcat definitiv.”
În aceşti ani, de care vorbeşte Irina Petraş am urmat liceul în Iaşi, aşa este, ani senini, era voie să fie studiat Lucian Blaga în şcoli, am mai spus că mi-am dat bacalaureatul cu „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, şi eram duşi „cu şcoala” la Teatrul Naţional din Iaşi unde, Miluţă Gheorghiu juca „Chiriţa” cu calul pe scenă..., apoi, ni-l arătau profesorii cum mergea la plimbare prin Grădina Copou în timpul său liber. Să vezi un actor şi pe scenă, şi încă travestit, şi în carne şi oase în oraş, era fascinant.
Noi elevii, în uniformă de şcoală, aveam locuri chiar lângă scenă, deci, am în minte scene de neuitat.
- Când Irina Petraş e întrebată de Alexandru Deşliu: „Care a fost cel mai fascinant scriitor român pe care l-aţi cunoscut?” îşi începe răspunsul cu fraza: „Apropo de fascinaţie, să spun de la început că nu mă fascinează nici un scriitor în carne şi oase.”
Apoi, continuă cu: „Îmi plac din cale afară cărţi ori secvenţe din cărţi, uneori un autor aproape întreg [...] Nu cred nicidecum că poeţii, de pildă sunt coborâţi din ceruri”.
Dar, minunate şi preţioase sunt cele 16 pagini ce urmează ca răspuns la întrebarea de mai sus, deoarece citim despre profesorii Irinei Petraş, despre scriitorii întâlniţi din primii ani de studenţie, despre mulţi scriitori cu care a relaţionat, mai ales când s-a întâlnit cu ei şi familiile lor la Casa Scriitorilor de la Neptun („vreo 15 ani vară de vară”). Citim în aceste pagini, scurte, dar sclipitoare caracterizări ale Irinei Petraş despre scriitorii întâlniţi:
„Ştefan Bănulescu apărea cu pletele lui rare, pe jumătate pleşuv, ca un condor.”;
„Fănuş Neagu ne saluta ceremonios şi mucalit, trecând spre Cireşica – unde îl aştepta Ion Băieşu”; „Ana Blandiana şi Romulus Rusan aveau programul lor tainic. Cu cozi împletite copilăreşte, Blandiana ne arunca un zâmbet cald şi o vorbă cu miez, fără să se oprească.”
Multe întâmplări nostime, glume (cum a dispărut salamul lui Schwartz), dar şi superba povestire despre Marin Sorescu care a debutat-o în Ramuri pe fiica sa, Laura.
„Întâlnirea adevărată, în carne şi oase, cu Sorescu s-a întâmplat la Neptun, la Casa Scriitorilor. Vară de vară ne regăseam acolo mereu aceiaşi, cu odraslele după noi şi cu comportament cam tribal.”
Am notat ce bucurie am simţit citind despre mulţi scriitori, reviste literare, cărţi şi proiectele acestor oameni ce au îmbrăţişat pasiunea scrisului şi cititului, dar şi nostalgia că nu am avut până acum „la pensie” răgazul necesar să citesc mai mult ca în adolescenţă, eu, care din motive de destin implacabil, am parcurs o carieră în domeniul juridic (deşi visul a fost să urmez Litere, şi alte facultăţi umaniste) ce nu-mi lăsa timp pentru literatură.
Închei aceste rânduri cu o frază a Irinei Petraş ce am avut-o, identic, în mine dintotdeauna, şi, citind-o în cartea „Miezul lucrurilor”, m-am bucurat nespus: „Eu nu pot acumula obiecte fiindcă, ţi-am spus deja, sunt neîntrerupt conştientă de faptul că sunt o muritoare.”
Viaţa acestei Doamne a scrisului românesc- Irina Petraş - e diferită de a mea în planurile pământeşti şi profesionale, dar e asemănătoare în planurile sufleteşti şi ale simţului moral.
Dragi cititori, Vă adresez un îndemn blând, luminos: Citiţi cartea despre viaţa Irinei Petraş - „Miezul lucrurilor” şi veţi parcurge 351 pagini de aur.